N-a zburat niciodata cu deltaplanul, dar a facut un film despre ciobani care se dau cu... planorul: Catalin Musat, cel care a adus o Mentiune speciala Romaniei, de la Locarno, pentru documentarul "Ciobanul zburator", filmat intr-o saptamana, in judetul Sibiu, cu ocazia workshopului Aristoteles. Cand ne-am intalnit, l-am recunoscut dupa tatuajul de pe mana (vezi poza din interiorul articolului). Era insotit de producatoarea executiva a filmului, Roxana Comes.
Ati adus o mentiune speciala Romaniei de la Festivalul Locarno. Cum arata diploma? Are un leopard pe ea?
Catalin Musat: Are afisul oficial de anul asta.
Roxana Comes: Partea de sus e cu blanita leopardului.
Ati fost amandoi la Locarno?
Roxana Comes: Da, si monteur-ul, pentru ca un film al Adinei, "Balastiera #186", la care a lucrat, a fost prezentat intr-o sectiune necompetitiva. N-am putut sa mergem toti. Ne-a sponsorizat CNC-ul 3 zile de cazare, diurna si biletele de avion mie si lui (Catalin Musat - n.red.).
Cand ati simtit ca o sa castigati? Sau v-a luat prin surprindere?
Roxana Comes: Stiam de la Juriul tanar care ne-a dat mentiunea ("Cinema e Gioventu", un juriu alcatuit din 11 tineri care
da si el doua premii, uneori aditionate cu doua mentiuni, la sectiunea "Leoparzii de maine" - n.red.) - ca filmul a placut. Au venit trei dintre ei, care erau de la scoala de film din Lausanne sau Geneva, si au spus ca le-a placut foarte mult. Au fost multi oameni entuziasmati. Desi s-a simtit un pic de handicap ca e un documentar, intr-o competitie de filme de
fictiune.
Catalin Musat: E un documentar care aduce a fictiune si oamenii au crezut ca e fictiune acolo, la proiectie; asta pentru mine e un compliment, pentru ca asta a si fost intentia...; dar, handicapul - parerea mea - este acela ca un documentar are de pierdut intr-o competitie de filme scurte de fictiune. Ca e totusi un documentar (chiar daca facut dupa regulile fictiunii), cu structura narativa si plotpointuri, fara interviuri si oameni care privesc in camera, si fara sa ma folosesc de cuvinte, ci de limbajul cinematografic. M-au interesat atmosfera locului si personajele. Nu partea investigativa, spectaculoasa, in acest conflict "ciobani vs. deltaplane".
In competitia "Leoparzii de maine", concurent al "Ciobanului zburator" a fost si filmul lui Constantin Popescu, "Fata galbena care rade". Cum ti s-a parut filmul lui?
Catalin: Mie mi-a placut. A fost genul de film pe care, insa, nu as putea sa-l fac niciodata. Nu simt ca apartin de chestia asta realisto-minimalista romaneasca de acum. Dar e un film bun, clar.
Cum intentionezi sa continui? Premiul asta cred ca ti-a dat un impuls pozitiv. Dai vreun scenariu la CNC in noiembrie?
Catalin: Eu am mai luat un premiu la DaKino - "cel mai bun documentar" cu filmul din scoala, acum 4 ani ("Doctorul nebun" – n.red.). Pentru mine ala a fost o mare chestie si un mare impuls, dupa care chiar n-am mai facut nimic. Am aplicat la cateva festivaluri cu "Ciobanul zburator": urmeaza sa primim raspuns de la Leipzig, de la Amsterdam. La Amsterdam n-o sa ne ia in competitie, pentru ca nu suntem in premiera, dar nu-mi pare deloc rau; si cam asta e tot pana acum. Deocamdata am idei, dar nu am un dosar complet pentru CNC in momentul asta.
Cum ai ajuns sa faci parte din echipa Aristoteles, echipa care a si castigat in cadrul workshopului titulatura "cel mai bun proiect". Si cum ati gasit subiectul?
Catalin: Stiam de workshop, am aplicat si m-au luat. Genial totul, workshopul e foarte bun... Sunt patru echipe, 16 oameni selectati si se lucreaza la patru filme, timp de o luna... Ce am facut eu pana la final a fost o schita de montaj. N-ai cum sa termini un film in intervalul asta. Mai lucrezi la el dupa; asta a facut si Adina (Pintilie, care cu documentarul "Nu te supara, dar..", realizat tot in cadrul workshopului Aristoteles, in 2006, a fost in competitia "Filmmakers of the Present", tot la Locarno, pe langa alte nenumarate selectiuni si premii - n.red.).
Cat priveste subiectul, daca aveam prea multe zile de prospectie nu aveam destule zile de filmat. Ne plimbam cu masina cautand subiect si am vazut oameni zburand cu deltaplanele; ne-am indreptat spre ei ca sa le vorbim, dar pana sa ajungem la ei am dat de stana asta plina cu ciobani. Astia erau in vale si aia cu aerodromul erau peste deal. I-am intrebat cine sunt aceia, iar cel cu care vorbeam, seful, ne-a zis cine sunt si ca el a si zburat odata, ca l-au luat cu ei.
Roxana Comes: Incepuse cu povesti din astea ca in Japonia si Australia astia cu deltaplanele pazesc oile…
Catalin Musat: Si in momentul cand a zis ca a zburat si el odata cu avionul, ne-am gandit ca e o idee de film acolo. A mai fost o idee, cu regele Cioaba, dar era fortata. Altul, cu navetistii, era ok, mi-a placut ideea, dar era imposibil de facut. Nu erau cooperanti, era de trezit in fiecare zi la patru dimineata, era de filmat numai douazeci de minute. Nu era genul de film sa-l faci intr-o luna…
Roxana: Faceau naveta din Medias in Sibiu, si trebuia sa plecam la 2 dimineata din Medias. Plus ca trebuia ca ei sa se obisnuiasca cu noi. Cu astia (ciobanii - n.red.) am avut noroc, ca erau mult mai relaxati…
Sunteti restransi, practic, la a gasi un subiect din locul acela - imprejurimile Sibiului - pentru documentar…
Catalin: Nu aveai cum altfel. Da, e un pic nenatural sa faci un film documentar la comanda, dar e un workshop si
scopul e sa inveti.
Roxana: Workshopul este axat pe film documentar. Si ai o saptamana de teorie, ne-au adus o doamna din State, Jennifer Cox, destul de celebra, dupa care a fost o zi de prospectie, ca in saptamana de teorie n-aveai timp de prospectie, si dupa aceea - daca voiai sa te misti repede - te duceai si incepeai sa filmezi. Am avut opt zile de filmare,
dupa aia montaj si - gata! ...
In ziua cand ati gasit subiectul ati scris si sinopsisul, nu?
Catalin: N-am scris nimic. De aia a durat atat montajul. E un film facut la montaj. A fost un material brut, de noua ore, din care n-am stiu ce o sa iasa. Nu stiam decat ca avem conflictul asta: ciobanii versus zburatorii. Atat. Si filmam tot ce puteam.
Dar, pana la urma, vedem ciobani zburand?
Catalin: Da, in sfarsit. Ala e unul din momentele care, intr-adevar, e regizat. Dar pana atunci, nu stiam unde o sa ajungem. Montand iti dai seama ce trebuie sa faca mai departe personajele tale, fara sa ai in cap un scenariu pe ce care trebuie sa-l urmeze personajele astea. Modul lor este foarte real si natural. Montand si mergand in paralel cu ele e foarte misto. Cu cat montezi si intri in sufletul lor, ajungi sa le cunosti si-ti dai seama ce vine din ele. Nu ce ai fi vrut tu.
