Premiera sezonului 22 din South Park: împușcături la școală

de Cinemagia în 23 Oct 2018
Premiera are loc joi, 25 octombrie, la 00.30, în exclusivitate pe Comedy Central

Serialul South Park, câștigător al premiilor Emmy și Peabody, se întoarce pe micile ecrane din România pe 25 octombrie cu sezonul 22. Cele 10 episoade din noul sezon vor putea fi urmărite în exclusivitate pe Comedy Central în fiecare joi, de la ora 00.30, câte un episod, o dată pe săptămână. Episoadele vor putea fi urmărite în reluare în fiecare joi, de la ora 03:30, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

South Park a fost recent subiectul unor dezbateri intense în presa din Statele Unite ale Americii, atunci când unul din episoade a ilustrat faptul că un preot al Bisericii Catolice a molestat un băiat. Președintele Ligii Catolice din America, Bill Donohue, i-a numit pe creatorii South Park Trey Parker și Matt Stone niște lași, pentru că nu spun adevărul: faptul că opt din zece agresori sunt homosexuali și că molestează cu precădere adolescenți și nu copii, cum este prezentat în serial.

Primul episod din sezonul 22 începe în forță cu vestea că la școala din South Park cineva a scos o armă și a început să împuște lumea din jur în timpul orei de matematică. În ciuda zgomotelor provocate de incident, a poliției care a ajuns la fața locului, profesoara și elevii se ceartă pe tema notelor primite. Mai târziu, școlarii discută în continuare despre note, în mijlocul haosului provocat de tragicul eveniment

Al doilea episod îl are ca protagonist pe Butters care, în opinia bigoților, dezvoltă o relație „specială" cu preotul parohiei, Father Maxi. Când cetățenii orașului găsesc ușile bisericii închise și nici urmă de cei doi, aceștia cer ajutorul Bisericii Catolice. Cardinalii din Denver călătoresc în South Park să încerce să ascundă orice urmă de hărțuire a minorilor.

Sezonul 22 a fost lansat în Statele Unite ale Americii pe 26 septembrie 2018.

Serialul „South Park" s-a lansat pe 13 August 1997 și este bazat pe un scurtmetraj animat intitulat "The Spirit of Christmas." Creatorii săi sunt totodată producători executivi, alături de Anne Garefino și Frank C. Agnone II. Eric Stough, Adrien Beard, Bill Hader, Bruce Howell și Vernon Chatman sunt producătorii serialului.

Exploreaza subiecte similare:

South Park, Trey Parker, Matt Stone

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 24 octombrie 2018 08:44
Pare destul de controversat acest serial de animatie numit "South Park", iar sesizarile unora implicati in povestile descrise de acestea, pune multe semne de intrebare...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells