După câteva săptămâni sărace în premiere cinematografice, iată că acest weekend vine cu patru noi şi extrem de diferite posibilităţi de petrecere a timpului în faţa marelui ecran. Avem luptă pentru supremaţie între oameni şi maimuţe, melodii cântate de Keira Knightley şi Mark Ruffalo, ritmuri săltăreţe de salsa, dar şi fimul care i-a adus Olimpiei Melinte o nominalizare la premiul Goya pentru Tânără Speranţă.
Află mai jos recomandările Cinemagia şi consultă programul proiecţiilor de pe site pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de weekend şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!
Planeta Maimuţelor: Revoluţie/Dawn of the Planet of the Apes
A venit vremea ca maimuţele să cucerească lumea şi cinematografele! Probabil cea mai spectaculoasă premieră a întregii luni, Revoluţie ni-l arată Caesar (Andy Serkis) după un deceniu de la evenimentele din prequelul regizat acum trei ani de Rupert Wyatt. Dacă un fragil armistiţiu s-a cimentat între cele două rase dominante de pe Terra, oamenii şi maimuţele, iată că a venit vremea ca un război ucigător să decidă o dată pentru totdeauna cine sunt liderii planetei. Zeci de cronici apărute până acum laudă filmul, spunând că este mult mai bun, intens şi spectaculos decât predecesorul său. Nouă ne e teamă doar de destinul rasei umane şi ne întrebăm de ce oare specia noastră este atât de puţin pregătită să trăiască în pace cu tot ce este în jur...
New York Melody/Begin Again
Îl ştim pe regizorul John Carney de la foarte lăudatul Once/Odată ca niciodată, care reuşea în 2007 să încaseze 20 de milioane de dolari la un buget de 160.000 de dolari, reinventând practic genul muzical. Begin Again este un Once cu Keira Knightley şi Mark Ruffalo, cei doi actori interpretându-i pe Gretta, o cântăreaţă şi compozitoare părăsită de iubit (Adam Levine de la Maroon 5) după ce acesta dă lovitura în lumea muzicii, şi Dan, un manager muzical concediat de la compania lui. Împreună, ei vor dovedi că muzica este cu totul altceva decât contracte grase şi concerte cu sute de mii de fani şi că tot ce contează până la urmă este sentimentul de dăruire încercat atunci când îţi pui inima în cântec.
Cucereşte-o cu salsa/Cuban Fury
Puţini sunt actorii britanici mai iubiţi decât Nick Frost, cunoscut datorită colaborărilor sale cu Simon Pegg la Shaun of the Dead, Hot Fuzz, The World's End etc. Dolofanul Frost este distribuit într-un rol atipic, cel al lui Bruce, a cărui viaţă se schimbă când la compania unde lucrează apare superba Julie (Rashida Jones). Bruce îşi evaluează atuurile în ofensiva sa amoroasă, mai ales că la farmcele lui Julie râvneşte şi băgăciosul său coleg Drew (Chris O'Dowd), şi îşi dă seama că unica lui şansă e pasiunea pentru dans, dată uitării cu decenii în urmă din cauza unui incident nefericit petrecut în timpul unui concurs. Cu disperarea concurentului dezavantajat, Bruce este gata să dea totul pentru a-i atrage atenţia lui Julie, descoperind în acelaşi timp că nimic nu poate face să se stingă adevărata pasiune. În rolul sorei lui care îi e mereu alături o putem vedea pe Olivia Colman, devenită un adevărat star al Marii Britanii după apariţia ei din serialul de succes Broadchurch (mai multe detalii AICI).
Canibal
După ce a avut o primă proiecţie în România în cadrul festivalului Transilvania, Canibal iată că se lansează şi pe marile ecrane. Filmul, despre un croitor din Granada (Antonio de la Torre) care în timpul liber este şi criminal în serie, i-a deschis cariera internaţională româncei Olimpia Melinte, interpreta unui rol dublu ce a impresionat Academia spaniolă de film, actriţa fiind recompensată cu nominalizarea deja menţionată la începutul acestui material.
Care crezi că este cea mai promiţătoare premieră a săptămânii?
Părerea ta
Spune-ţi părerea