Thriller politic, SF distopic, dramă violentă cu Matthew McConaughey şi o dramedie romantică îţi atrag atenţia din programul cinematografelor, în combinaţia probabil cel mai bine primită de critică de la începutul anului încoace. Află din materialul de mai jos informaţii despre cele patru premiere ale săptămânii şi de ce ar trebui să le vezi. Consultă programul cinematografelor pentru a vedea cum strecori un film sau două în lista ta de plăceri de la sfârşit de săptămână.
Argo
Ben Affleck calcă apăsat pe cărarea bătătorită de Clint Eastwood, jucând, producând şi regizând Argo, un film despre evenimente din 1979-1980, dar încă frapant de actual. E posibil să ştii despre ce e vorba: operaţiunea CIA de salvare, într-un mod cu totul insolit, a şase funcţionari ai ambasadei SUA din Teheran, în timpul revoluţiei din 1979. Pe foarte scurt, agenţii CIA se folosesc de un proiect cinematografic fictiv, un SF pe nume Argo, pentru a-i face pe cei şase funcţionari, scăpaţi ca prin minune de atacul revoluţionarilor şi ascunşi în casa ambasadorului canadian, să se dea drept membrii unei echipe de filmare venite în prospecţie în deşertul iranian. Dar iată că în situaţii excepţionale funcţionează iniţiative excepţionale, iar rezultatul este un film intens şi convingător, cu accente comice uşor de gustat de public. Contextul şi calitatea îl recomandă pentru Oscarurile de la anul, unde sunt mari şanse ca Argo să facă senzaţie.
Dredd 3D: Ultima judecată
Pentru escapism sângeros şi violent, poţi încerca Dredd, un nou film bazat pe eroul de bandă desenată portretizat şi de Sylvester Stallone în mult hulitul său film din 1995. Acum e rândul mulţ mai puţin cunoscutului Karl Urban să îmbrace costumul supereroului şi să încerce, în stilul său ultra-eficient, să cureţe de răufăcători străzile metropolei din viitor Mega City One. E de ajuns să-ţi spunem că filmul a primit ratingul "interzis minorilor", ca să-ţi dai seama că Dredd nu glumeşte deloc în peregrinările sale: aşteaptă-te la valuri de sânge, multe focuri de armă şi multe explozii. Nouă cea mai atractivă prezenţă din film ni se pare tot Lena Headey (reginele Gorgo din 300 şi Cersei din Urzeala tronurilor), aici feroce traficantă de droguri hotărâtă să subjuge Mega City One cu noua ei "specialitate", drogul Slo-Mo.
Celeste şi Jesse pentru totdeauna
Cu mai puţin cunoscuţii Rashida Jones şi Andy Samberg în rolurile principale, filmul spune poveste lui Celeste şi Jesse, doi tineri care s-au cunoscut în liceu şi s-au căsătorit repede. Aproape un deceniu mai târziu, cei doi nu mai sunt pe aceeaşi lungime, iar Celeste, patroana unei filme de consulting, se gândeşte să divorţeze de Jesse, acum şomer şi deloc hotărât să-şi caute o nouă ocupaţie. Dramedia lui Lee Toland Krieger se distanţează astfel de comediile romantice făcute după reţetă ale Hollywood-ului, explorând şi probleme mai serioase (şi probabil mai interesante şi apropiate pentru spectatorul din scaunul de cinema). Rashida Jones este nu doar actriţa principala, ci şi scenaristă, povestea lui Celeste şi Jesse fiind bazată pe propria ei relaţie cu actorul Will McCormack, de văzut şi el în film, într-un rol secundar.
Joe, asasin în timpul liber/Killer Joe
Ai ocazia să-l vezi pe Matthew McConaughey într-unul din cele mai interesante roluri ale carierei. Regizat de William Friedkin (cunoscut pentru Filiera franceză şi mega-hitul Exorcistul), Killer Joe a primit şi el ratingul "interzis minorilor", pentru scenele sale violente. Povestea porneşte de la Chris (Emile Hirsh), un traficant de droguri care, înglodat în datorii, complotează cu un ucigaş plătit (McConaughey) pentru a-şi ucide mama şi încasa asigurarea ei de viaţă. Filmul se bazează pe o piesă de Tracy Letts, autorul premiat cu Pulitzer pentru mai cunoscutul său August: Osage County (ecranizarea, cu Meryl Streep şi Julia Roberts, se va lansa în 2013).
La ce film te duci în weekend?
Premierele săptămânii 9-15 noiembrie 2012
de Ştefan Dobroiu în 9 Nov 2012Citeşte şi:
Taguri:
Ben Affleck, Matthew McConaughey, Rashida Jones, Karl Urban, Lena Headey, Andy Samberg, William Friedkin, Argo, Dredd, Celeste and Jesse Forever, Killer Joe
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Premierele săptămânii 9-15 noiembrie 2012
Părerea ta
Spune-ţi părerea