Am aşteptat cu nerăbdare intrarea pe ecrane, în poziţie de atac a desantului nostru cinematografic de la Namur, a filmelor aflate în competiţia scurtmetrajelor şi a celor de mai largă respiraţie. În ce priveşte scurtmetrajele am descoperit aseară o omisiune în relatările mele: exact la ora la care la cinema Cameo îşi făcea apariţia Domnul David, de Hadrian Marcu, la multiplexul Eldorado era suprapus un film de Adrian Sitaru, Cuşca, pe care nu-l observasem în program. Dar în afara acestui Le Cage, invitat în secţiunea "Regard du present", al fecundului nostru autor de scurtmetraje, mai există un titlu, admis în concurs, Musafirul (regia Răzvan Tache). Printr-o coincidenţa, nu tocmai fericită, cineastul istoriseşte în el aventura unui condamnat care, ieşind de după gratii, observă - pe ascuns - ce a făcut din propria viaţă, trăită în libertate, sora lui.
Nenorocirea începe cu faptul că în cinematografia noastră, când nu se mai descrie, în clişee, tirania comunistă, începe să bântuie cea a închisorii "capitaliste". Am aşteptat cu nerăbdare filmul Periferic al cineastului român, format în America, Bogdan George Apetri. El abordează aceeaşi temă, şi seamănă cu prototipul lui Eu când vreau să fluier, fluier al altui "american", Florin Şerban. Sigur, infractorul lui Şerban vrea să-şi salveze frăţiorul, iar în cel al lui Apetri e o deţinută care vrea să-şi salveze copilul aflat la orfelinat; declanşatorul e similar.
Din fericire, în ajutorul ambelor scenarii sar interpreţii, în filmul lui Şerban un splendid debutant, dincoace o actriţă consacrată de premii internaţionale: Ana Ularu. Ultimul premiu, pe deplin meritat, i-a fost decernat, la Locarno, chiar pentru interpretarea Matildei, fata din Periferic.
De altfel primul lucru care te şochează în film este încremenirea acritei în îndârjire. A primit, după doi ani de detenţie, o permisie de 24 de ore să-şi îngroape mama. După ceremonie va trebui să se întoarcă la cei patru ani de pârnaie pe care-i mai are de ispăşit. Dar când află că băiatul ei a ajuns la orfelinat nimic n-o mai poate împiedică să încerce să-l salveze. Într-un dialog oricum greu traductibil în subtitraje datorită coloraturii sale, Ularu trăieşte ardent tocmai replicile nerostite, cele subantelese, ale filmului.
Periferic se aliniază şi el "minimalismului" dominant la noi, dar încărcătură sa de tensiune şi viaţă, adevărul asumat pieptiş de personaje îl menţin mereu pe linia de plutire. Cum bine mi-a spus un coleg belgian, Alfons Engelen de la revista Film Magic la capătul vizionării: " N-o fi capodoperă, dar e un test elocvent pentru media unei cinematografii care a crescut prodigios în ultimul deceniu..." Mâine, însă, îl vom avea pe afişul competiţiei pe Radu Muntean. Să vedem ce impresie va face...
Părerea ta
Spune-ţi părereaMusafirul este regizat de Razvan Tache nu de "fecundul nostru cineast", sanchi Adrian Sitaru. Fiti domnule mai atenti pe cine pupati, unde pupati....