Premieră. Lentilele 3D clip-on, acum în cinematografele din rețeaua Cine Globe

de Cinemagia în 3 Mar 2017
Lego Batman: Filmul, plus alte două animații, rulează în versiune 3D weekendul acesta la Cine Globe Titan

Clienții lanțului de multiplex-uri Cine Globe se vor bucura, începând din această lună, de lentilele 3D clip-on, o invenție ce face mult mai confortabilă vizionarea filmelor în trei dimensiuni. Noua tehnologie e disponibilă numai în cinematografele Cine Globe Titan din capitală (Centrul Comercial Auchan Titan) și Cine Globe Botoșani (Uvertura Mall).

Beneficiarii direcți ai acestei noi tehnologii sunt purtătorii de ochelari de vedere, care urmăresc filme 3D! Astfel, clienții care poartă ochelari cu dioptrii primesc în mod gratuit lentile 3D pe care le pot atașa cu ușurință ochelarilor, pentru o experiență 3D completă și confortabilă.

Lego Batman: Filmul, plus alte două animații, rulează în versiune 3D weekendul acesta la Cine Globe Titan. Lista completă cu filmele programate în următoarea perioadă la Cine Globe Titan și Cineglob Botoșani se poate consulta pe website-ul Cinemagia.

Serviciul de „mobile ticketing” al Cinemagia, ce te scapă de statul la coadă pentru bilete, este disponibil în ambele cinematografe. Așadar, atât la Cine Globe Titan cât și la Cineglob Botoșani vă așteaptă checkpoint-uri Cinemagia, unde puteți scana biletul electronic primit pe SMS, bilet însoțit de linkul către codul QR corespunzător. Nu mai trebuie decât să scanați codul la Checkpoint-ul Cinemagia amplasat la intrarea în cinematografe pentru a intra la premiera favorită a săptămânii.

Calitatea unei proiecții 3D poate fi diminuată pentru persoanele care poartă ochelari de vedere și care trebuie să se adapteze situației pentru a vedea filmele mult așteptate. Acum însă, la Cine Globe, ei se pot bucura de experiența completă a vizionării unui film 3D, datorită lentilelor 3D clip-on care se atașează direct ochelarilor de vedere.

„Din pasiunea noastră pentru filme vin și soluțiile pe care le găsim pentru clienții noștri. De aceea, ne-am gândit și la o soluție confortabilă și eficientă pentru cei care poartă ochelari de vedere. Dorim ca toți cei care vin la Cine Globe să se bucure pe deplin de experiența filmelor 3D, iar lentilele noastre sunt ușoare, de o calitate superioară, astfel că nu îi incomodează în niciun fel. Iubitorii de filme pot acum să se relaxeze cu adevărat când aleg filme 3D”, a declarat Amitabh Vardhan, CEO Cine Globe.

Experiența vizionării unui film la cinema este unică, în special în cazul producțiilor 3D. Imaginea clară, efectele speciale și sunetul care pot fi redate aici nu pot fi comparate cu vizionarea unui film pe televizor, calculator sau orice alt device. De acum, toți clienții pot trăi experiența deosebită a vizionării unui film 3D mulțumită alternativei unice în România: lentilele 3D de tip clip-on. Acestea sunt ușor de utilizat și se potrivesc oricărui tip de ramă. În plus, vizitatorii primesc lentilele în mod gratuit atunci când intră în sala de cinema.

Mai multe detalii despre Cine Globe și filmele 3D care pot fi vizionate cu ochelarii 3D clip-on sau cei obișnuiți puteți găsi pe pagina de Facebook a multiplexului.

Despre Cine Globe:

Cine Globe este un lanț internațional de multiplex-uri, o rețea fondată de un grup de profesioniști cu zeci de ani experiență în domeniile administrației și proiecției cinematografice.

Pe lângă locațiile deschise în Europa (România și Bulgaria), compania are multiplex-uri și în Statele Unite, China și India. Totodată, compania este în curs de a-şi consolida prezenţa pe pieţele din India, Bulgaria, România, China şi America de Nord.

 

Exploreaza subiecte similare:

The Lego Batman Movie

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells