Posterele Borat 2 insultă musulmanii, spune comunitatea islamică din Franța

de Marina Florea în 6 Nov 2020
Filmul nu are dată de lansare în România

Posterele filmului Borat 2 stârnesc controverse în Franța, fiind perceput de musulmanii francezi ca o insultă, scrie indiewire.com. Șoferii din Franța cer ca posterul publicitar pentru Borat 2 să fie îndepărtat de pe autobuze.

Borat 2, cu Sacha Baron Cohen, a ajuns în Statele Unite la pachet cu numeroase controverse. În schimb, în Franța, posterul - și nu filmul propriu-zis - este cel care stârnește reacții aprinse.

O știre publicată de The Times anunța că posterul lui Borat 2 a insultat numeroși musulmani din Franța, în contextul în care Baron Cohen apare aproape dezbrăcat, dar purtând un inel gravat cu cuvântul Allah în arabă (posterul din Franța este identic cu cel din Statele Unite).

The Times anunță că numeroși musulmani francezi „au formulat acuzații pe social-media la adresa autorităților franceze, acuzându-i de provocări și de insulte la adresa Islamului cu posterul la Borat 2”.

Publicația adaugă: „Sensibilitățile musulmane și libertatea de a lua religia în derâdere sunt subiecte foarte sensibile în Franța, după trei atacuri teroriste într-o singură lună, provocate de caricaturi la adresa profetului Mahomed în Charlie Hebdo, o revistă satirică. Atacurile au mers până la decapitarea unui profesor lângă Paris și asasinarea a trei oameni într-o biserică din Nisa...”

Regia de transport public din Paris (Paris transport authority - RATP) a comunicat că nu va da jos reclamele de pe autobuzele sale. „Poziția RATP reflectă pornirea Președintelul Macron și a guvernului său de a rezista la ceea ce ei văd ca pe o cerere de cenzură din partea fundamentaliștilor musulmani”, comentează The Times.

Posterele au fost totuși scoase în zona suburbiei Évry din sud-estul Franței, locuită preponderent de imigranți musulmani, „din cauza incompatibilității imaginilor cu transportul public”, iar nu din cauza plângerilor, au comunicat reprezentanții TICE (Transport intercommunal Center Essonne).

Exploreaza subiecte similare:

Borat Subsequent Moviefilm: Delivery of Prodigious Bribe to American Regime for Make Benefit Once Glorious Nation of Kazakhstan, Sacha Baron Cohen

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
sabinalin pe 7 noiembrie 2020 21:08
Primul Borat a fost unul dintre cele mai proaste filme pe care le-am vazut vreodata. Daca si al doilea o fi la fel...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells