Cinemagia a văzut aseară prima proiecţie în România a aşteptatului Transformers 3 şi poate să-ţi spună că, deşi scenariul este cam haotic, filmul va fi unul dintre cele mai spectaculoase ale lui 2011.
Văzut în cele mai bune condiţii în cinematograful IMAX, Transformers 3 are momente în care-ţi ia pur şi simplu răsuflarea. 3D-ul arată excelent, iar Michael Bay dă dovadă că stăpâneşte cât se poate de bine tehnologia. Dacă la Transformers: Revenge of the Fallen stilul de montaj extrem de alert al lui Bay (deh, regizor şcolit cu reclame şi videoclipuri) putea să devină obositor, Transformers 3 rezolvă această problemă pentru a se adapta la filmarea 3D mai greoaie, dar prin nimic mai puţin spectaculoasă.
În ceea ce priveşte povestea, marele avantaj al celei de-a treia părţi este modul inspirat în care îmbină istoria fictivă a Transformerilor cu foarte familiara istorie a umanităţii. Conform scenariştilor, misiunea Apollo 11 nu a avut scopul ca americanii să fie primii oameni care pun piciorul pe Lună, ci trebuia să exploreze şi rămăşiţele unei misterioase nave extraterestre. De asemenea, în măruntaiele Cernobâlului se ascunde un alt reprezentant letal al maşinilor dotate cu inteligenţă.
Sam Witwicky (Shia LaBeouf), acum absolvent de facultate şi medaliat de către preşedintele Obama, este supărat că nu-şi găseşte loc de muncă, deşi visul său ar fi să ia parte la aventurile prietenilor săi Autoboţii, acum implicaţi în operaţiunile secrete ale armatei SUA. Îl mai face să uite de necaz superba Carly (Rosie Huntington-Whiteley, poate nu la fel de atrăgătoare ca Megan Fox, dar mult mai prezentă în focul bătăliei), noua lui iubită, care se va trezi curând amestecată într-o poveste incredibilă plină de Autoboţi, Decepticoni şi secrete militare la cel mai înalt nivel. Lupta dintre Autoboţi şi Decepticoni se va dezlănţui foarte curând, iar avantajul în comparaţie cu Revenge of the Fallen este evident: miza este atât de mare, încât nu ai cum să nu respiri în ritmul loviturilor împărţite în dreapta şi-n stânga de către cele două tabere de Transformeri, printre picioarele cărora aleargă Sam şi Carly de mama focului.
La nivel vizual Transformers este o adevărată realizare şi, chiar dacă simţi că filmul este cu cel puţin o jumătate de oră prea lung, iar momentele de umor sunt uneori penibile, Michael Bay nu face mai nimic care să te scoată din acţiune şi să te facă să te uiţi la ceas. Ultima oră nu te lasă nici măcar să respiri, iar Optimus Prime, care în filmele anterioare o lasă mai încet cu lupta şi o dă înainte cu discursuri despre prietenie, apărarea vieţii conştiente şi aşa mai departe, acum îşi vede de treabă şi ia problema în propriile mâini, devenind adevăratul erou al filmului.
Cu aceste atu-uri în buzunar, nu este deloc exclus ca Transformers 3 să fie al optulea film din istorie care depăşeşte un miliard de dolari încasări. Suntem siguri că, ajutată de trei zile de avanpremieră, premiera va bate câteva recorduri de încasări în weekendul lansării. Oricum, cu o pungă de popcorn în braţe, un ecran mare în faţă şi ochelarii 3D pe ochi, filmul categoric te va face să petreci două ore şi jumătate fără să te plictiseşti.
Vezi AICI un material despre cele mai tari premiere ale lunii iulie, iar AICI un top cu cele mai de succes serii ale tuturor timpurilor.
Dacă ai văzut filmul, cum ţi s-a părut?

Părerea ta
Spune-ţi părereaSi eu cred ca are sanse sa depaseasca un miliard de dolari, dar nu va fi al optulea, ci al noulea, pentru ca Piratii din Caraibe 4 a strans pana acum 986 de milioane si are mari sanse sa ajunga la un miliard mai repede.
nu te poti referi la transformers 2 ca fiind o `serie` pt ca e duar UN film.
daca spui `noua continuare` atunci da,merge
seria e reprezentata de CELE 3 FILME transformers.
nu am nimic cu tine sau cu orcine altcineva,dar am observat chestia asta si am zis sa intervin.
trasnformers 1 - pueril dar fain
t2- nu l-am vazut tot,inca
t3 -urmeaza
t-4 - sigur va fi un reebot,sau cu alte personake
ea zici ca face reclama la Pantene, shia arata de parca ar lucra pe santier si tanti rosie in plin razboi cu roboti rai de peste 30 de m reuseste pana al final sa ramana curatica si fara nici macar o zgarietura..TIPIC BAY.
Mai bun decat Tf 2 and tot TF 1 ramane the best.
Nu vreau sa fiu spoiler, asa ca cei care nu ati vazut filmul, nu cititi urmatoarele.
Povestea pare cam trasa de par, iar timeline-ul nu se potriveste.Cei care ati vazut filmul, ati vazut recent si celelalte parti?Pot sa afirm ca cel putin seria Dragon Ball Z in legatura cu sincronizarile de timp si calatorii in timp au acordat mai multa atentie detaliilor:)).
In primul rand Lupta asta de pe Cybertron nu se spune cand incepe.De aici apar cele mai mari confuzii.
La un moment dat, in Transformers 3, Sentinel Prime il omoara pe Ironhide, si dezvaluie ca de fapt este un tradator, ca a facut o alianta cu Megatron, pentru binele planetei Cybertron, si ca de fapt plecarea lui de pe Cybetron cu pilonii revolutionari a fost de fapt o dezertare.Atunci de ce i-a mai fost atacata nava in primul rand? Cybetron nici macar nu era atat de distrus in momentul acela. Si aici apare si o "diferenta de fus orar" ca sa spunem asa:
Nava aterizeaza pe partea intunecata a lunii in 1961,si in momentul ala erau si cele cateva sute de piloni langa nava,conform pozelor satelitilor rusesti,iar acesti piloni vor disparea,Sentinel Prime fiind ascuns cu 5 piloni ramasi,printre care si cel de baza pe care cica doar el l-ar fi putut controla,dar la un moment dat in film este reactivat de un simplu om,Dylan Gould,seful iubitei lui Sam.In fine,cica aici ar fi fost o capcana. Dar Megatron fusese inghetat in Polul Nord,sau cel putin atunci fusese descoperit de capitanul Archibald WitWichy, inca din 1897.Deci cand au avut timp sa comploteze cei Megatron cu Sentinel Prime? Chiar presupunand ca ar fi durat destul de mult ca nava "Arca" sa ajunga pe Luna tocmai de pe Cybertron, aceasta teorie este distrusa prin faptul ca in finalul partii a II-a, Megatron ajunge destul de repede pe Cybetron, ca sa "isi linga ranile" dupa lupta din acel film.
Daca tot au legat ei partea a 3a de a 2a, prin faptul ca Sentinel putea fi inviat doar cu Matricea Conducerii, sigur de asta a fost omorat Optimus in acea parte,avand in vedere ca "matricea nu putea fi gasita, ci doar meritata". Cum Megatron fusese omorat in prima parte de catre Sam cu acel Cub de Energon,cu toate ca Optimus ar fi fost dispus sa se sacrifice,totusi Megatron este readus la viata cu o bucata ramasa din acel Cub. Ar fi putut sa foloseasca inca o bucata sa il invie pe Santinel, sau chiar in acea parte pe Optimus pentru ca despre el era vorba, cu bucata pe care o gasise Sam in bucatarie si de la care a absorbit cunostintele, doar ca bucata a disparut subit, ca de, altfel cum ar fi facut introducerea pentru Matrice:).
Plus ca aceasta chestie cu transportul nu este chiar asa de noua,in partea a II-a atat Jetfire,cat si "The Fallen" s-au transportat destul de usor.Ar fi putut sa planteze acel sistem pe toti decepticonii si sa ii aduca pe Pamant. Si daca tot aveau un "The Fallen", de ce au mai avut nevoie de Megatron in prima parte.Sau chiar in a doua.In partea a 2a, la un moment dat,unul din roboteii care au luat viata in bucataria lui Sam prin acea bucata din Cub,deja era conectat cu ceilalti decepticoni si transmitea informatii.Primeste chiar si misiune sa recupereze bucata din Cub.In cele din urma acesta se aliaza cu oamenii, si le ofera la un moment dat informatii despre locuri unde se afla decepticoni antici(apropo,oferea mai multe locatii,dar au ales-o pe cea mai apropiata, pe celelalte in cele din urma lasandu-le de izbeliste).Chiar si Sentinel, imediat ce "revine la viata", cunoaste la perfectie limba engleza:))), ca de altfel in toate filmele clasice americane cu extraterestri,sau cu orice alte calamitati, in care tot ceea ce se intampla pe Pamant, se intampla de fapt in America:)),celelalte tari fiind irelevante.
O alta faza trasa de par apare cand Sentinel Prime, folosind doar cativa piloni, aduce toate armatele care erau cica ascunse pe luna. Pai ce, alea nu puteau sa fie indreptate spre Pamant destul de usor, si sa vina in ajutorul decepticonilor oricand ar fi avut nevoie,mai ales in luptele anterioare. Si Optimus Prime apare acum atat de distrugator, dupa ce in partea a II-a fusese omorat destul de usor de Megatron si inca vreo 2 decepticoni.
Si mai apoi,cica atunci cand Autobotii sunt alungati de pe Pamant cu o racheta construita de ei, Un simplu decepticon vine si distruge acea racheta, si gata, cica ar fi terminat cu autobotii,nemaifiind nevoie nici macar sa verifice "cadavrele":).Aici apare si o parte intunecata oarecum a lui Optimus, care e dispus sa ii invete pe oameni o lectie,lasand decepticonii sa distruga un oras intreg,pentru a arata ca este nevoie de autoboti.Si mai ales, de ce sa fi plecat pe acea racheta,de "frica" decepticonilor care ar fi putut distruge planeta, daca atunci cand revin si ii ataca, ii inving oarecum destul de usor.Decepticonii sunt prezentati mult mai fiorosi, mai destructivi, si aparent mai puternici, dar doar de dragul faptului ca binele invinge intotdeauna,autobotii ii bat mar asa,de-odata.Ar fi putut sa infatiseze asta mult mai bine.Un film exclusiv despre lupte intre roboti va fi si "Real Steel",si cu toate ca nu va avea o poveste in spate,cred ca va fi mult mai spectaculos din acest punct de vedere.
Alta faza penibila este despre iubita din acest film.Nu am de ce sa ma leg despre felul in care si-a jucat rolul:X, ci despre felul in care a fost introdusa in poveste. Parca Sam nici nu ar fi avut in partile anterioare o mare iubire, careia sa ii fi promis o dragoste eterna.Trebuie sa mai faca aceleasi promisiuni, cam in aceeasi ordine, si in acest film,unei alte iubite.Probabil a fost o razbunare pe Megan Fox:)).
In cele din urma, dupa ce au lungit si au tras de par povestea, ca sa arate ca seria se termina, cu toate ca lupta lor dureaza de secole, si cel putin din benzile desenate se stie ca oarecum exista un fel de respect intre Megatron si Optimus, Megatron este ucis destul de sec,generand astfel un final si mai sec. Totusi fraza va ramane memorabila: "What you would be without me, Prime?" aparand raspunsul "Let's find out":D
In toate filmele din seria au avut efecte frumoase, si au incercat sa infatiseze o poveste frumoasa si ampla, cu de toate, dar de fiecare data s-au grabit cu finalul.
Daca e sa apara o a 4a parte, aceasta poate va fi despre inceputuri,mult mai detaliat, Cybertron fiind in prim plan si probabil Pamantul doar mentionandu-se din cand in cand :D,legat de o posibila poveste viitoare.Eu cel putin asa as face.
Am crezut ca sunt singurul care observa toate aceste goluri in poveste :D ,intradevar este foarte fain ca si prezentare si executie tehnica ,dar poveste din animatie este mai consistenta decat cea din film ,ceea ce este trist pana la urma pentru ca ar fi putut deveni un film excelent .
Mi-a placut foarte mult conexiunea cu motivul pentru care au renuntat si Rusi si Americani sa mai mearga pe luna ,deasemenea motivul care a dus la dezastru de la Cernobal .
Problema lu Michael Bay este ca se grabeste si se axeaza mai mult pe efecte si actiune decat pe o poveste consistenta si un dialog mai putin penibil intre personaje ,ar fi fost extrem de util macar un 30 % din talentul lui Chritopher Nolan in acest caz .
In ciuda la to ce a spus guesswh0 si la propriile mele nemultumiri mi-a placut filmul si nu regret ca am fost sa il vad .
Clar ca o sa faca si partea 4, 5 ....pana nu vor mai scoate bani sper doar sa il schimbe pe regizor si sa angajeze un scenarist ca lumea.
10/10, in weekend il voi vedea din nou, atat de mult m-a impresionat vizual / audio / feeling. Fata e peste Megan Fox la implicarea in film, iar masinile alese sunt impresionante. Who needs script ca ai toate astea ? :) Mergeti la TEATRU dk vreti asa ceva.
daca tot au bagat o gramada de bani in film, o poveste bine pusa la punct ar fi un fleac. poate nu vor ei acum sa ii dea filmului o valoare adevarata.
cine stie, poate se implica Illuminatti=))))
cand povestea nu e bine pusa la punct, poate parea un film pentru copii, si cu toate ca se vizeaza si aceasta clasa de spectatori, sunt multi care poate au crescut cu aceste desene, si ma refer in special la cei din afara, care au acum deja o varsta,si daca ar vrea sa se intoarca in vremurile copilariei prin acest film, poate vor ramane putin dezamagiti.
Nu conteaza doar efectele intr-un film, ca asa nici Avatar nu ar fi avut succesul pe care l-a avut,cu toate ca acolo a fost mai mult implicarea in reclame, si la cati bani a avut in buget,era de asteptat oarecum sa aiba asemenea incasari.Dar acolo nu a avut parte de laudele oamenilor doar pentru incasari, ci pentru emotiile transmise.Chiar daca nu ii inteleg pe cei care s-au sinucis ca nu puteau avea o viata ca in acel film(poveste care sa fie si scornita pana la urma pentru generarea reclamei, ca doar cat este sa ii oferi unui boschetar o supradoza), mi-a placut oarecum filmul.
sper sa se mai faca inca o parte
imi place genul de film cu roboti :)
the best
Cam dezamagitor. Oricum merita vazut numai pentru efectele speciale.