Premierele săptămânii 20-26 martie 2015

de Ştefan Dobroiu în 20 Mar 2015
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend

Continuarea unei ecranizări apreciate de adolescenţi, Sean Penn într-un rol de acţiune, film de la Bollywood şi un documentar de Wim Wenders, iată oferta cinematografelor din acest sfârşit de săptămână. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Insurgent
Ar putea fi cel mai vizionat film al săptămânii, datorită popularităţii seriei de cărţi şi actorilor. Kate Winslet revine în rolul antagonistei Jeanine, gata de orice pentru a-i prinde pe eroii Tris (Shailene Woodley) şi Four (Theo James), demascaţi ca fiind Divergenţi, oameni care nu se încadrează în niciuna dintre cele cinci facţiuni din societate. Tris şi Four încep o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a găsi aliaţi printre semenii lor, dar forţele lui Jeanine nu îi lase să respire nicio clipă.

The Gunman
Sean Penn calcă pe urmele lui Liam Neeson şi apare în acest film de acţiune despre un fost soldat al Forţelor Speciale care suferă de sindrom de stres post-traumatic şi vrea să renunţe la periculoasa lui meserie. Doar că organizaţia pentru care lucrează are alte planuri pentru el, iar eroul va fi nevoit să fugă prin toată Europa pentru a scăpa cu viaţă. Idris Elba şi Javier Bardem completează distribuţia.

Psihopatul/Ek Villain
Bollywood-ul ne atrage din nou atenţia în acest weekend, cu un film inspirat de mega-hitul sud-coreean I Saw the Devil. Povestea violentă din filmul original este accesorizată una de dragoste, în dulcele stil bollywoodian. În centrul atenţiei se află Guru (Sidharth Malhotra), un fost gangster readus pe calea cea bună de iubita lui, Aisha (Shraddha Kapoor). Când aceasta este ucisă de un criminal în serie, Guru revine la violentele sale metode din trecut şi nu se lasă până când nu obţine răzbunare.

O cronică a filmului aici.

Sarea pământului/Le sel de la terre
Proiectat anul trecut la Cannes şi nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar, filmul lui Wim Wenders prezintă portretul lui Sebastião Salgado, cunoscutul fotograf brazilian, văzut prin ochii a două persoane: regizorul Juliano Ribeiro Salgado, fiul care încearcă să înţeleagă mai bine de ce tatăl său a stat mai mult plecat de-acasă, şi regizorul Wim Wenders, fotograf şi mare admirator al operelor lui Salgado Senior...

Care crezi că este cea mai interesantă premieră a săptămânii?

Exploreaza subiecte similare:

Insurgent, Ek Villain, The Gunman, Le sel de la terre

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 20 martie 2015 11:53
The Gunman de neratat , sunt curios cum va fi rolul si interpretarea lui Sean Penn ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells