Cu „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass” şi „Joy” încă nelansate, cursa pentru Oscar nu este încă bătută în cuie. În acest stadiu al cursei pentru Oscar, ar trebui să avem o idee destul de bună despre cine ar putea câştiga „Cel mai bun film” - pentru că, anul trecut, pe la sfârșitul lunii noiembrie, existau mai multe indicii asupra favoriților. La acea dată, în cursă rămăneau „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei” şi „Boyhood. 12 ani de copilărie”, iar cu un an înainte „12 ani de sclavie” și „Gravity 3D: Misiune în spaţiu”.
Dar 2015 este altfel. Trei filme cu potențial imens pentru premiu nu au fost încă lansate, dar şi un blockbuster. „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”, al lui Alejandro G. Inarritu, „Joy” al lui David O. Russell, „Cei 8 odioşi” al lui Quentin Tarantino și „Star Wars: Trezirea Forţei” al lui J.J. Abrams nu s-au lansat încă, iar așteptările față de aceste producții sunt uriașe – de vreme ce Academia Americană de Film a amânat votarea celor mai bune 10 filme ale anului până ce membrii săi au timp să le vizioneze pe toate.
Dar analiștii Oscar nu au libertatea să pună totul în așteptare până când le vedem pe toate. Aşadar, cu „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass” și „Joy” în aşteptare, este greu de spus că „Spotlight” sau „Marţianul” pot câştiga premiul. Având în vedere incertitudinea, tot ce se poate afirma este că „Spotlight” este un film care ar putea câștiga, dar nu este sigur; pe de altă parte, „Marţianul” este distractiv, dar Ridley Scott e văzut mai degrabă ca favorit pentru „Cel mai bun regizor” și nu pentru „Cel mai bun film”.
Iată cele șapte filme cu o şansă să câştige, în viziunea analiștilor Oscar de la The Wrap, precum şi motivele pentru care, la fel de bine, ar putea să nu câştige. Filmele sunt puse în ordine aleatorie.
1. „Spotlight”
De ce ar putea să câştige: Drama lui Tom McCarthy despre ancheta perseverentă a celor de la Boston Globe privind abuzul sexual al clerului și muşamalizarea de către Biserica Catolice este favorizată de subiect, dar şi de distribuţia. E un exemplu de film solid, care a primit unele dintre cele mai bune recenzii ale anului și chiar comparații măgulitoare cu clasicul „Toţi oamenii preşedintelui”, care a stabilit un standard înalt pentru filmele despre jurnalism. Nimănui nu-i displace filmul, ceea ce înseamnă un fel de consens că va ajunge în runda finală a votului Oscar.
Pe de altă parte: Majoritatea persoanelor care îl numesc favorit sunt jurnaliști și, desigur, le place. Filmul a avut succes la proiecţia sa oficială pentru juriul Oscar, dar nu la fel de mare ca alţi concurenți din acest an – iar cei ce votează pentru Oscar sunt adesea în dezacord cu jurnaliștii și criticii, „Boyhood. 12 ani de copilărie” și „Reţeaua de socializare” fiind cele mai bune exemple în acest sens. Un film solid şi exemplar nu este chiar ce caută votanţii pentru câștigătorul „Celui mai bun film”, iar o investigație de ziar veche de peste deceniu nu are forţa câștigătorilor de genul „12 ani de sclavie” sau „Misiuni periculoase”. În plus, „Toți oamenii președintelui” este un clasic, dar nu a câștigat Oscarul.
2. „Marţianul”
De ce ar putea să câştige: Ridley Scott este în vârstă și nu a câștigat premiul pentru „Cel mai bun regizor” – iar dacă va câștiga acest premiu, aşa cum pare în acest moment, filmul ar trebui să fie favorit pentru Cel mai bun film. „Marţianul” face apel la toţi acei maeştri ai tehnicii din cadrul Academiei, dar are şi o mulțime de roluri mari pentru actori. Este cel mai plăcut și distractiv dintre filmele concurente, ceea ce ar putea fi de ajuns într-un an fără un alt pretendent dominant. (Asta cu siguranţă a ajutat „Gladiatorul”, film regizat de Scott, să câștige Oscar pentru „Cel mai bun film”).
Pe de altă parte: Ridley Scott sau nu, este un film distractiv, pentru floricele,sunt de părere cei de la The Wrap.
3. „Room”
De ce ar putea să câştige: Este un film care a apărut de nicăieri ca să tulbure publicul, ceea ce a mers pentru „Vagabondul milionar”, în 2008. S-a dovedit, în mod neaşteptat, că place la public: a câştigat premiul publicului la Festivalul de Film de la Toronto, o onoare care a fost anterior câștigată de filme ce au luat Oscarul la principala categori, precum „12 ani de sclavie”, „Discursul regelui” și „Vagabondul Milionar”. Filmul va avea sprijinul breaslei actorilor, deoarece are un debutant remarcabil în Jacob Tremblay și a dat unul dintre cele mai consistente roluri feminine din ultimii ani lui Brie Larson.
Pe de altă parte: Este prea mic, prea independent, prea sumbru, al unui regizor puţin cunoscut, care nu prea a trecut pe la Hollywood. Personajului principal este o femeie; se poate spune doar că un asemenea film a câştigat Oscar pentru Cel mai bun film de vreo patru ori în ultimii 25 de ani („O fată de milioane”, „Chicago”, „Shakespeare îndrăgostit” și „Tăcerea mieilor”), și niciodată în ultimul deceniu. E genul de film independent pentru care nominalizarea în sine pare a fi premiul cel mare.
4. „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”
De ce ar putea să câştige: Bazat pe o poveste adevărată despre un explorator lăsat să moară în sălbăticia canadiană, care se târăște sute de kilometri căutând răzbunare, este o epopee uriaşă regizată de Alejandro G.Inarritu, laureat cu Oscar pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor cu „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei”. Arată spectaculos, iar primele zvonuri sugerează că ar putea să-i aducă lui Leonardo DiCaprio primul său Oscar. Într-un an cu filme consistente, puternice, ar putea fi pariul cel mai ambițios, mai mare și mai îndrăzneţ – și, ca atare, ar putea aprinde pasiuni într-un mod în care concurența nu poate. Desigur, toate acestea depind de cum va fi în momentul proiecţiei.
Pe de altă parte: Încă nevizionat, pare teribil de întunecat şi rece. Şi, din moment ce Inarritu a câştigat anul trecut, nimeni nu va vota pentru el din cauza asta, sunt de părere cei de la The Wrap. Ultima dată când un regizor a câştigat de două ori la rând Oscar pentru Cel mai bun film a fost ... ei bine, niciodată. În plus, ultima dată când un film lansat în decembrie a câștigat Oscar a fost în urmă cu 11 ani – „O fată de milioane”.
5. „Joy”
De ce ar putea să câştige: Breasla actorilor, de departe cea mai mare din Academiei, îl iubește pe David O. Russell, ale cărui ultime trei filme au avut 11 nominalizări pentru actori. El nu mers până la capăt, este „dator”. Filmul are în distribuţie starurile Jennifer Lawrence, Bradley Cooper și Robert De Niro, toţi favoriţi ai Academiei.
Pe de altă parte: Ultimul film al lui Russell, „Ţeapă în stil american”, nu a fost îmbrățișat în unanimitate precum „Luptătorul” sau „Scenariu pentru happy-end”, așa că scepticii ar putea fi gata să se năpustească dacă echilibrul delicat dintre dramă şi comedie nu este fără cusur.
6. „Podul spionilor”
De ce ar putea să câştige: Zilele în care Steven Spielberg ar putea face caz de faptul că a fost umilit de Academia s-au sfârşit acum douăzeci de ani, iar acum este un bătrân onorabil în ochii multor votanţi. Noul său film este un Spielberg vintage, exact genul la care răspund mulți membri ai Academiei.
Pe de altă parte: Poate că este un Spielberg vintage, dar nu are acel ceva fascinant al câștigătorilor săi, „Lista lui Schindler” și „Salvaţi soldatul Ryan” . Precum a arătat „Lincoln” în urmă cu doi ani, votanţii îl plac pe Spielberg suficient pentru a-l nominaliza, dar a trecut mult timp de când el obişnuia să câştige.
7. „Brooklyn”
De ce ar putea să câştige: Nu este o critică să spui că drama lui John Crowley este de modă veche, pentru că Academiei îi place de modă veche și pentru că filmul nu este doar atât. Filmul reușește să fie cu adevărat emoţionant și tulburător într-un mod în care va impresiona votanţii în vârstă, fără să îi excludă pe cei tineri. Și, în timp ce este o poveste personală din anii 1950 a unei tinere irlandeze, problema mai largă a imigrației și asimilării nu ar putea fi mai actuală ca acum, ceea ce poate duce la mai multă susţinere după ce este perceput din această perspectivă.
Pe de altă parte: Este totuşi perceput ca fiind un film mic, iar personajul lui principal este o femeie. S-ar putea să nu stârnească destulă pasiune pentru suficiente nominalizări, în special în categoriile tehnice, pentru a se poziționa ca un pretendent de top pentru Oscar.
Colaj foto: The Wrap
Predicții Oscar 2016. Într-un an fără un pretendent dominant, care este - totuși - „Cel mai bun film”?
de
Gloria Sauciuc
în 22 Nov 2015

Marţianul, Spotlight şi cinci alte filme care ar putea câştiga la principala categorie a premiilor Oscar
Exploreaza subiecte similare:
oscar 2016, The Martian, Spotlight, Room, The Revenant, Joy, Bridge of Spies, Brooklyn, Birdman, Boyhood, 12 Years a Slave, Gravity, David O. Russell, The Hateful Eight, Quentin Tarantino, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, J.J. Abrams, ridley scott, The Social Network, The Hurt Locker, All the President’s Men, gladiator, Slumdog Millionaire, The King's Speech, Jacob Tremblay, Brie Larson, Million Dollar Baby, chicago, Shakespeare in Love, The Silence of the Lambs, leonardo dicaprio, Jennifer Lawrence, Bradley Cooper, Robert De Niro, American Hustle, The Fighter, Silver Linings Playbook, Steven Spielberg, Schindler's List, Saving Private Ryan, Lincoln, John CrowleyAlte știri din cinema

la aniversară
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

Premieră
E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!
Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Lansare
Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume
O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

Ştiri cinema
E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Predicții Oscar 2016. Într-un an fără un pretendent dominant, care este - totuși - „Cel mai bun film”?
Părerea ta
Spune-ţi părerea