Cea de-a patra parte a francizei Underworld are un scenariu "atât de diferit, de cuprinzător şi aduce un element nou, cel al fiicei Selenei", spune protagonista, Kate Beckinsale.
Potrivit sinopsisului oficial, acţiunea din Underworld: Awakening se petrece la 12 ani după finalul celui de-al doilea film al seriei (Underworld: Evolution), iar Selena, luptătoarea vampir cu puteri neobişnuite se trezeşte din comă într-o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoştea. Este o lume în care oamenii au aflat de existenţa lycan-ilor şi a vampirilor, pe care îi vânează de peste un deceniu. În plus, descoperă că are o fiică adolescentă, iar noile sale aventuri o pun faţă în faţă cu o corporaţie fantomă, Antigen, despre care bănuieşte că ar crea hibrizi mutanţi, printre care şi o bestie uriaşă numită uber-lycan.
Părerea ta
Spune-ţi părereaFright Night - Un remake destul de asteptat
Shark Night 3D - Piranha 3D
Dream House - Un fel de slasher movie sau Amytiville Horror
The Darkest Hour - Ceva nou
Underworld - Deja este a 3-a parte
The Dark Tower - In sfarsit
pare cam aceeasi poveste
Uitandu-ma la prima poza mi-am amintit ca am si eu o panglica din aia cu "POLICE LINE DO NOT CROSS". Mi-am adus-o din Philadelphia. Un oras frumos, istoric, centru gravitational al masoneriei si in acelasi timp al criminalitatii...
Daca va intrebati cine a fost mai intai oul sau gaina, legat de masonerie si criminalitate, atunci in cazul acestui frumos oras raspunsul e simplu - masoneria a fost prima. No kidding. Criminalitatea a crescut rapid abia dupa cea de-a doua Mare Migratie (cei care cunosc un pic de istorie a SUA, stiu ce spun...).
Dar ce are asta cu horror-ul?... Nimic. Doar ca e ceva de groaza ce se intampla...