În aşteptatul X-Men: First Class îşi va încorda puterile de mutant, însă în Hunger Games ne va demonstra talentul său de supravieţuire, iar cei de la Entertainment Weekly ne aduc o mostră a acestui talent, sugerat în prima imagine a lui Jennifer Lawrence transformată în eroina filmului, Katniss Everdeen.
Când regizorul Gary Ross i-a oferit lui Lawrence rolul principal din Jocurile Foamei, s-a spus că blonda de 20 de ani nu se mulează deloc pe aspectul eroinei luptătoare din cartea lui Suzanne Collins, care era descrisă ca având 16 ani, părul negru şi drept, iar pielea măslinie. Însă machiajul, regimul - Katniss trebuie să fie slabă, pentru că a crescut într-o zonă săracă, unde trebuia să depună mult efort, vânând cu arcul şi punând capcane pentru a-şi asigura masa - şi echipa de cosmeticieni a peliculei au făcut minuni, iar Jennifer este acum pe deplin transformată.
Hotărârea şi tăria de caracter de care a dat dovadă drept Ree, personajul interpretat în Winters’Bone, i-au adus o nominalizare la Oscar, dar şi convingerea autoarei şi a echipei de producţie că, din acest punct de vedere, este potrivită pentru rolul din Hunger Games.
Jennifer a ezitat mult înainte să primească oferta de a juca în adaptarea trilogiei lui Collins, însă odată ce a acceptat-o, producătorii au răsuflat uşuraţi. A primit un telefon chiar de la autoare, care i-a mărturisit: “Când ai spus da, am simţit că mi se ia o povară imensă de pe umeri”.
„Ador această poveste [din The Hunger Games]”, a spus actriţa, „şi aş fi regretat toată viaţa dacă nu aş fi acceptat să fiu parte din ea”.
Părerea ta
Spune-ţi părereaInitial nu am recunoscut-o!
Se pare ca este "fit" pe rol, daca tinem cont de rolul din Winter's Bone.
Astept vizionare filmului pentru o parere avizata!
E frumos ca i s-a oferit rolul acesta, dar cand aud de trandsformari din astea "bruste" de silueta, chiar daca supravegheate de specialisti , nu pot sa nu ma gindesc cat de sanatoase sunt in final? Au specialistii "control " total asupra sanatatii acestor actori. Pot ei sa afirme fara dubii, ca nu le cauzeaza, in timp, la sanatate?
Exact reteta aplicata "mereu" lui Christian Bale:un ritm ingrasare=muschi, slabire =oase , prea des folosit. E adevarat ca actorii ar putea sa refuze rolurile, dar daca sunt roluri promitatoare nu o fac....
Sper totusi ca "regimurile" astea sa nu o afecteze pe Jennifer Lawrence, fiind foarte tanara ... si promite mult....