Patru contra unei bănci, un buddy film plin de haz

de Gloria Sauciuc în 3 Sep 2017
Filmul, ce rulează în premieră pe marile noastre ecrane, are meritul ca readuce cinematograful european în atenție.

Săptămânile trecute scriam despre comedia franceză O polițistă irezistibilă - Fugi, dacă poți! iar vineri, 1 septembrie, o nouă comedie europeană a intrat în cinematografe, Vier gegen die Bank/Patru contra unei bănci, comedie de situație cu patru așa-ziși spargatori. Filmul are meritul ca readuce cinematograful european în atenție.

Deși apar polițiști și spărgători, nu e vorba de o comedie polițistă, ci un buddy movie plin de haz. Mai degrabă apropiat de Snatch al lui Guy Ritchie, din Patru contra unei bănci lipsesc violența și umorul negru. Este o comedie cu patru prieteni , cu câteva femei frumoase și cu multe gaguri sub cerul cenușiu al Berlinului.

Chris - cândva boxer și playboy, acum îmbătrânit, Peter - actor, Max - băiat de bani gata și Tobias - fost bancher sunt diferiți, dar au toți ceva în comun: ura contra unei bănci, care pe unii i-a ruinat, iar pe ultimul l-a concediat pe nedrept. Împreună pun la cale un plan de răzbunare, care nu e nici cel mai ingenios, nici cel mai inteligent: dar, cu siguranță, e comic.

O galerie întreagă de personaje, de la femei fatale și soții la funcționari împiedicați vor juca un rol în răsturnarea de situație care va urma. Galeria celor patru bărbați comici ne-a adus puțin aminte de muzicanții din Bremen - la fel de buni prieteni și la fel de amuzanți în fața unei situații, dacă nu dramatice, destul de grave.

Încheiat în notă comică - dar și cu un mic avertisment voalat la adresa băncilor de investiții (nu am uitat criza din 2008, nu-i aşa?), filmul spune încă o dată că Europa are umor. Într-un rol feminin secundar apare Alexandra Maria Lara, actriță de origine română.

Exploreaza subiecte similare:

Vier gegen die Bank, Alexandra Maria Lara, Guy Ritchie, Raid dingue 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells