Aflat în prezent în postproducţie cu Battleship, blockbusterul în care omenirea se luptă cu o rasă extraterestră, Peter Berg merge mai departe cu Lone Survivor, un film inspirat de experienţele extreme ale unor soldaţi SEAL aflaţi în misiune în Afganistan.
Cu mijloacele financiare ale Universal Pictures în spate, Berg ar putea să-i ia faţa lui Kathryn Bigelow, regizoarea lui The Hurt Locker aflată acum în preproducţie cu un film de acţiune ce promite să descrie operaţiunea ce a dus la uciderea liderului terorist Osama bin Laden.
Conform Deadline, Lone Survivor a fost scris de Berg după ce a petrecut o lună într-o tabără de pregătire a SEAL şi are în vizor patru soldaţi trimişi să ucidă un terorist în munţii din Afganistan. Prinşi într-o ambuscadă, cei patru vor fi nevoiţi să recurgă la toate stratagemele posibile pentru a scăpa cu viaţă.
În acest moment nu au fost distribuite rolurile celor patru soldaţi, dar Peter Berg i-a propus deja lui Taylor Kitsch, starul său din Battleship, să joace unul din rolurile principale.
Cu isteria din jurul morţii lui bin Laden, sunt mari şanse ca filmul să intre în producţie foarte curând şi să-l putem vedea la anul sau la începutul lui 2013. Premiera Battleship va avea loc pe 18 mai 2012, promiţând să dea tonul blockbusterelor verii viitoare.

Părerea ta
Spune-ţi părereaPentru ei in SUA , altfel se pun problemele, prioritatile, politica.......
Conteaza mult zona in care traiesti ......chiar si pentru subiectul filmelor !
Eu imi sustin pariul, unul din cele 2 filme va lua Oscarul in anul in care va participa.
Poate de la Bigelow ma astept la ceva decent, dar astalalt cred ca va fi un kitsch, omonim cu acel cvasi-actor.