Presiunea celebrităţii i-a provocat o cădere nervoasă actriţei Keira Knightley

de Cristina Grigore în 15 Oct 2018
La 22 de ani, când a fost diagnosticată cu stres post-traumatic, spune că nu avea încă, psihologic, puterea de a face față criticilor negative

Lumea Hollywood-ului este captivantă, însă presiunea celebrității are și efecte negative asupra personajelor sale de prim-plan – actorii. O victimă a lumii complicate a Cetăţii Filmului a fost și Keira Knightley, după cum ea însăși a mărturisit într-un interviu acordat TheHollywoodReporter.com.

Actrița a suferit o cădere nervoasă la 22 de ani, deoarece nu avea încă, psihologic, puterea de a face față criticilor negative venite din partea publicului și a presei: „Aveam tot timpul în cap o voce care nu făcea decât să mă critice… Lucurile au devenit grave, căci am fost diagnosticată cu stres post-traumatic din această cauză”, a explicat Knightey.

Acum, cu o carieră solidă în spate, la 33 de ani, simte că a depășit situaţia. Tratamentele sale au inclus şi hipnoterapia, însă cel mai mult a ajutat încrederea pe care a câştigat-o cu fiecare rol aclamat. A fost nominalizată de două ori la premiile Oscar (pentru rolurile din Pride and Prejudice şi The Imitation Game), iar relaţia sa cu fanii şi cu presa este una cordială.

Din 30 noiembrie o vom vedea pe marile ecrane de la noi în producţia Disney The Nutcracker and the Four Realms.

Exploreaza subiecte similare:

Keira Knightley, The Nutcracker and the Four Realms

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 16 octombrie 2018 10:02
Se poate ca, de multe ori, celebritatea cazuta peste umerii tai ceva mai repede, sa te afecteze emotional, dar de preferat in mod pozitiv, pentru ca altfel, poti migra catre o extrema periculoasa.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells