Pe umerii lui Denzel: cine să reînvie mersul la cinema în SUA?

de Ştefan Dobroiu în 1 Feb 2021
Thrillerul The Little Things urcă pe primul loc în box office-ul american

Mai bine de jumătate din cinematografele americane sunt închise în acest moment, publicul fiind mai mult decât reticent să se întoarcă în faţa marelui ecran. Dar filmul The Little Things, în care apar câştigătorii premiului Oscar Denzel Washington, Rami Malek şi Jared Leto, a reuşit să se cocoaţe pe primul loc în topul încasărilor, cu un total de 4,8 milioane de dolari. Suma nu este deloc impresionantă, dacă nu luăm în vedere un aspect: premiera thrillerului a avut loc simultan şi pe HBO Max.

Conform Variety, The Little Things este şi filmul cu rating-ul R (în SUA şi Canada asta înseamnă că spectatorii sub 17 ani pot intra la film doar însoţiţi de un adult) cu cel mai bun debut de când cinematografele americane s-au familiarizat cu efectul devastator al pandemiei. Carisma lui Denzel a făcut ca The Little Things, chiar şi cu premiera sa simultană pe HBO Max, să fie mai atractiv pentru public decât alte filme cu "seniori" precum Unhinged (Russell Crowe, 4 milioane în weekend-ul de debut), Let Him Go (Kevin Costner, 4 milioane), Honest Thief şi The Marksman (ambele cu Liam Neeson, 4,1, respectiv 3,1 milioane) şi News of the World (Tom Hanks, 2,25 milioane).

Filmele cu seniori sunt un gen aparte la Hollywood, gen care se bucură de o atenţie constantă. Cu excepţia categorică The Unhinged, unde Russell Crowe interpretează un dezaxat care are nevoie doar de un claxon pentru a declara un război total unei tinere mame, toate aceste filme împărtăşesc valori precum transmiterea mai departe a experienţei, înţelepciunea în faţa obstacolelor vieţii sau protejarea a ceea ce considerăm bunul cel mai de preţ al omenirii: copiii.

În The Little Things Denzel Washington îl interpretează pe Deke, un ajutor de şerif din California cooptat alături de mult mai tânărul Baxter (Rami Malek) în investigaţia unei crime. Titlul trimite la detaliile aparent insignifiante care scapă şi celor mai hârşiţi poliţişti (dar nu şi lui Deke, desigur), dar care ar putea trimite investigaţia pe noi piste promiţătoare. O altă atracţie a acestui film este conflictul dintre fentarea fantezistă a regulilor şi respectarea lor la virgulă, aici Deke şi Baxter având opinii diametral opuse.

Dar Variety se întreabă, pe bună dreptate, dacă din punct de vedere financiar încasările lui The Little Things chiar sunt un motiv de bucurie. Şi, extrapolând, dacă strategia Warner Bros. de a-şi lansa filmele simultan în cinematografe şi pe HBO Max (ambele companii fac parte din gigantul AT&T) sunt profitabile pe termen lung.

Dacă e să ne uităm la Wonder Woman 1984, blockbusterul lansat pe HBO Max de Crăciun, strategia pare a fi un succes: conform declaraţiilor AT&T, numărul de noi abonamente HBO Max s-a dublat în ultimul trimestru din 2020, în comparaţie cu cifrele anului anterior, mai bine de 17 milioane de gospodării alegând să plătească pentru a avea acces la bogata ofertă de titluri de pe HBO Max. Tot cifrele AT&T arată că abonaţii HBO Max au petrecut, de-a lungul a 31 de zile, nu mai puţin de 2,25 miliarde de minute urmărind aventurile lui Wonder Woman, cu 35% mai mult decât cifrele anunţate pentru animaţia Soul lansată pe Disney+.

"Dar chiar şi cu acest succes aparent răsunător, rămâne de văzut dacă AT&T face vreun ban din experimentul WarnerMedia. Pe termen scurt poate fi o formă eficientă de marketing pentru un serviciu de streaming şi un mijloc de a atrage noi abonaţi, oferindu-le acces la un portofoliu care e disponibil oricum. Dar câţi bani se câştigă, mai ales pentru fiecare film în parte?", se întreabă Variety. Ei bine, va mai dura ceva vreme până când vom putea trage concluzii despre această decizie ce a provocat vâlvă în decembrie, determinând mulţi analişti să prevestească "moartea cinematografelor".

Exploreaza subiecte similare:

Denzel Washington, Rami Malek, Jared Leto, The Little Things, Russell Crowe, Liam Neeson, Kevin Costner, Tom Hanks, Wonder Woman 1984, Unhinged, Let Him Go, Honest Thief, The Marksman, News of the World, Soul

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costirik pe 1 februarie 2021 21:41
R.I.P.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells