Personajul lui Taylor Swift din Cats, mâna dreaptă a motanului mafiot Macavity, jucat de Idris Elba

de Gloria Sauciuc în 22 Dec 2019
Cats va rula în avanpremieră pe marile noastre ecrane pe data de 26 decembrie

Cats, cu premiera în România pe 3 ianuarie, se află pe lista lungă de 10 filme avute în vedere pentru o nominalizare la Oscar 2020, categoria „Efecte vizuale”. Cu această ocazie, vă punem la dispoziție un interviu cu Taylor SwiftBombalurina în acest muzical fantasy.

Iată ce spune Taylor Swift despre personajul ei din muzicalul Cats: 

Bombalurina e o pisică elegantă, atletică, inspirată cred dintr-o pisică rasa bengaleză. Am avut o pisică bengaleză, așa că știu cum sunt - sunt nebune. Niște pisici grozave, dar cu o notă de nebunie. Este, într-un fel, una dintre pisicile rele.

În mintea mea, pisicile din acest muzical intră într-una din două categorii: fie pisici bune, fie pisici rele. Există pisici bune: Mr. Mistoffelees, Munkustrap, Victoria, Deuteronomy, Jennyanydots. Există și pisicile rele: Macavity, Griddlebone, Rumpleteazer, Mungojerrie și Bombalurina. Macavity este cea mai rea dintre ele, echivalentul unui mafiot: luăm tot ce vrem, nu ne supunem vreunei legi, mințim, înșelăm și ne descurcăm, iar Bombalurina este un fel de mână dreaptă a lui Macavity.

Muzica lui Andrew Lloyd Weber are atât de mult impact pentru că este pur și simplu emoționantă, la modul îndrăzneț. Emoția este în prim-planul coloanei sonore. Și acesta este trucul care a făcut muzica lui să depășească timpul - domină prin emoție. Macavity stă în centrul melodiei pentru că este atât de obraznic și, uneori, ironic. Este amuzant să descrii o pisică, una care se crede mare șef mafiot.

Toată lumea știe cum fac pisicile: noaptea, fac haos. Melodia lui Macavity este una pe care e o plăcere să o cânți și să o dansezi, și o să fie în centrul musicalului, cu nenumărați dansatori, pentru că e o parte esențială a spectacolului de pe Broadway și a întregului film. Cred că atunci când ai atâția dansatori care vin laolaltă dintre atâtea stiluri diferite de dans, este un mediu așa de plăcut pentru că unii sunt cântăreți care au învățat să joace în film, dansatori care au învățat să joace și să cânte, oameni care au venit din toate colțurile industriei de entertainment și care au încercat și improvizat multe lucruri, și când ai lucruri din atâtea locuri este foarte interesant să fii acolo.

„Școala pisicilor” este unică: acolo se studiază mișcările de pisică. Este interesant să afli cum își mențin postura, cum simt lucruri, anatomia pisicii care sugerează cum un om poate intra în acel spirit, și e atât de plăcut să merg la școala pisicilor.

 

Exploreaza subiecte similare:

Cats, Taylor Swift

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells