Premierele săptămânii 27 iulie - 2 august 2018

de Ştefan Dobroiu în 27 Iul 2018
Află ce-i de văzut weekendul acesta la cinema!

O săptămână fără premiere europene, dar una cu trei filme noi primite foarte bine de criticii şi cinefilii internaţionali. Pe lângă drama unei supravieţuiri pe mare şi revenirea celei mai iubite familii de supereroi din toate timpurile, îl revedem în acţiune pe Ethan Hunt, cel mai rentabil personaj din cariera lui Tom Cruise. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Incredibilii 2
Este cel mai aşteptat sequel animat al deceniului şi mulţi spectatori s-au declarat încântaţi de revenirea în atenţie a simpaticei familii Parr. Nu, sequelul nu se ridică la înălţimea filmului original şi suferă din cauza unui scenariu prea familiar şi fără personalitate, mai ales dacă avem în vedere avalanşa de filme cu supereroi din ultima vreme. Dar Bob, Helen şi copiii Violet, Dash şi mai ales Jack-Jack reuşesc să te facă să te simţi de-ai casei, iar vizionarea filmului la cinema se va dovedi o experienţă cât să poate de plăcută. Evenimentele au loc la scurtă vreme după aventurile din primul film, Helen fiind cooptată de un magnat într-o campanie ce ar trebui să spele imaginea supereroilor, făcându-i iar dezirabili în ochii societăţii. Evident, iniţiativa nu va duce lipsă de provocări...  

Cronica noastră, aici.

Adrift/Supravieţuind pe mare
Shailene Woodley şi Sam Claflin interpretează rolurile principale din acest film inspirat din întâmplări petrecute în 1983. Doi tineri pasionaţi de navigarea pe mare lasă în urmă lumea dezlănţuită şi se retrag în mijlocul valurilor, pe mica lor ambarcaţiune. Ce nu ştiu ei este că briza îi împinge în calea unuia dintre cele mai distrugătoare uragane din istorie. După trecerea furtunii, barca pluteşte în derivă, iar eroii vor fi nevoiţi să ducă o extraordinară luptă pentru supravieţuire. Filmul a fost lăudat pentru chimia celor doi actori principali, dar şi pentru eficacitatea cu care ne arată natura dezlănţuită şi gata să te facă mici fărâme.

Misiune: Imposibilă. Declinul
Tehnic, filmul cu Tom Cruise se lansează în primul weekend al lunii august, dar este disponibil cu începere de astăzi, în avanpremieră, prin urmare preferăm să-l menţionăm de acum. Întâmpinat cu cronici elogioase şi deja considerat unul dintre cele mai bune filme de acţiune din toate timpurile, Declinul reia provocările din succesul anterior al seriei, Rogue Nation, şi ni-l arată pe Hunt şi aliaţii săi încercând să dejoace planurile atotdistrugătoare ale Apostolilor, aghiotanţii antagonistului Solomon Lane (Sean Harris). Un fiord norvegian, frumosul Kashmir indian, dar şi Londra sau Parisul devin fundalul ingredientelor de marcă ale seriei: urmăriri, lupte corp la corp şi multe efecte speciale. Filmului nu-i lipsesc problemele, dar cu greu poţi găsi unul mai antrenant în genul său.  

Cronica noastră, aici.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Mission: Impossible. Fallout, Incredibles 2, Adrift

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells