Premierele săptămânii 8-14 noiembrie 2013

de Ştefan Dobroiu în 8 Nov 2013
Află ce-i de văzut pe marile ecrane din întreaga ţară în acest weekend!

Nu este nicio îndoială cine va urca pe primul loc în topul încasărilor din acest sfârşit de săptămână. Aşa cum a făcut în toate cele 36 de teritorii în care s-a lansat, Thor: Întunericul îşi va adjudeca cea mai înaltă poziţie şi în clasamentul din România. Noi suntem curioşi doar câte zeci de mii de spectatori se vor grăbi să-l vadă pe Thor aliindu-se cu fratele său Loki în noua producţie Marvel şi unde se va clasa noua premieră într-un top al celor mai bune debuturi din 2013.

Thor: Întunericul
Dacă e Thor nu mai e nimic sau aproape nimic! Cinemagia poate să garanteze grandoarea spectacolului vizual oferit de această nouă producţie Marvel, în regia lui Alan Taylor, care aduce pe ecran ceva din spiritul şi tensiunea serialului HBO Urzeala tronurilor. În Thor: Întunericul ajungem să vizităm mai multe dintre Cele nouă tărâmuri, ameninţate acum de dorinţa liderului elfilor întunecaţi, Malekith, de a arunca întregul univers în întuneric. Bineînţeles că Thor nu poate permite asta şi, cu ajutorul neaşteptat al fratelui său Loki (Tom Hiddleston), al iubitei Jane Foster (Natalie Portman) şi al armatelor sale, începe o adevărată odisee pentru salvarea oamenilor, a semenilor săi şi a celorlalte triburi răspândite în Cele nouă tărâmuri. Rămâi în sală până la terminarea genericului, pentru a vedea imagini ce vor face legătura cu producţii Marvel încă nelansate!

Pentru o cronică a filmului, click AICI.

Heli
Suficient de sângeros pentru a primi ratingul Interzis minorilor, această producţie mexicană îşi reprezintă ţara la Oscarurile de la anul şi a impresionat şi la cea mai recentă ediţie a festivalului de la Cannes, regizorul Amat Escalante fiind recompensat cu trofeul pentru Cea mai bună regie.

Heli este personajul care călătoreşte fără bilet prin iadul de pe pământul mexican. Tânăr, dar cap de familie, încearcă să-i ţină pe cei dragi uniţi după ce sora lui, Estela, se îndrăgosteşte de un tânăr cadet, Beto. El se hotărăşte s-o ia de soţie şi să fugă împreună, însă are nevoie de bani. Drogurile confiscate de superiorii săi din armată şi oficial distruse i-ar putea aduce bani buni, aşa că Beto decide să le fure. Consecinţele sunt devastatoare, căci eroii trăiesc într-o lume a drogurilor, a corupţiei şi a cruzimii endemice în care nu poţi supravieţui fără sacrificii.

Pentru o cronică click AICI.

De miercuri pot fi văzute în regim de avanpremieră şi Avocatul/The Counselor, filmul cea mai interesantă distribuţie a sfârşitul de an (Brad Pitt, Penélope Cruz, Javier Bardem, Cameron Diaz, Michael Fassbender), dar şi Păsări libere, animaţia despre doi curcani care călătoresc în timp pentru a-şi scoate semenii din meniul de Ziua Recunoştinţei.

Exploreaza subiecte similare:

Thor: The Dark World, Heli, The Counselor, Free Birds

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 8 noiembrie 2013 11:22
Categoric Thor !
Tyson_Kyd pe 8 noiembrie 2013 17:06
Thor si The Counselor .
Musa.del.Arte pe 8 noiembrie 2013 20:05
The Counselor
wildinthecountry pe 9 noiembrie 2013 09:32
fassy fan ?
chrismechris pe 9 noiembrie 2013 16:36
Amandoua par interesante, dar la Thor sigur ajung.
vladimir84 pe 10 noiembrie 2013 11:01
Heli si The Counselor.
yasmine_kiss pe 10 noiembrie 2013 12:09
Thor is my favorite!!!
Bogdann13 pe 10 noiembrie 2013 12:54
Recenzie thor http://bogdancinefil.blogspot.ro/2013/11/recenzie-thor-dark-world.html :)
alex_il_fenomeno pe 13 ianuarie 2014 21:17
Ambele sunt interesante, inca astept sa le urmaresc.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells