Personajul lui Hugh Laurie are un imperiu din traficul de arme în serialul de spionaj The Night Manager

de Gloria Sauciuc în 23 Feb 2016
În fiecare luni de la 22:00, serial nou și exclusiv AMC

Hugh Laurie este Richard Roper în noul serial de spionaj Managerul nopții, ce se difuzează pe canalul AMC, în fiecare luni, de la ora 22.

Richard Roper este bine-crescut, foarte educat, are graţie şi şarm. Dar în spatele măştii de om de afaceri miliardar, întreprinzător, fliantrop, gentleman, zace un Mefisto. Cel mai rău om din lume şi-a construit un imperiu pe schimbul de vieţi omeneşti; vânzând arme celui care licitează cel mai mare preţ şi cumpărând ce suflete reuşeşte pe această cale. Când Pine îi salvează unicul fiu – dragostea pentru acesta fiind singura slăbiciune a lui Roper – Roper îl primeşte în familia sa. Ceea ce se dovedeşte a fi un dezastru.

Tom Hiddleston în rolul lui Jonathan Pine

Jonathan Pine este un fost soldat, care a luptat în Irak, iar acum trăieşte retras ca paznic de noapte al unui hotel. 

Conştiinţa unui om care s-a auto-exilat, a unui introvertit, a unei persoane care se fereşte de încurcături, este perforată atunci când dezvăluie documente confidenţiale care i s-au încredinţat  de către un oaspete din hotel,  ce sfârşeşte cu moartea acestuia.

Ceea ce începe ca o căutare a ispăşirii, sfârşeşte ca o căutare a propriului său suflet, atunci când intră în sanctuarul interior al lui Richard Roper şi pătrunde în cotloanele umbrite al lumii acestuia...

Iată ce spune actorul despre personaj: „M-am îndrăgostit de carte de când am citit-o în 1993. Îl veneram pe le Carré de când eram adolescent, dar această poveste în particular o găsesc infinit de intrigantă, puternică și romantic, aproape mitică. Deși nu am nicio îndemânare sau instinct pentru producție, aceasta a fost prima dată în viața mea când am simțit îndemnul să încerc și să achiziionez drepturile pe carte. Din ce-mi amintesc, am încercat să obțin drepturile, înainte să termin cel de-al treilea capitol.

A fost fără success, bineînțeles, marele Sydney Pollock a pus mâna pe ele și nu le-ar fi scăpat - dar personajul lui Pine (și da, în 1993, insolentul de mine mă imaginam jucându-l pe Pine) este unul fascinant: acest cavaler rătăcitor hoinărind în căutarea unei cauze, a unui steag sub care să lupte. Sau chiar, pentru care să moară.

Mi s-a părut așa o poveste de frumoasă. Acestea fiind spuse, nu îmi pot aloca niciun merit pentru aducerea la lumină a proiectului. Eu doar am spus producătorilor că aș fi fericit să fac orice job la producția asta, ca actor, ca furnizor de preparate alimentare, orice aș putea face ca să iasă bine – voiam să fiu implicat în ea cu orice preț”.

Iată în continuare un interviu cu Hugh Laurie, realizat cu câteva zile în urmă, pus la dispoziție cititorilor Cinemagia de către canalul AMC

Aceasta este o adaptare contemporană a romanului. Cum schimbă acest aspect povestea şi cum se potriveşte lumii de acum?

Hugh Laurie: Presupun că este o trăsătură a miturilor să fie, într-un anumit sens, eterne. Povești care se pretează să fie spuse și repovestite oricând, pe orice fundal. De obicei, aș spune că să faci lucrurile (să pară) contemporane e  o nebunie, pentru că evenimentele te vor depăși. Povestea originală era cu un dealer de arme -  Richard Roper, pe care îl joc -  care vinde armament cartelurilor columbiene.  Astăzi poate că aceste carteluri par ma puțin „relevante”, însă un elicopter al armatei mexicane a fost doborât de carteluri cu o racheta lansată de la sol. Guvernul Mexican a admis că sunt în război cu o forță incredibil de bine echipată cu armament, pe care habar nu au de unde l-au primit.

Le Carré a scris și, după 20 de ani, se întâmplă. În orice caz, noi am transplantat povestea, începând cu Primăvara Arabă ce a debutat în 2010 (alt eveniment pe care, apropo, nimeni nu l-a anticipat, cu toți sateliții SUA survolându-ne deasupra capetelor, nici o publicație sau serviciu secret de spionaj nu au anticipat asta) și până în zilele noastre.

David Farr, scenarstul a făcut o  muncă incredibiă reinventând o mare parte din poveste pentru a o adapta la un continent diferit și la o serie diferită de evenimente. Sper că am reușit să dăm o prospețime ansamblului, dar să și păstrăm ceva din acea calitate mitică.

E o producție epică. Spune-ne câteva lucruri despre locurile de filmare.

Hugh Laurie:  Am fost în locuri care pur și simplu îți taie răsuflarea. Am început în Elvevția, în Zermatt. E ceva să deschizi fereastra de la dormitor și să vezi muntele Matterhorn în toată splendoarea. Apoi am petrecut șase săptămâni în Maroc, înainte de a filma timp de cinci săptămâni în Mallorca. Suntem norocoși să jucăm personaje care trăiesc o viață foarte luxoasă, și asta înnseeamnă că – pentru a o juca - trebuie să o trăim...

În inima poveștii este dinamica dintre Roper și Pine. Ne poți spune câte ceva despre această dinamică și cea dintre tine și Tom ca actori?

Hugh Laurie: Personajul lui Pine este un suflet pierdut – cred că e primul lucru la care am reacționat când am citit prima dată nuvela și continuu să percutez la asta de fiecare dată când îl citesc.

El e nobil, curajos, onorabil, și decent dar caută o cauză, un scop, și decide să meargă după un dușman, descris lui de către o iubită ca fiind „cel mai rău om de pe pământ” – aceasta este „moștenirea” lui Roper și asta am încercat să încarnez...

E o poveste ambiguă aici de vreme ce scopul inițial al lui Pine este să predea monstrul autorităților, dar în același timp trebuie să facă față faptului că – asemenea tuturor monștrilor – acesta este unul atractiv, seducător, șarmant.

Sunt momente când Pine oscilează între bine și rău, când te întrebi ce cale va alege. Sunt momente când chiar Pine oscilează între cele două laturi încât te întrebi, ca spectator, „poate că vrea să fie prins”, „poate că vrea să fie trădat”... Spectatorii trebuie să își răspundă singuri când Pine și Roper sunt gată să treacă dincolo, în tabăra adversă, unde Rober ar putea chiar să-și înfigă un cuțit în piept iar Pine să devine însuși lucrul pe care și-a propus să-l distrugă. Asta e ce am vrut să zic prin lupta mitică. E o explorare fascinantă a laturii umane și e caracteristică scrierii lui Le Carré.

Unii îl descriu ca specialist în literatură de spionaj, dar poveștile lui transcend genul – el folosește cuvântul spion și servicii secrete pentru a pune în discuție întrebări profund umane. Sper să facem dreptate prin acest serial realizării lui Le Carré.

Exploreaza subiecte similare:

The Night Manager

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 23 februarie 2016 22:52
Desi nu-mi place subiectul, macar pentru Laurie ar merita sa vad acest serial.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells