Premierele săptămânii 10-16 iulie 2015

de Ştefan Dobroiu în 10 Iul 2015
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

Aşteptarea a luat sfârşit: unul din cele mai dorite filme de animaţie din ultimii ani îşi face apariţia în sfârşit în cinematografe, după proiecţii în regim de avanpremieră weekendul trecut. Drept concurenţă are doar o comedie franceză simpatică, pe care îţi recomandăm să nu o eviţi.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Minions/Minionii
Cu siguranţă familii întregi vor da năvală pentru a vedea acest film inspirat de popularele animaţii Despicable Me/Sunt un mic ticălos. În centrul atenţiei sunt doar minionii, care au căutat încă de pe când erau nişte organisme monocelulare un villain să-l slujească. După milenii de experienţe neplăcute, minionii se refugiază în Antarctica, unde se lasă cuprinşi de depresie, până când Kevin, un minion plin de iniţiativă, jură că nu se va întoarce între semenii săi până când nu va găsi un ticălos pe măsura devotamentului lor. Aici întră în scenă Scarlet Overkill (Sandra Bullock), dar şi o aventură globală, care nouă ni s-a părut o idee prea simplistă pentru gustul spectatorilor maturi. Cei mici se vor distra de minune, în schimb...

O cronică aici.

Babysitting/Babysitting cu surprize
În 2012 vedeam Project X, un film "found footage" despre petrecerea de pomină a unor liceeni americani. Francezii dau replica acestei comedii, dar şi francizei Marea mahmureală, cu Babysitting, film cu două milioane de bilete vândute în Franţa. Îl vedem pe Franck, un tânăr angajat al unei edituri care acceptă să fie dădacă pentru nesuferitul fiu al nesuferitului său şef, doar că prietenii lui Franck refuză să uite că e şi şi aniversarea de 30 de ani a eroului şi îi pregătesc o petrecere grozavă care nu va întârzia să degereneze. Dă-i o şansă!

Poţi citi o cronică aici.

La ce film mergi la cinema în acest weekend?

Exploreaza subiecte similare:

Minions, Babysitting

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
DeadSea07 pe 12 iulie 2015 23:28
P sa ma duc sa vad Babysitting

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells