Prima imagine din Jurrasic World 2

de Cristina Grigore în 9 Mar 2017
Pelicula se va lansa în vara lui 2018

Filmările la Jurassic World 2/Untitled Jurassic World Sequel au început, iar realizatorii confirmă acest lucru, într-o postare pe contul oficial de Twitter al filmului, cu o primă imagine incitantă, ce ne aduce alături de scheletele unor dinozauri, dar şi de un personaj nou.

Fetiţa aflată faţă în faţă cu craniul unui triceraptos a fost asociată – potrivit unor informaţii venite de la apropiaţi ai echipei de producţie – unei eroine de numai 9 ani, Laura (aflată, deci, între personajele centrale). Bryce Dallas Howard, care îşi va relua partitura în sequel, a postat recent pe contul de Twitter o imagine a acesteia de la filmări (în galerie, alături de imaginea de la filmări). „Chiar dacă este mică, este neînfricată! Această domnişoară mică, bună, inteligentă şi curioasă m-a inspirat.”, a scris actriţa.

Pe lângă Howard (în rolul managerului parcului, Claire Dearing), îi vom revedea în Jurassic World 2 şi pe Chris Pratt (antrenorul de dinozauri prădători, Owen Grady), dar şi pe B. D. Wong, drept sinstrul doctor Henry Wu – cu şanse mari să fie „piaza rea” a filmului.

Colin Trevorrow, regizorul primului film, se află acum în echipa de scenarişti şi ne avertizează că vom avea parte o aventură mult mai palpitantă şi mai înfricoşătoare decât în primul Jurassic World. „Atunci când revezi Jurassic Park şi scena cu cu T-Rex şi acei copii în maşină – îţi dai seama cât de înfricoşător este momentul; este copleşitor. Cred că înspre asta ne întreptăm. Vrem ca filmul să fie în acest ton.”, a declarat şi J.A. Bayona (The Impossible, A Monster Calls), cel care va sta la cârma sequel-ului.

Jurassic World 2 se va lansa pe 22 iunie 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Untitled Jurassic World Sequel, Jurassic World, Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Colin Trevorrow, J.A. Bayona

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mihnea_aspru95 pe 10 martie 2017 04:02
Atunci când revezi Jurassic Park şi scena cu T-Rex şi acei copii în maşină – îţi dai seama cât de înfricoşător este momentul; este copleşitor. Cred că înspre asta ne îndreptăm. Vrem ca filmul să fie în acest ton.” Dacă asta a zis J.A. Bayona, înseamnă că aşa va fi. Ce mai......... Am văzut asta (în alt fel) în filmul IMPOSSIBLE (2012), cu Tsunami-ul în data de 26 decembrie 2004 din Indonezia .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells