Actorul american Patrick Swayze, care sufera de mai multe luni de cancer pancreatic, a fost spitalizat din cauza unei pneumonii, conform lui Robert DeBitetto, presedintele retelei de televiziune A&E. La intalnirea Asociatiei Criticilor din Televiziune, Swayze a contramandat mai multe interviuri programate pentru promovarea celui mai recent film al sau, "The Beast".
Purtatorul de cuvant al lui Swayze a confirmat ca actorul a fost spitalizat la Los Angeles dar nu a oferit detalii despre starea sa.
Actorul admitea in cel mai recent interviu acordat ca ar putea sa mai traiasca maximum doi ani. Swayze a fost diagnosticat cu cancer pancreatic la inceputul anului trecut, dar in decembrie a negat afirmatiile revistelor de scandal cum ca ar fi pe moarte.
"Sunt pe moarte? Sa renunt? Sa spun adio celor dragi? In nici un caz", a spus Swayze, in emisiunea TV moderata de Barbara Walters. Actorul a recunoscut ca isi pune totusi intrebare: "De ce eu?"