Posterul filmului Mumia, din 1932, ar putea fi vândut cu peste un milion de dolari

de Cristina Grigore în 17 Oct 2018
În 1997 a fost cumpărat cu 453.500 dolari şi a devenit cel mai scump poster din istorie – şi-ar putea bate acum propriul record

Pelicula Mumia, din 1932, cu Boris Karloff în rol central, este unul dintre cele mai bune filme horror din toate timpurile, alături de versiunile din 1931 ale filmelor Frankenstein şi Dracula. Un poster rar al filmului a fost scos la licitaţie de către casa Sotheby's, iar preţul de vânzare este de aşteptat să se situeze între un milion şi un milion şi jumătate de dolari.

Creat de Karoly Grosz, directorul artistic al studioului Universal Pictures, afişul viu colorat a deschis noi orizonturi în marketing-ul de film de la acea vreme, fiind apreciat pentru modul în care a folosit orice bucată albă din suprafaţa de lucru. Nu a fost niciodată pus la dispoziţia publicului, căci a fost utilizat exclusiv în cinematografe, pentru promovare.

Posterul a devenit în 1997 cel mai scump din istorie, fiind atunci cumpărat cu 453.500 dolari (avea să fie însă devansat de posterul lui Metropolis, în 2005, când s-a vândut cu 690.000 dolari). Anunţata licitaţie Sotheby's va stabili însă un nou record de preţ pentru un poster de film.

Se pare că mai există doar alte două postere originale ale lui The Mummy, aflate în posesia unor colecţionari privaţi – se ştie însă că unul este deţinut de către chitaristul trupei Metallica, Kirk Hammett.

Licitaţia se va desfăşura online, iar ofertele pot fi înregistrate până la 31 octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

The Mummy, Boris Karloff, Frankenstein, dracula

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 17 octombrie 2018 12:43
Ma surprinde total acest fabulos pret pe care il poate avea un poster de film, dar tinnand cont de vechimea lui, faptul ca a fost ceva deosebit la vremea respectiva, dar mai ales excentrismul oamenilor cu bani, totul devine posibil...!
Cretzulynne pe 17 octombrie 2018 23:31
Și mie îmi place! Vintage! Sweet!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells