Pe 1 octombrie, licitaţie cu obiecte din filme

26 Sep 2013
Evenimentul urmăreşte strângerea de fonduri pentru festivalurile Making Waves şi SoNoRo

Festivalul de film românesc Making Waves de la New York şi Festivalul internaţional de muzică de cameră SoNoRo organizează în data de 1 octombrie 2013 un eveniment excepţional de strângere de fonduri în beneficiul celor două evenimente. Este pentru prima dată în România când două proiecte culturale din arii artistice diferite organizează un asemenea demers, propunându-şi totodată coagularea unui grup fidel de susţinători independenţi ai artelor.

Printre obiectele licitate de organizatori se numără o sculptură din A fost sau n-a fost?, o cană din Marţi, după Crăciun, sutana preotului din O umbră de nor, cărţile de vizită, portvizitul şi pantofii protagonistei Cornelia Keneres din Poziţia copilului, megafonul vintage din Restul e tăcere, tabla de scris din Poliţist, adjectiv şi geaca de blugi căptuşită purtată de Dragoş Bucur în film, sacoul purtat de Andi Vasluianu în Despre oameni şi melci etc. Este licitată şi o cină cu actorul Vlad Ivanov, cunoscut mondial datorită succeselor de critică 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi Poliţist, adjectiv.

“Artele au o valoare educativă, socială şi civică de neînlocuit. Ne dorim ca, prin acest eveniment, să construim pe termen lung o alternativă financiară dinamică într-un context care devine, treptat, tot mai dificil pentru artişti şi pentru ca proiectele lor să ajungă în faţa publicului”, au declarat Corina Şuteu, Preşedinte al Making Waves, şi Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo.

Organizatorii îi invită pe toţi cei care doresc să se alăture acestui demers în data de 1 octombrie la Sala Bizantină a Palatului Cercului Militar Naţional, pentru a susţine şi celebra două iniţiative culturale independente şi pe artiştii care le fac posibile. Accesul la eveniment se face numai pe baza biletului preplătit, sub forma unei donaţii în valoare de 100 EUR/persoană.

Gala va include un preview al Festivalului Internaţional de Muzică de Camerã Sonoro 2013 împreună cu violiştii Christian Naş şi Răzvan Popovici şi cu bursierii SoNoRo-Interferenţe 2013 şi vă va da ocazia să licitaţi pentru numeroase obiecte din filme emblematice ale Noului Val, donate de Luminiţa Gheorghiu, Vlad Ivanov, Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Ada Solomon (HiFilm Productions) şi Mihai Chirilov (directorul artistic al Making Waves). Catalogul licitaţiei este disponibil la www.filmetc.org/gala.

Alături de maestrul de ceremonii Andi Vasluianu, pe scenă vor urca nume marcante ale cinematografiei româneşti. Evenimentul va fi urmat de un cocktail.

Evenimentul va fi găzduit de Sala Bizantină a Palatului Cercului Militar Naţional, marţi, 1 octombrie 2013, ora 19:00 (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 22, Bucureşti). Pentru detalii şi pentru a achiziţiona bilete vizitaţi www.filmetc.org/gala.

“Making Waves: New Romanian Cinema este festivalul anual care a contribuit la definirea şi impunerea cinematografiei din această ţară sud-est europeană ca un bastion al unui cinema incisiv, independent şi personal”, a scris The Wall Street Journal despre festival.

„Ajuns în doar şase ani în vârful festivalurilor de muzică de camera, SoNoRo joacă un rol în peisajul festivalurilor importante de muzică de cameră din Europa. Atât activităţile şi nivelul festivalului, cât şi interesul publicului îl fac comparabil cu festivaluri de renume precum cele din Bergen, Risør, Bantry sau Kuhmo” - Ensemble Magazin, Germania

Exploreaza subiecte similare:

Poliţist adjectiv, Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Marţi după Crăciun, Poziţia copilului, Despre oameni şi melci, Luminiţa Gheorghiu, O umbră de nor, Andi Vasluianu, Restul e tăcere

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 27 octombrie 2013 15:19
Cred ca a avut succes, avand in vedere ca erau obiecte din filme destul de renumite.
yukkio pe 2 februarie 2014 23:26
sper sa se tina si in anii urmatori

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells