Planeta Maimuţelor: Războiul, o călătorie tenebroasă

de Cinemagia în 11 Iul 2017
Cel de-al treilea capitol al apreciatei trilogii blockbuster intră vineri în cinematografe

În filmul Planeta Maimuţelor: Războiul, cel de-al treilea capitol al apreciatei trilogii blockbuster,  regizorul Matt Reeves împreună cu o producţie de excepţie eliberează simianii care cunosc o evoluţie rapidă într-o lume presărată cu diviziuni şi furii dezlănţuite de lupta pentru control dintre maimuţe şi oameni; acest război îi va conduce la cruciala  decizie în care învingătorul ia totul.

 Fiind produs într-o manieră feerică, publicul va fi martor la momentul crucial care va determina soarta umanităţii pentru totdeauna – şi vor parcurge o incursiune în emoţionanta călătorie a lui Caesar, liderul maimuţelor, însărcinat să conducă tânăra generaţie către o nouă casă, chiar dacă această călătorie îmbracă forma unui război între propria credinţă în familie şi onoare şi sentimental dulce al răzbunării care mocneşte în adâncul sufletului său.

În esenţă, această poveste este totodată atât de natură militară, cât şi emoţională. Pe când pacea dintre specii a fost  spulberată – şi o bandă de soldaţi renegaţi conduşi de un Colonel imperios plănuia un atac de tipul totul-sau-nimic – Caesar încasează o lovitură greu de suportat printr-o pierdere personală, iar o coardă sensibilă din interiorul său este atinsă. Acum el se luptă cu impulsuri nemiloase şi cu gânduri îndoielnice cu privire la capacitatea sa de a le inspira pe restul maimuţelor în căutarea libertăţii. Însă dacă maimuţele vor supravieţui conflictului care se lasă aşteptat, Caesar trebuie să preia iniţiativa.

În vremuri în care empatia şi compasiunea au fost şterse atât din lumea sa, cât şi din inima sa, Caesar este în căutarea sentimentului statornic de solidaritate şi este mânat de dorinţa sa de a-şi conduce specia către un viitor mai bun

Acţiune care îţi taie răsuflarea, idei mari şi o naraţiune cu un potenţial ridicat, acestea sunte elementele care reuşesc să propulseze seria de filme într-o sferă legendară pe măsură ce explorează valorile care făuresc o civilizaţie: Planeta  Maimuţelor: Războiul. Totul prinde viaţă prin interpretarea impecabilă, complex şi intensă a lui Andy Serkis, în rolul maiestuosului Caesar şi prin efectele vizuale năucitoare marca Weta Digital. De asemenea, distribuția îi numără pe Karin Konoval în rolul sfătuitorului de nădejde al lui Caesar, Maurice, Terry Notary fiind mâna dreaptă a lui Caesar, Rocket, Judy Greer drept soția lui Caesar, Cornelia și Toby Kebbel, Koba.

Noile personaje

 Dintre noile personaje de neuitat este imposibil să nu îi menționăm pe Woody Harrelson, nominalizat de două ori la premiile  Oscar, în rolul Colonelului, soldatul fără scrupule care consider că singura modalitate prin care populația umană poate fi salvată este un război apocalyptic; pe Steve Zahn în rolul lui Bad Ape, un cimpanzeu singuratic care reușește să aducă zâmbetul pe buzele maimuțelor în perioada vremurilor grele, Amiah Miller în rolul Novei, copilul care va avea să devină puntea de legătură dintre maimuțe și oameni, Aleks Paunovic drept Winter, superba gorilă albă care suferă de anxietate, Michael Adamthwaite în rolul gorilei locotenent al lui Caesar care determină formarea unei legături cu Nova și Ty Olsson drept Rex, o gorilă renegată care lucrează pe postul de “măgar”  pentru Colonel. Înfățișând mai multe maimuțe ca niciodată, de asemenea incluzând o duzină de personaje-cheie, vremurile par să se întoarcă împotriva homo sapiens, iar pentru prima dată acțiunea este surprinsă într-un peisaj aspru,  înconjurat de crestele degerate ale munților într-un regat de gheață domnit de omăt – acest cadru feeric fiind surpins printr-o lentilă spectaculoasă de 65mm de ochiul maestrului cineast Michael Seresin și prelucrat cu măiestrie de către Michael Giacchino, câștigător al premiului Oscar.

Pentru Reeves, care s-a întors la franciză pentru a o aduce la următorul nivel după producerea filmului Dawn of the Planet of the Apes, ambiția de a realiza cel de-al treilea film la scală mare a fost clară: totul a constat în urmărirea îndeaproape a verticalității și a capacității –dar și a misterului și curiozității maimuțelor, și nu doar în spectacolul grandios al războiului, ci și în teritoriile psihologice, pe când Caesar duce o luptă lăuntrică, străduindu-se să nu renunțe la cele mai umane instinct ale sale.

Mai mult ca niciodată, Reeves a realizat faptul că traiectoria maimuțelor oglindește întru totul miturile arhetipale ale umanității. “Încă de la începuturile narării, pacea cu omul a dispărut, lucru care îl aruncă pe Caesar într-un conflict emoţional, aş putea spune chiar universal”, descrie Reeves. „Caesar a fost dintotdeauna unic, pentru că o parte din el este om, iar cealaltă parte este maimuţă, şi niciodată nu a stăpânit una dintre cele două. Nădejdea a fost în el, pentru că el ar fi fost capabil să devină liantul dintre cele două specii, însă totul a devenit clar: acest lucru nu este posibil. Cea mai interesantă parte este reprezentată de dilemele spirituale ale lui Caesar care deschide noi perspective pentru a privi o luptă bine-cunoscută de către toți: războiul dintre inteligență, empatie și instinct, și felul în care aceste elemente definesc umanitatea lăuntrică. În același timp, această călătorie este una tenebroasă, desăvârșită de spiritualitatea prezentă.”

 

Exploreaza subiecte similare:

War for the Planet of the Apes

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells