Aflat mai bine de patru ani în pregătire, Autoportretul unei fete cuminţi a fost terminat la sfârşitul anului trecut şi îşi începe itinerariul festivalier în selecţia Festivalului internaţional de film de la Rotterdam (21 ianuarie - 1 februarie), unde are prima proiecţie duminică. O producţie ultra-independentă, filmul aduce o nouă voce feminină în cinema-ul nostru: Ana Lungu. Iată mai jos un interviu cu regizoarea despre provocările filmului ei şi ce înseamnă să faci cinema independent în România.
Ce te-a determinat să faci Autoportretul şi cum te-ai încumetat să-l produci independent?
În cazul meu, nu aveam altă posibilitate să fac acest film. Nu am câştigat finanţare nici de la CNC, nici alte granturi sau sponsorizări, deci nu prea aveam altă variantă.
Ce înseamnă să faci cinema independent în România?
Înseamnă prieteni adevăraţi şi multă generozitate din partea celor implicaţi. În primul rând din partea casei de producţie Mandragora care acceptat să mă sprijine şi să mă susţină într-un proiect în care am pornit practic de la zero.
Pe Cristi (Puiu - n.r.) îl ştiu de mai multă vreme, am lucrat la Moartea domnului Lăzărescu şi apoi ca asistentă de regie la reclame, dar pe Anca (Puiu - n.r.) abia acum am cunoscut-o la lucru. Am descoperit un om foarte bun si generos - calităţi umane mai rar întâlnite la un producător. Cu ajutorul ei şi al prietenilor mei, ni s-au alăturat şi alte companii: Papillon Film (Paul Negoescu) pe partea de lumini, Castel Film pentru cameră, am filmat pe un ARRI ALEXA, şi Cinelabs România cu ajutorul cărora am finalizat postproducţia şi am reuşit să terminăm propriu-zis filmul.
Majoritatea oamenilor din echipă (Dana Bunescu, Silviu Stavilă, Marius Olteanu, Vladimir Iuganu, Vlad Voinescu) îmi sunt prieteni şi au acceptat să vină să lucreze pe gratis la film. La fel şi în cazul actorilor: Elena, Emilian, Iris, Andrei, Alex, Radu, Istvan, Fatma. Şi acum, pe partea de promovare, beneficiez de ajutorul foarte eficient al lui Cătălin Anchidin. La final mă consider o persoană foarte norocoasă şi iubită de cei din jur şi sper să nu-i dezamăgesc.
Cât a durat realizarea proiectului?
Am început să lucrez mai serios la scenariu în 2010, după Locarno. Filmările s-au desfăşurat în două etape: prima în noiembrie-decembrie 2013, când s-a filmat cea mai mare parte a scenelor. A urmat apoi montajul care a durat câteva luni. În această perioadă am lucrat propriu-zis mult mai putin, dar a fost necesar să treacă timp ca să mă pot detaşa de scenariul iniţial, ca materialul filmat să se aşeze. După ce am finalizat împreună cu Dana Bunescu o prima variantă a filmului am hotărât că mai este nevoie să filmăm şi în august 2014 am mai completat cu trei scene.
Ai avut vreun moment în care te-ai temut că nu vei termina producţia?
Da, am avut. Cu puţin timp înainte de a începe filmările, când s-au retras din proiect două persoane pe care contam. A fost unul din momentele în care rolul Ancăi Puiu a fost important, atât ca soluţii la probleme, cât şi ca încurajare.
Titlul şi faptul că părinţii protagonistei sunt interpretaţi de propriii tăi părinţi sugerează că filmul e cel puţin în parte autobiografic. Unde se termină realitatea şi unde începe ficţiunea?
Aspectul autobiografic se referă la lumea cu care relaţionează, în care trăieşte personajul principal. Părinţii Cristianei sunt jucaţi în film de părinţii mei, prietenii ei sunt prieteni de-ai mei, din acest punct de vedere viaţa ei seamănă cu a mea. Dincolo de asta, întâmplările şi situaţiile din film sunt fictive, rolurile principale sunt interpretate de actori profesionişti cu experienţă în teatru. Cristiana este un personaj inventat, nu sunt eu, iar Elena Popa a contribuit în mare măsura la realizarea lui.
Crezi că titulara cuminţenie este o problemă a unei întregi generaţii?
La nivelul generaţiei mele, care am trăit copilăria şi primii ani de şcoală în timpul comunismului, mi se pare că modelul parental încă dominant este cel autoritar, în care este valorizată atitudinea cuminte şi ascultătoare a copilului. Cristiana se confruntă cu acest tip de relaţionare de care încearcă să se desprindă, fără a fi însă dispusă să renunţe la anumite avantaje.
Te-a ajutat Cristiana să te înţelegi mai bine, să închei etape din viaţa ta?
Nu stiu exact ce să răspund, poate e prea devreme. Dar cred ca experienţa acestui film cu tot ce a implicat în plan personal şi profesional a schimbat nişte lucruri in mine, dar pe care nu le conştientizez încă exact.
Ce te-a determinat să-i înconjori pe actorii principali, Emilian Oprea şi Elena Popa, cu actori amatori?
Îmi place să lucrez cu neprofesionişti pentru ca, spre deosebire de actori, ei nu au exersat capacitatea de a se controla în faţa camerei şi se expun mai mult, cu toate defectele care îi fac să fie mai vii, mai umani. Există un proverb care spune că ne plac oamenii pentru calităţile lor, dar îi iubim pentru defectele pe care le au. "We like people for their qualities, but love them for their defects". Mi se pare valabil şi în cazul personajelor din film.
Care este diferenţa dintre lucrul cu un profesionist şi un amator?
Mai importantă mi se pare diferenţa de la om la om. Profesionist sau nu, fiecare este diferit şi raportarea mea la fiecare membru din distribuţie a fost alta.
Există vreo scenă în film la care ai întâmpinat dificultăţi deosebite?
Scenele cu părinţii mei au fost cel mai greu de filmat, dar cred că a meritat, mi se par printre cele mai reuşite momente din film.
Ai vreo scenă preferată?
Da, cea de la final, pe care am şi filmat-o ultima.
Un sfat pentru cineaştii tineri care se chinuie să debuteze?
Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi, dar m-aş bucura ca experienţa mea, reuşită cel puţin din punct de vedere al producţiei, să-i încurajeze şi pe alţi regizori începători să încerce să facă şi să nu lase scenariile să moară în faza de proiect.
Portret de regizor cu Ana Lungu
Exploreaza subiecte similare:
Ana Lungu, Autoportretul unei fete cuminţi, Emilian Oprea, Elena Popa, Dana Bunescu, Silviu Stavilă, Marius Olteanu, Vladimir Iuganu, Vlad VoinescuAlte știri din cinema
Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.
28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.
Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes
7 filme cu și despre tenis
Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Portret de regizor cu Ana Lungu