Paul Verhoeven pregăteşte un Basic Instinct cu... fantome

de Ştefan Dobroiu în 15 Oct 2010
Paul Verhoeven pregăteşte un Basic Instinct cu... fantome

Paul Verhoeven ar putea să revină în lumea thrillerelor sexy cu proiectul "supranatural" Eternal, anunţă Deadline. Eternal ar fi prima încercare a regizorului olandez de la Lista neagră (2006) încoace.

Trebuie să recunoaştem că subiectul are potenţial. Un fost alcoolic ajută o femeie care ameninţă că se va arunca de pe podul Golden Gate. Urmarea? Cei doi sfârşesc în pat, într-una din acele nopţi fierbinţi care ar trebui să ne amintească numaidecât de Basic Instinct. O dată ajuns acasă, protagonistul este însă confruntat de soţie şi un detectiv particular...

Doar că în pozele făcute de acesta, bărbatul apare singur, bând de zor. Cu sănătatea mintală pusă la îndoială, eroul va ajunge curând să-şi dea seama că cea cu care şi-a petrecut noaptea este de fapt o fantomă hotărâtă să-i fure sufletul.

Eternal are mari şanse să se filmeze în vara anului 2011, cu o premieră cel mai probabil în 2012. Scenariul a fost scris de David Loughery. Vom anunţa la timpul potrivit actorii aleşi de Verhoeven.

Cine ţi-ar plăcea să joace rolul ispititoarei fantome?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
HahaNu pe 16 octombrie 2010 11:57
Pare interesanta ideea ... sa faci dragoste cu o fantoma :))... astept sa vad ce va fi de film ...
Barbaru pe 16 octombrie 2010 13:14
e da asta e chiar super tare . e asa film e de asteptat
Dragomara pe 16 octombrie 2010 13:21
@Ştefan - ai greşit data articolului, azi suntem în 16 octombrie, nu în 15. :D
Î: Cine ţi-ar plăcea să joace rolul ispititoarei fantome?
R: ... Monica Bellucci. :P

rizea.alex70 pe 16 octombrie 2010 13:39
O idee de film buna...sa vedem ce va fi..!
cetateanu pe 16 octombrie 2010 14:59
Charlize Theron mi-ar placea sa fie ispita si vreau sa spun ca idea filmului este foarte buna.
Lalolica pe 16 octombrie 2010 15:04
da,Charlize Theron ar fi o alegere buna!!.......insa mi ar fi placut sa nu existe asa de multe detali despre film,ar fi fost marfa k sfarsitul sa fie imprevizibil iar atunci sa se afle ca femeia cu care se distrase el era defapt o fantoma!!!
kingdogg69 pe 16 octombrie 2010 17:24
Ideea e super! Un singur lucru nu imi place la articol! Ati dezvaluit faptul ca femeia era o fantoma si ati inlaturat tot misterul! Mai bine nu mai scriati nimic! ASTA SE NUMESTE SPOILER! Din cauza asta nu o sa mai vad filmul pt ca stiu dinainte toate partile interesante.
Piratu pe 16 octombrie 2010 17:45
poate vedeai fantoma in trailer =))
almnar500 pe 16 octombrie 2010 20:57
god

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells