Prima imagine din Carnage (cunoscut până acum ca God of Carnage), noua producţie semnată Roman Polanski, şi-a făcut drum online, iar cei de la Empire au pus mâna pe ea.
Putem să-i vedem pentru prima oară pe cei patru protagonişti ai filmului, Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz şi John C. Reilly, care interpretează două cupluri, părinţii a doi copii aduşi laolaltă de o altercaţie a micuţilor pe câmpul de joacă.
Iată ce le-a zis Jodie Foster celor de la Empire despre film: "Totul se întâmplă în timp real, prin urmare avem de-a face cu o oră şi 45 de minute de negocieri între două perechi de părinţi, negocieri de care se alege praful". Sunt mari şanse ca totul să degenereze într-o ceartă de mama focului, dar actriţa e de părere că filmul nu-i doar dramatic, ci şi amuzant. "E un fel de Cui i-e frică de Virginia Wolf?, doar că mai amuzant", a comentat Foster.
Foster şi Reilly sunt Penelope şi soţul ei Michael, în timp ce Winslet şi Waltz sunt soţii Nancy şi Alan.
Noul proiect se bazează pe God of Carnage/Le Dieu du Carnage, o piesă a Yasminei Reza premiată în 2009 cu prestigiosul trofeu Tony.
Carnage ar putea fi inclus în competiţia festivalului de film de la Veneţia, la sfârşitul lunii august.

Părerea ta
Spune-ţi părerea