Aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an, Anim'est, cel mai popular festival al Bucureştiului, aduce în cinematografe nu doar cele mai interesante animaţii recente, ci şi specialişti gata să-şi dezvăluie secretele în masterclass-uri şi prezentări. Nu face excepţie Alex Woo, story artist venit din studiourile Pixar pentru a povesti cum este să lucrezi la câteva dintre cele mai influente animaţii recente, printre care Ratatouille şi Wall-E.
Publicul din cinematograful Patria a aflat datorită lui Woo cum se ajunge de la scenariul scris pe pagina de hârtie la animaţiile văzute pe marele ecran, pline de viaţă şi de culoare. Secretul, spune Woo, este povestea: acesta este şi titlul prezentării sale, un citat din teoria scenaristicii de la care Pixar a reuşit multă vreme să se îndepărteze: "story is king"/"povestea este regele".
Uşor de zis, dar dacă ar fi atât de uşor să aduci pe ecran o poveste bună cum se întâmplă că cinematografele noastre sunt pline de producţii făcute după reţetă, unele mai previzibilă şi decât Tatăl nostru? Iată mai jos cum se porneşte de la o idee şi cum se ajunge la coloratele animaţii cu care Pixar a făcut istorie de mai multe ori de-a lungul timpului.
Totul porneşte de la scenariu, dar povestea imaginată de scenarist este împărţită pe secvenţe care ajung pe planşa de desen (sau tabletă, mai nou) a unui story artist precum Woo. Acesta trebuie să se asigure că crâmpeiul de acţiune este ambalat cât mai eficient din punct de vedere vizual. Practic, story artist-ul devine regizorul secvenţei respective pentru că alege tonul şi modalitatea de desfăşurare a secvenţei.
După ce consideră că a găsit cea mai bună metodă de comunicare a mesajului din scenariu, story artist-ul prezintă ideea regizorului şi story supervisor-ului, a doua cea mai importantă persoană din producţia unei animaţii. Aceştia păstrează ce e de păstrat şi îi spun story artist-ului ce să schimbe, ei fiind singurii care au imaginea completă a animaţiei în producţie şi astfel decid dacă secvenţa analizată se încadrează bine în întreg.
Animaţia propriu-zisă nu începe decât după ce toate secvenţele din scenariu au fost acoperite de story artiştii producţiei, pentru că, zice Woo, "o dată ce ai început producţia, modificările costă mult mai mult". Important de ştiut este că story artist-ul poate oferi sugestii cu privire la elemente scenaristice. Alex Woo ne-a povestit cum, după ce toate secvenţele sunt acoperite, unele îi pot părea mai slabe decât altele regizorului, iar atunci se formează echipe de brainstorming pentru a corecta replici, pentru a corecta detalii vizuale necorespunzătoare sau pentru a adăuga umor sau dramatism unei anumite secvenţe.
Întrebat de o astfel de secvenţă la care şi-a adus contribuţia Woo a dat ca exemplu un moment din Wall-E, în care căpitanul navei Axioma perorează cu pilotul automat, Auto, că viaţa de pe Axioma este doar supravieţuire şi nu viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Replica vine de la o discuţie a lui Woo din liceu, când a fost întrebat de cel mai bun prieten al său dacă ar vrea să trăiască veşnic...
Publicul din cinematograful Patria a fost suficient de amabil pentru a nu-l întreba pe Alex Woo dacă şi o altă producţie în care a fost implicat, Maşini 2/Cars 2, a respectat regula "povestea e regele". Reamintim că Maşini 2 a devenit primul film din istoria Pixar care a fost primit cu răceală de critici. Woo a apucat să ne spună că, atunci când Pixar consideră că o poveste nu capătă o formă convingătoare, primul lucru pe care îl face este să amâne data de premieră pentru a putea investi mai mult timp în producţie. Acest lucru s-a întâmplat recent cu The Good Dinosaur, aşteptat pe ecrane în 2014, dar amânat recent pentru noiembrie 2015.
Părerea ta
Spune-ţi părerea