Perspective europene pentru filmul romanesc

de Razvan Boboc în 25 Oct 2006
Perspective europene pentru filmul romanesc
 Un film ales din cadrul ASTRA Film Fest 2006 va deschide programul de finantare al UE pentru audiovizualul romanesc, program ce se va lansa luna viitoare. Cel care a facut acest anunt este Giorgio Ficcarelli, seful Departamentului de Pre-aderare al Delegatiei Comisiei Europene in Romania. Deocamdata, fondurile alocate pentru acest program sunt de aproximativ 1,2 milioane euro. Giorgio Ficcarelli face parte si din juriul acestei editii a Festivalului de Film Documentar si Antropologie Vizuala de la Sibiu. Prin acest program se urmaresc trei mari obiective. Dezvoltarea scenariilor si a proiectelor tinerilor realizatori de film din Romania, finantarea si o serie de traininguri pentru producatorii de film din Romania si un al treilea obiectiv al acestui program este facilitarea circulatiei filmelor non-nationale, produse in Europa, in Romania. Totodata, Giorgio Ficcarelli mizeaza pe faptul ca Sibiul, prin ASTRA Film Fest, va deveni un centru de maxim interes al documentarului european. Giorgio Ficcarelli este membru activ in comitete din domeniul cinematografiei, sustine cursuri si publica in reviste de cultura din Italia, Franta, Republica Ceha si Ungaria.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells