Premierele săptămânii 5-11 iunie 2015

de Ştefan Dobroiu în 5 Iun 2015
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

O comedie extrem de bine primită se lansează în weekend pe ecrane, însoţită de o parodie la poate cea mai populară franciză a momentului. Nici amatorii de cinema european nu sunt neglijaţi săptămâna aceasta, căci se pot reîntâlni cu cea mai apreciată actriţă germană din ultimii ani. Iată mai jos recomandările săptămânii în ceea ce priveşte premierele cinematografice.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Spioana/Spy
Melissa McCarthy nu a avut parte de prea multe succese de la Heat încoace, dar iată că revine pe val cu Spioana, o comedie care i-a încântat pe criticii americani (94% cronici pozitive pe Rottentomatoes.com). Actriţa o interpretează pe Susan, analist CIA care a pus umărul la reuşita celor mai periculoase misiuni, fără ca cineva să-i mulţumească vreodată. Când partenerul ei (Jude Law) dispare în misiune, iar înlocuitorul său (Jason Statham) este compromis, iată că vine rândul lui Susan să arate că şi ea poate salva lumea. După multe încurcături, boroboaţe, gafe şi replici ireverenţioase, desigur...

Superfast!/Superfurios şi Superiute
Weekend-ul apasă şi mai tare pedala comediei cu Superfast!/Superfurios şi Superiute, o inevitabilă parodie la celebra franciză pe care nici nu mai trebuie să o menţionăm. Filmul e realizat de echipa din spatele controversatelor Scary Movie, Date Movie, Epic Movie şi Disaster Movie. În centrul atenţiei este Lucas White (Alex Ashbaugh), poliţist cu acoperire care în infiltrează printre piloţii de curse ilegale din echipa lui Vin Serentos (Dale Pavinski). White află imediat că planul este ca echipa să îl jefuiască pe mafiotul Juan Carlos de la Sol, care îşi ţine banii ascunşi într-un restaurant Taco Bell. Este clar că nimic nu va ieşi conform planului în îndrăzneaţa iniţiativă...

Phoenix
Filmul lui Christian Petzold a câştigat premiul FIPRESCI la festivalul de la San Sebastian. Este o dramă despre Nelly (Nina Hoss), o supravieţuitoare de la Auschwitz care încearcă să-şi refacă viaţa după Al Doilea Război Mondial. Faptul că a fost desfigurată şi nu mai poate fi recunoscută de soţul ei, Johannes, după operaţia de reconstrucţie a feţei, complică mult lucrurile...

Care crezi că este cea mai interesantă premieră a săptămânii?

Exploreaza subiecte similare:

Spy, Superfast!, Phoenix

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells