Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, va avea loc la sfârșitul lunii martie 2017, în București.
Anul acesta, pe baza listei premierelor din 2016, pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2017.
Sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmelele româneşti produse în România sau realizate în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent şi au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.
La secțiunile dedicate producțiilor de lungmetraj ficțiune, nominalizările vor fi făcute fără a fi nevoie de înscriere prealabilă.
Organizatorii vor solicita producătorilor completarea unei fișe tehnice pentru a asigura acuratețea informațiilor vehiculate în procesul de jurizare și nominalizare, precum şi o copie a filmului, pentru membrii juriului de nominalizări.
În cazul filmelor eligibile exclusiv la categoriile Cel mai bun film documentar, Cel mai bun scurtmetraj, înscrierea filmului de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările.
Înscrierile pentru cea de-a 11-a ediție a Premiilor Gopo au loc în perioada 23 ianuarie – 5 februarie 2017.
Producătorii şi realizatorii de film documentar sau scurtmetraj din România sunt invitaţi să completeze fișa tehnică disponibilă pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro şi să o trimită în format electronic, împreună cu link-ul de vizualizare a filmului, pe adresa de email: [email protected]
Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie format din profesioniști din domeniu. După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 450 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.
Regulamentul evenimentului şi fişa tehnică se găsesc pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro
Lista producțiilor de lungmetraj care vor fi luate în considerare pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017 o găsiți în atașament.
După modelul celebrelor gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo recompensează anual performanțele cineaștilor români.
În 2016, Aferim!, filmul cu cele mai multe nominalizări, și-a adjudecat 13 statuete Gopo, printre care cele mai importante trofee ale Galei: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Radu Jude) și Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Florin Lăzărescu), precum, Cel mai bun actor în rol principal (Teodor Corban), Cel mai bun actor în rol secundar (Alexandru Dabija), Cea mai bună actiță în rol secundar (Mihaela Sîrbu), dar și Premiul Publicului.
Lista a fost completată de premiile: Cea mai bună imagine (Marius Panduru), Cel mai bun montaj (Cătălin Cristuțiu), Cel mai bun sunet (Momchil Bozhkov, Dana Lucreția Bunescu, Cristinel Șirli), Cele mai bune decoruri (Augustina Stanciu), Cele mai bune costume (Dana Păpăruz), Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Petya Simeonova, Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan).
Trofeul pentru Cel mai bun film de debut la categoria lungmetraj a fost câștigat de Nicolae Constantin Tănase pentru pelicula Lumea e a mea. Oana Giurgiu a primit trofeul pentru cel mai bun film documentar pentru Aliyah Dada iar Andrei Crețulescu și-a adjudecat, cu Ramona, trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj.
Gala Premiilor Gopo 2016 – ediția a 10-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.
Iată lista lungmetrajelor românești eligibile
1. Billion Dollars Hotel, regia Alecs Năstoiu, producător GAT Films Transilvania
2. Ilegitim (coproducție România, Polonia, Franța), regia Adrian Sitaru, producător Domestic Film în coproducție cu Film Produkcja și Damned Films
3. Minte-mă frumos în Centrul Vechi, regia Iura Luncașu, producător Fundația Teatrul Contemporan
4. Usturoi, regia Lucian Alexandrescu, producător Groparu.ro
5. Orizont, regia Marian Crișan, producători Solar Indie Junction, Mandragora Movies, Rova Film
6. Dincolo de calea ferată (coproducție România, Suedia), regia Cătălin Mitulescu, producător Strada Film în coproducție cu Chimney Pot
7. 03.bypass, regia Nap Toader, producător Clandestino Production
8. Mercy street – Strada Speranței, regia Ștefan Buzea și Radu Nicolae, producător Opal Production
9. Bacalaureat (coproducție România, Franța, Belgia), regia Cristian Mungiu, producător Mobra Film în coproducție cu Why Not Productions, Les Films du Fleuve
10. *Miracolul din Tekir (coproducție România, Elveția), regia Ruxandra Zenide, producător Elefant Film coproducător Elefant Films
11. Tudo, regia Iura Luncașu, producător imagine8 stories
12. Dublu, regia Catrinel Dănăiață, producător Abis Studio în coproducție cu Hi Film Productions
13. Afacerea Est (coproducție România, Lituania), regia igor Cobileanski, producător Alien Film în coproducție cu Just A Moment, Brio Film
14. Sieranevada (coproducție România, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Franța), regia Cristi Puiu, producător Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters And Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films
15. Câini (coproducție România, Franța, Bulgaria), regia Bogdan Mirică, producător 42 KM Film, EZ Films, Argo Film
16. Selfie 69, regia Cristina Iacob, producător Zazu Film
17. Două lozuri, regia Paul Negoescu, producători Actorie de Film, Papillon Film, Kirkland, Studio Indie Production
18. * Discordia, regia Ion Indolean, producător Hola Media
19. Inimi cicatrizate (coproducție România, Germania), regia Radu Jude, producător Hi Film Productions în coproducție cu Komplizen Film
20. Femeia cu cravată neagră, regia Adrian Popovici, producător RO de Film
21. Intoarcerea magilor, regia Ioan Cărmăzan, producător Filmex Film
*sub condiția respectării criteriilor de eligibilitate prevăzute în regulament