La documentar e o chestie faina ca “lucrurile se intampla”. Dar pana sa ajunga in final sa zboare, ciobanii au problema asta: ei sunt cei care merg de cand se stiu cu oile pe pamantul asta, iar acum pamantul e cumparat de cei cu aeroplanele si ei devin clandestini acolo. Si nu mai au voie sa treaca cu oile pe pista. Nu am pus foarte mult accent pe asta, dar reiese. Stau si admira de la departare, isi doresc cumva, si - in final - indraznesc.
Roxana: Toata lumea a gasit subiecte destul de interesante. Insa a fost mai greu pentru echipele straine sa comunice...
Au fost din sud-estul si centrul Europei: Grecia, Ungaria... O sarboaica a gasit pe o doamna care a adoptat optsprezece copii impreuna cu sotul ei si avea o casa imensa unde avea grija de ei; grecii au avut despre romii organizati pe caste din zona Sibiu si despre fiica lui Cioaba care e mai “poetesa”, mai rebela: a rupt traditiile si a divortat. Nici noi nu ne-am asteptat sa fie la dimensiunea asta (un premiu la Locarno), dintr-un workshop. Dar a fost un moment foarte important. Ca am stat o luna acolo, ca n-am avut grija de nimic: chirie, mancare, si ca ne-am desfasurat.
Catain Musat: Asta e foarte important, e primul film pe care il realizez fara sa fac productie, fara sa ma gandesc cu ce platesc taxiurile. E foarte important sa ai cazare, masa si echipament si tu sa faci doar film. In ATF te distruge productia (Catalin Musat a terminat anul trecut facultatea – n.red.); ti se pun multe la dispozitie, fac si ei tot ce pot, dar mie nu mi-a iesit cand am avut de facut productia; nu poti sa faci film asa: auleu, mai am atata pelicula, ii zoresti pe aia, totul pare mai rapid; sa faci film pe 35 mm fara producator e nebunie; altii s-au descurcat; conteaza echipele foarte mult; pe video nu esti stresat si poti lucra; asa s-a intamplat la Aristoteles.
In afara de documentarista Jennifer Cox, au mai fost alti specialisti care sa va ghideze in cadrul workshopului?
Roxana: Au mai fost pe partea de teorie, dupa care fiecare doua persoane, impartite in doua echipe, aveau un tutore, noi l-am avut pe Rafi Pitts, un regizor iranian stabilit la Paris.
Catalin: Filmul asta i se datoreaza cumva. E deosebit.
Roxana: La nivel uman e foarte bun; ne-a ajutat. Ii pot spune mentor.
Dar dupa filmari, dupa luna de workshop, Aristoteles v-a sustinut in continuare, cu montajul, cu sunetul?
Catalin: Ne-au lasat calculatorul o perioada, pentru montaj. Iti iei filmul si-l faci, daca vrei sa-l mai faci; e treaba ta pana la urma.
Cat ar fi costat filmul asta daca ar fi trebuit sa puneti bani de la voi? L-ati mai fi facut fara acest workshop?
Catalin: Nu, categoric nu. Si ar fi costat mult, pentru ca bani nu inseamna doar sa faci filmul in sine, ci ceea ce ziceam mai devreme: cazare, masa, chestii importante pentru un om.
Ziceai, la inceput, ca nu te regasesti in realismul minimalist. Si voiam sa te intreb cum te raportezi la noul val romanesc? Exista un nou val?
Catalin: Nu stiu cum sa ma raportez, nu m-am gandit; dupa parerea mea exista un Cristi Puiu si exista un Nou Val care vine dupa el si il imita. E usor sa inoti impotriva valului, e greu atunci cand incerci sa inoti impotriva ta si faci filme altfel decat iti sta in fire, din nesiguranta pentru ca reperele din jur sunt doar de un anumit "stil". Cred ca, odata cu maturizarea, personalitatile se vor diferentia mai mult, se vor contura complet cu timpul. "Moartea domnului Lazarescu" e unul din filmele mele romanesti preferate. In primele 3...
