Premierele săptămânii 9-15 iunie 2017

de Ştefan Dobroiu în 9 Iun 2017
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

A venit momentul să vedem dacă star power-ul lui Tom Cruise este suficient de consistent pentru a resuscita Mumia, dar nu personajul, ci franciza. Oferta weekend-ului este completată de Dalida, filmul biografic despre cântăreaţa care a dominat topurile europene între anii '60 şi '80, dar şi de cel mai recent film al lui Radu Mihăileanu, Povestea iubirii. Iată mai jos recomandările noastre.

În acest timp, la Cluj-Napoca cea de-a 16-a ediţie a festivalului Transilvania se apropie de sfârşit. Al doilea weekend ni-l aduce pe celebrul Alain Delon, cu actorul prezent la proiecţia filmului Afacerea Pigot, în Piaţa Unirii. Acelaşi film poate fi văzut simultan la Bucureşti, în Cinema City AFI Cotroceni, cu alte două filme de la TIFF, Twin Peaks: Ultimele 7 zile din viaţa Laurei Palmer şi thriller-ul spaniol Dumnezeu să ne ierte, proiectate sâmbătă şi duminică în ambele locaţii menţionate.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Mumia/The Mummy
Studiourile Universal se cufundă în franciza "monstruoasă" Dark Universe cu această revitalizare a seriei Mumia, a cărei atracţie este mărită de alegerea lui Tom Cruise în rolul protagonistului. Actorul îl interpretează pe Nick Morton, liderul unei trupe de soldaţi care, în urma unei confruntări în Irak, descoperă mormântul străvechi al prinţesei Ahmanet (Sofia Boutella), condamnată la o suferinţă veşnică după ce, în Egiptul Antic, şi-a vândut sufletului zeului Set şi şi-a ucis întreaga familie. Ahmanet îşi va folosi extraordinarele puteri supranaturale pentru a crea haos în prezent, iar Morton va trebui, cu ajutorul lui Henry Jekyll (Russell Crowe), liderul societăţii secrete Prodigium, să o înfrângă. Criticii nu s-au grăbit să laude filmul, dar acesta are toate şansele să se transforme într-un considerabil succes de casă.

Povestea iubirii/The History of Love
După premiera naţională din cadrul Festivalului Filmului European şi după o proiecţie în satul transilvănean Dâncu, unde au avut loc o parte din filmări, iată că noul lungmetraj al regizorului de origine română Radu Mihăileanu se întâlneşte în sfârşit cu publicul din ţară. Un slalom prin mai multe perioade de timp, Povestea iubirii celebrează acest mult-dorit sentiment, invitând publicul să se lase pradă lui, în ciuda tuturor riscurilor. Actorul Derek Jakobi face toţi banii în rolul lui Leo, un vârstnic imigrant polonez care trăieşte în New York în 2008, rememorând iubirea lui din tinereţe pentru Alma (Gemma Arterton). Scenariul este haotic, iar interpretările sunt pe alocuri stridente, dar Povestea iubirii reuşeşte să-şi transmită eficient mesajul: dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Cronica noastră, aici.

Dalida
Şi el prezentat în premieră naţională la festivalul Transilvania, filmul biografic despre viaţa cântăreţei Dalida ar putea fi o bună ocazie pentru o vizită la cinema alături de membrii mai vârstnici ai familiei. Poate că publicul tânăr nu a auzit de ea, dar cu siguranţă numele ei retrezeşte amintiri plăcute pentru cei între două vârste, pentru că Dalida a dominat topurile muzicale europene în anii '60-'80, iar melodiile ei animau multe petreceri în România comunistă. Pentru cei tineri, filmul biografic poate oferi surprize muzicale extrem de plăcute, dar şi o poveste de viaţă, despre celebritate şi dificultatea de a trăi atunci când numele tău este pe buzele tuturor.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

The Mummy, The History of Love, Dalida

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells