Premierele săptămânii 27 mai - 2 iunie 2016

de Ştefan Dobroiu în 27 Mai 2016
Află ce-i de văzut săptămâna aceasta pe marile ecrane!

După multe săptămâni cu cinci sau chiar şase premiere, ultimul weekend al primăverii oferă doar două titluri noi, dar ce titluri! Unul se numără printre cele mai spectaculoase premiere IMAX ale anului, iar al doilea printre cele mai amuzante şi bine primite de critică filme din 2016. Iată mai jos recomandările noastre.

Pentru clujeni, oferta cinematografică este incomparabil mai mare: începe cea de-a 15-a ediţie a festivalului Transilvania, care aduce în aproximativ 15 locaţii tradiţionale sau improvizate mai bine de 200 de filme. Un eveniment de neratat, despre care clujenii ştiu că schimbă complet ritmul vieţii culturale a oraşului.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Alice Through the Looking Glass/Alice în Ţara Oglinzilor
Continuare a lui Alice în Ţara Minunilor, filmul lui Tim Burton ce depăşea un miliard de dolari încasări pe glob acum câţiva ani, Alice în Ţara Oglinzilor a fost lăudat pentru aspectul extraordinar şi realizarea adaptată ecranelor IMAX, dar şi criticat pentru lipsa de inspiraţie a poveştii. Ne reîntâlnim cu Alice (Mia Wasikowska), care se reîntoarce în fantasticul tărâm din primul film cu ajutorul unei oglinzi magice. Bucuria reîntâlnirii cu Iepurele Alb (Michael Sheen), Asbolem (Alan Rickman) şi Pisica de Cheshire (Stephen Fry) este umbrită de faptul că Pălărierul cel Nebun (Johnny Depp) şi-ar putea pierde în curând viaţa. Alice începe astfel o mare aventură destinată să-i salveze prietenul.

The Nice Guys/Super băieţi
Criticii s-au grăbit să laude colorata şi amuzanta dramă poliţistă a lui Shane Black (Iron Man 3), care uimea la începutul primăverii cu unul dintre cele mai promiţătoare trailere văzute în ultimii ani la cinema. Prima întâlnire dintre detectivul particular Holland March (Ryan Gosling) şi bătăuşul Jackson Healy (Russell Crowe) se va lăsa cu un braţ rupt, dar o întorsătură de situaţii îi va face pe cei doi să investigheze cazul unei fete dispărute şi să provoace prăpăd, cu stilurile lor extrem de diferite de a aborda situaţii problematice, în Los Angeles-ul anilor '70. Filmul a fost lăudat pentru modul cum îmbină comedia fizică cu un mister care face Super băieţi să fie mai relevant decât te-ai fi aşteptat.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta pe marile ecrane?

Exploreaza subiecte similare:

Alice Through the Looking Glass, The Nice Guys, Russell Crowe, Ryan Gosling, Mia Wasikowska, Johnny Depp

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 27 mai 2016 13:27
Daca ramane timp, cu siguranta vreau sa le vad pe amandoua.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells