Festivalul International de Film Transilvania

Păruială pe autostradă

de Ștefan Dobroiu in 31 Mai 2009
Păruială pe autostradă

Bruce Willis a avut Al 6-lea simţ, de ce n-ar avea şi Jean Claude van Damme şanse la o reabilitare? De fapt JCVD, un pseudo-documentar în care "muşchii din Bruxelles" îşi joacă propriul rol, este o dublă reabilitare: a belgianului forţos, dar şi a leneşei autostrăzi Transilvania.

Cu darul propriu al TIFF de a face un eveniment cool din care toată lumea are de câştigat, JCVD a fost prezentat pe cei câţiva kilometri din autostrada Transilvania realizaţi în ani de zile. La 37 de kilometri de Cluj, cinci kilometri de asfalt încă nu întru totul dezvirginat a aşteptat sute de maşini pentru ca ecranul alb să se colorezecu tribulaţiile lui van Damme şi a-l auzi pe acelaşi "cel mai cunoscut actor belgian" revenind la limba maternă pe radioul din maşinile "spectatoare".

Ca film, JCVD este cât se poate de comic, iar van Damme ar trebui aplaudat pentru aplombul cu care face haz de necaz şi se recunoaşte învins, hulit, falit şi o întreagă suită de alte atribute de care un "mare" de la Hollywood ar fugi fără să se mai oprească. Mie această dublă "reabilitare" mi s-a părut mai degrabă ironică: ceea ce Bechtel poate speră că este o lovitură de imagine (developer-ul a invitat jurnalişti de la mai toate publicaţiile) nu este decât o ambalare în pripă, într-o hârtie translucidă, a aceloraşi cinci kilometraşi de autostradă care aşteaptă de ani de zile, fără sorţi de izbândă, să se înmulţească. Fără îndoială, din punctul de vedere al TIFF evenimentul este un succes, dar nu la fel stau lucrurile pentru van Damme şi Bechtel. Iar fraza lui Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, care a asemănat parcursul "în sus" al festivalului cu destinul sinuos al autostrăzii sună mai degrabă a ironie şi reproş decât a realitate.

Dacă ţi-a plăcut Sport sângeros sau Soldatul universal, Jean Claude van Damme la 47 de ani, buhăit, dependent de droguri şi cu familia distrusă de excese prea numeroase pentru a le enumera aici este o imagine cu totul şi cu totul nouă. Tot respectul pentru curajul actorului, care (se) joacă excelent în această aventură a lui în acelaşi timp rizibilă şi eroică. Nu multe sunt celebrităţile în stare să bată cu pumnul în masă (fără a o mai face ţăndări) şi să spună în gura mare: "da, am dat chix, şi ce-i cu asta?".

JCVD va ajunge în cinematografele din România pe 12 iunie.

Prezentat în piața de filme anul trecut la Cannes, filmul a trecut prin mai multe festivaluri din lumea întreagă, stârnind aplauze cu atât mai sincere cu cât nu erau deloc așteptate. La TIFF, van Damme este protagonistul poate celui mai cool eveniment al acestui festival deloc lipsit de idei bune, așa că n-ar strica să-i mai dăm deliciosului JCVD la apariția în cinematografe.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Alexander Soli pe 31 mai 2009 22:01
mie sincer mia placut filmul si multe filme de a lu imi place ca a incercat ceva diferit si ca nu ia fost rusine sa arate cine e de fapt;) (adik nu un om atat de mare si tare:D)
Alin MS pe 31 mai 2009 22:45
Jean Claude Van Damme ... cel mai tare actor de filme de actiune cu batai .. OUT cu Steven Segal si Jackey ala ... mai merge Bruce W. dar nu se compara cu Jean ;) ...RESPECT !
pufuletz pe 1 iunie 2009 00:48
un actor super...
Adi pe 1 iunie 2009 01:36
JCVD - un film foarte bun , il vad cu alti ochi pe JC acum
anca_luna pe 1 iunie 2009 14:23
Putine vedete au curajul de a se "autoanaliza" .
E un punct in plus pt JCVD

Mihai pe 1 iunie 2009 18:47
A uitat sa bata
Jason Statham pe 1 iunie 2009 19:19
super film super actor o legenda.....iar filmul cu toate ca l-am vazut las mai vedea odata
piersic_stefan pe 2 iunie 2009 16:28
Nu sunt mare fan JCVD,dar pt chestia care a facut-o,tot respectul meu.
manina pe 3 iunie 2009 15:43
JCVD a venit ca o mare surpriza pentru cineva care nu a mai vazut un film de-al lui van Damme de la 12 ani. Se pare ca tipul poate sa joace "intr-un studio" pana la urma. Fara sa fie candidat la Oscar, el face un personaj autentic si credibil, cu care empatizezi in momentele triste si cu care razi in scenele amuzante. JCVD e un film suprinzator si plin de umor. Si van Damme inca mai poate sa zboare o tigara din gura cuiva dintr-o lovitura cu piciorul, cu lejeritate si chiar gratie. De vazut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells