Porumboiu: „Am putea avea succes în comedie”

Este unul dintre cei mai lăudaţi regizori români, iar Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, al treilea lungmetraj al său, s-a lansat într-o toamnă dominată de debuturi în lungmetraj, după o premieră în competiţia festivalului de la Locarno. Cinemagia a stat de vorbă cu regizorul Corneliu Porumboiu şi îţi dezvăluie în interviul de mai jos ce crede regizorul despre viitorul carierei sale, dar şi despre viitorul cinema-ului românesc.

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism a avut mai multe variante de scenariu şi mai multe variante de montaj. Cât de diferită este prima versiune de ceea ce putem vedea pe marile ecrane?
Foarte diferită. Cel puţin din punctul de vedere al scriiturii este foarte diferită. Se aflau în aceeaşi zonă tematică, dar acum este mult mai descriptiv sau psihologizant, dacă vrei. Îmi este greu să mă întorc în timp, pentru că am avut vreo şapte versiuni de scenariu. Iar la cea de montaj am scos câteva secvenţe şi este şi una pe care am mutat-o de la început undeva la mijlocul filmului. Dar toate filmele se creează la montaj, cred că acum este mult mai strâns, mult mai legat decât la prima versiune de montaj.

În timpul conferinţei de presă ai pomenit de resursele minime cu care ai lucrat în timpul facultăţii. Care crezi că e importanţa limitărilor financiare sau tehnice în stimularea creativităţii?
Evident că dacă ai ceva de spus vei găsi o formă. Dar în acelaşi timp trebuie să fii conştient şi de mijloacele avute la dispoziţie şi cumva asta a fost şi una dintre mizele acestui film: să-mi conştientizez mijloacele şi să vorbesc despre ele. Poţi fi creativ în orice mediu, limite există în orice sistem de a face film şi orice regizor se confruntă cu anumite limitări, de la cele materiale la cele formale. Imboldul meu de a face acest film a fost acea lege (propusă de Sergiu Nicolaescu şi dezbătută în Camera Deputaţilor, una dintre reglementări privind obţinerea finanţărilor de la Centrul Naţional al Cinematografiei pe baza decupajului regizoral al filmului - n.r.) care reprezenta o reîntoarcere la un anumit tip de a gândi şi la o anumită formatare. Cred că în acest film este foarte multă autoironie legată de film şi formă.

Dacă ai avea cinci milioane de euro şi ar trebui să le cheltuieşti pentru un singur film, ce film ai face?
Asta e o problemă, că nu ştiu dacă aş putea face un film de cinci milioane de euro (râde). Sau cel puţin acum nu am un proiect. Să zicem că m-aş putea chinui puţin şi aş găsi un film pe care să-l fac cu cinci milioane de euro, dar unul cu zece milioane clar nu aş putea găsi. Cred că zece milioane mi-ar ajunge pentru toată opera de acum încolo (râde). Cred că aş face vreo şapte-opt filme, o bună parte a vieţii mele artistice.

La conferinţa de presă ai pomenit de un nou proiect. Ştiu că eşti superstiţios şi că de obicei nu dai detalii despre noile proiecte, dar spune-ne măcar în ce fel se îndepărtează de direcţia A fost sau n-a fost?-Poliţist, adjectiv-Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism.
Sincer să fiu, nu pot să spun foarte multe pentru că sunt nişte detalii tehnice şi juridice. În ceea ce priveşte îndepărtarea de celelalte filme, nu aş vrea să mă aşez într-o formulă. Poate că la un moment dat voi face asta, este ceva normal, uman, să te agăţi de nişte formule. Dar acum nu mi se pare că e momentul. Metabolism vine după nişte căutări ale mele formale, şi din Poliţist, adjectiv, şi din A fost sau n-a fost?, sunt lucruri care s-au adunat sau vin din filmele acestea.

De exemplu am avut o situaţie la A fost sau n-a fost? în care am refuzat să filmez pe digital emisiunea, din mai multe motive, chiar şi tehnice. Nici măcar nu am făcut probe, dar asta mi-a rămas cumva ca un regret. Apoi la Poliţist e un tip de cinema la timpul prezent. Când fac un film nu mă întreb cât de diferit e de cele anterioare, fiecare exprimă căutările mele de la momentul respectiv. Sunt lucruri pe care nu le-am consumat în filmele anterioare. Acum, fie vorba între noi, lucrez la trei proiecte, la unul am început deja scenariul, dar mi-e greu să spun cât de diferit va fi de celelalte. Toate filmele sunt şi asemănătoare, şi diferite.

Ce părere ai despre noile genuri abordate de cinema-ul românesc? În această toamnă avem comedie romantică (Love Building), horror de atmosferă (Domnişoara Christina), dramă suprarealistă (Lupu). În februarie vom vedea şi un fantasy romantic, Ultimul zburător, produs exclusiv independent. Având în vedere această lărgire de câmp, cum crezi că va arăta producţia de film în România în... 2018, de exemplu?
Mi-ar fi foarte greu să zic. Pe de altă parte, faptul că se lărgeşte plaja şi se lucrează în gen e un lucru foarte bun, care trebuie să se întâmple. Din păcate nu am văzut niciunul din aceste filme, dar cu cât este mai diversificată plaja tematică, plaja formală, cu atât e mai bine. Problema este, cred, să aducem oameni în sală la filmele astea. E bine că se fac filme, dar problema noastră cred că rămâne în zona de distribuţie, infrastructură, cinema-uri.

În doar două luni avem zece premiere româneşti pe marile ecrane. Ce părere ai despre această aglomerare, toamna este singura perioadă viabilă pentru lansarea unui film românesc?
Nu, chiar nu. În afară de vară şi de iarnă până în februarie, cred că primăvara este iar o perioadă foarte bună pentru lansări, până în mai. Dacă filmul era la Cannes, l-aş fi lansat imediat după. Cred că şi în preajma Crăciunului poate fi o lansare, dar întotdeauna depinde de ce premiere vin din străinătate.

Cum crezi că s-ar putea învinge dezinteresul publicului nostru pentru premierele româneşti?
Evident, dacă evoluăm, cu ghilimelele de rigoare, către o piaţă liberă, cred că am putea avea succes în zona de comedie. Pentru că sunt multe genuri care sunt dificil de realizat tehnic, dacă vrei, mă refer aici la thriller, SF, horror, sunt genuri greu de făcut în România pentru că nu sunt nici bugete şi nici oameni în spatele camerelor care să fie pregătiţi să facă tipul acela de efecte speciale. Atâta vreme cât publicul din România nu consumă decât un anumit tip de suspans, de imaginar, care este dat numai de Hollywood, noi ar trebui să procedăm tot la fel, sau să abordăm comic acel gen. Să ştii codurile şi să le refoloseşti. Este foarte greu să te baţi, şi asta au încercat-o mulţi, cu Hollywood-ul pe genurile mari, genurile clasice. Trebuie să ne întrebăm care e genul în care noi avem o tradiţie, iar asta cred că e un fel de comedie socială, un fel de teatru de bulevard, dacă vrei.

Te-ar tenta să faci un film în acest gen?
M-ar tenta, cum să nu. Poate o comedie de moravuri. A fost sau n-a fost? e un film în zona asta. Poliţist, adjectiv lucrează şi el cumva în gen, îmi place să mă gândesc că Poliţist, adjectiv ar fi cinci minute dintr-un film american. Evident că atunci când fac film mă gândesc dacă acesta se leagă de un gen clasic, mă gândesc la o raportare. Este foarte greu să văd eu imaginea completă, fiind dinăuntru.