Premierele săptămânii 16-22 iunie 2017

de Ştefan Dobroiu în 16 Iun 2017
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta pe marile ecrane!

Este o săptămână cu patru premiere în care cuvântul-cheie pare a fi adrenalina. Că e vorba de întreceri pe pistă, de metode inventive de a transporta şi scăpa cadavrul un stripper, de furturi de maşini clasice sau dejucarea unui atac terorist, este clar că tensiunea nu se va da dusă de pe ecrane săptămâna aceasta. Azi începe şi o săptămână cinematografică în care ştii de la început cum se vor împărţi grupele de spectatori: familiile vor fi atrase de animaţie, ele de comedia ireverenţioasă, iar ei de filmele de acţiune. Iată mai jos recomandările noastre.

După ce clujenii s-au bucurat de bogata selecţie de filme a festivalului Transilvania, bucureştenii pot vedea la cinema Elvira Popescu retrospectiva TIFF, cu o selecţie ce include Familia mea fericită, câştigătorul Trofeului Transilvania (cronica noastră aici) şi Piatră pe inimă/Heartstone, câştigătorul Premiului Publicului şi al celui pentru Cea mai bună regie.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Cars 3/Maşini 3
Franciza Cars este una dintre cele mai profitabile din portofoliul Disney, dar nu neapărat datorită încasărilor din cinematografe: obiectele şi jucăriile cu personajele Cars au generat profituri de miliarde. Iată de ce nu e deloc greu să înţelegem că, deşi Cars 2 a fost primul sequel Pixar desfiinţat de critici şi primit cu răceală de public, franciza continuă. Cars 3 pare să fie o revenire la formă, pentru că îl prezintă pe erou, Lightning McQueen pierzându-şi locul favorit din lumina reflectoarelor. O lecţie de umilinţă, dar şi una de perseverenţă, animaţia are putea să atragă familiile, mai ales dacă cei mici îl iubesc deja pe personajul interpretat de Owen Wilson.

Rough Night/O noapte nebună, nebună
Hollywood-ul îşi neglijează de decenii publicul feminin şi, când nu-l neglijează, ezită între a-i oferi siropuri romantice sau comedii ireverenţioase în care personajele feminine se poartă ca cele din Marea mahmureală. Eşte şi cazul lui Rough Night, o comedie cu Scarlett Johansson pe afiş, despre un grup de prietene ce se dezlănţuie atât de drastic la o petrecere a burlăciţelor, încât reuşesc să-i facă felul stripper-ului angajat să le condimenteze noaptea. Un şir lung de decizii nefericite le catapultează pe cele cinci petrecăreţe de partea greşită a legii. Filmul a fost promovat ca "prima comedie nerecomandată minorilor regizată de o femeie în ultimii 20 de ani", dar oare spune asta ceva despre calităţile premierei de vineri?

Overdrive
Scott Eastwood (al cărui nume va fi probabil multă vreme însoţit de succinta prezentare "fiul mult mai celebrului Clint") îşi consolidează poziţia la Hollywood cu acest film de acţiune în care eroul, Andrew, şi fratele său (Freddie Thorp) fură inestimabile maşini de epocă. O combinaţie low-cost de Furios şi iute şi Gone in Sixty Seconds, Overdrive ar putea atrage publicul masculin cu efectele speciale, caii putere, frumuseţea actriţelor şi câteva dintre cele celebre modele clasice de maşini, conduse în locaţii clasice. Pe Eastwood l-am văzut recent în Furios şi iute 8, iar pentru la anul pregăteşte sequelul Pacific Rim.

Unlocked Pericol descătuşat
Noomi Rapace revine în atenţie într-un thriller cu buget mic care se sincronizează cu preocuparea teroristă actuală. Înconjurată de foste nume mari ale cinema-ului (Michael Douglas, John Malkovich), actriţa scandinavă o interpretează pe Alice, fostă agentă CIA bântuită de faptul că o investigaţie eşuată a sa a dus la moartea a zeci de persoane. Agenta are o şansă la izbăvire atunci când are şansa de a împiedica un atac terorist cu arme biologice asupra Londrei, iar faptul că trebuie să facă echipă cu un agent interpretat de Orlando Bloom cu siguranţă o ajută să reîntoarcă în acţiune.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Overdrive, Cars 3, Unlocked, Rough Night

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Phantom_sub pe 16 iunie 2017 19:55
Nimic. Aştept luna iulie pentru Planeta Maimuţelor, Valerian şi oraşul celor o mie de planete plus Dunkirk.
Cretzulynne pe 16 iunie 2017 20:14
"Azi începe şi o săptămână cinematografică în care ştii de la început cum se vor împărţi grupele de spectatori: familiile vor fi atrase de animaţie, ele de comedia ireverenţioasă, iar ei de filmele de acţiune."

Desi sunt apartenenta a genului F, se pare ca sunt "barbata" fiindca nu sunt atrasa de comedia ireverentioasa, ci de cele doua filme cu masinute!

=))

camaleonii pe 16 iunie 2017 22:15
"Pe Estwood îl vom revedea la anul în Furios şi iute 8 şi în 2018 în sequelul Pacific Rim."
numai eu nu inteleg nimic?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells