Poster plin de cranii pentru noul film Predator

de Cristina Grigore în 20 Iul 2018
Alături de noul poster (vezi galeria foto) a fost lansată şi o imagine clară cu teribilul extraterestru în nava ce îl transportă către Terra

Noul film Predator a strâns ieri fanii şi presa la standul de la Comic Con San Diego, iar noutăţile nu s-au lăsat aşteptate. Secvenţele prezentate în cadrul evenimentului au arătat una dintre teribilele creaturi în nava ce o aduce pe Terra. Un stop-cadru din clipul prezentat, plus posterul intrigant au fost preluate de site-urile de profil.

Flickeringmyth.com a notat şi câteva dintre răspunsurile regizorului Shane Black. El a dezvăluit că unele scene au fost refăcute pentru a reduce numărul extratereștrilor din film, pentru a stabili mai multe legături cu filmele originale – Predator şi Predator 2 – şi a schimba locul de filmare şi modul în care este abordat actul final.

Black a prezentat noua variantă a Predatorului ca pe o creatură teribilă, îmbunătățită genetic: „Este mai mare, mai rău şi cât se poate de înfricoșător. Este înalt de peste 3 metri şi negru ca noaptea, plin de colţi şi cu pielea îngroșată şi acoperită de o armură organică de chitină – rezultatul colectării ADN-ului de la cele mai mortale creaturi din Univers pe care le-a vânat. Este expresia supremă a dominației. Ori, ca să vorbim pe şleau, este un ticălos uriaș şi cât se poate de urât”.

Intriga este declanșată de un semnal de alertă trimis accidental, ce readuce pe Pământ Predatorii. Cei mai letali vânători din Univers au beneficiat de un upgrade al ADN-ului de pe urma altor rase extraterestre anihilate, un atu ce îi face aproape de neoprit. Singurii care pot împiedica un masacru la scară largă sunt câţiva foşti soldaţi, strânşi într-un grup disfuncţional, şi un profesor ursuz, arată sinopsis-ul filmului.

The Predator se lansează în cinematografele noastre pe 14 septembrie şi îi are în distribuţie pe Boyd Holbrook, Jacob Tremblay, Thomas Jane, Olivia Munn şi Yvonne Strahovski.

Exploreaza subiecte similare:

The Predator, predator, Predator 2, Shane Black, Boyd Holbrook, Jacob Tremblay, Thomas Jane, Olivia Munn, Yvonne Strahovski

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 8 august 2018 09:56
Este probabil si acesta un mod bun de a face reclama noii realizari, prin difuzarea unor imagini socante, dezgustatoare sau interzise minorilor.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells