Prima imagine cu Johhny Depp şi Armie Hammer în The Lone Ranger

de Cristina Grigore în 10 Mar 2012
Prima imagine cu Johhny Depp şi Armie Hammer în The Lone Ranger

După numeroase întârzieri cu producţia, din cauza bugetului supradimensionat al peliculei, relansarea aventurilor din The Lone Ranger, celebra serie americană de aventuri a anilor 50-60, a fost în final pusă pe picioare de regizorul Gore Verbinski şi producătorul Jerry Bruckheimer. Prima imagine din film a apărut ieri, pe contul de Twitter al producătorului şi ne familiarizează cu imaginea lui Tonto şi a mascatului om al legii, John Reid.

În rolul luptătorului nativ-american, sub o cantitate generoasă de machiaj şi accesorii (ce duce cu gândul la legendarul său personaj, Jack Sparrow), îl găsim pe Johnny Depp, hotărât să aducă pe marele ecran o interpretare care să pună într-o lumină ceva mai bună imaginea strămoşilor săi (bunica lui Deep a fost o urmaşă directă a tribului Cherokee).

Armie Hammer, actorul pe care îl ştii din Reţeaua de Socializare şi pe care îl vei vedea în rolul prinţului în Mirror, Mirror, a intrat de această dată în rolul eroului însetat de dreptate, purtător al insignei de şerif.

Cel care va relata nemaiauzitele aventuri care l-au transformat pe John Reid (Hammer) dintr-un simplu om al legii, într-o legendă a dreptăţii, va fi chiar partenerul său nedespărţit, Tonto (Depp). Cei doi vor aduce astfel în faţa spectatorilor o serie de întâmplări surprinzătoare şi pline de umor în lupta lor – pentru care vor trebui să înveţe să lucreze împreună – împotriva lăcomiei şi corupţiei.

The Lone Ranger, din a cărui distribuţie mai fac parte Tom Wilkinson, Helena Bonham Carter, Barry Pepper şi James Badge Dale va fi lansat în România pe 7 iunie 2013.



Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
CosminHorrorMaster pe 10 martie 2012 13:09
Presupun ca este western. Pare interesant.
Bayard pe 10 martie 2012 13:51
Hm, oare Depp stie ca i s-a asezat o cioara in cap? :)))
tomytza... pe 11 martie 2012 20:01
aia e palaria :))
paul2011 pe 10 martie 2012 17:24
foarte faina poza . abia astept filmul. johnny parca ar fi tot jack sparrow doar ca nu are cioc si barba este doar colorat :)))...dar arata fain :).
legolas05 pe 10 martie 2012 18:22
faina poza,astept filmul
xerses pe 10 martie 2012 20:20
Imi place si mascatul...
catasmile17 pe 11 martie 2012 00:50
Cred ca va fi un film interesant !! Asteptam :)
alex_il_fenomeno pe 14 martie 2012 16:41
sigur va fi ceva uimitor ! de abia astept sa apara !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells