Păruială asiatică la Veneţia

de Ştefan Dobroiu in 30 Aug 2012

Citeşte şi

Citeşte toată corespondenţa de la Venetia 2012

După ce marţi am văzut cam ce poate face un rechin când i se dă voie în supermarket (poţi citi o cronică a filmului Bait 3D AICI), iată că ieri am bifat un nou gen în lagună: producţiile cu arte marţiale. Recunoaştem că după Tigru şi dragon şi Casa săbiilor zburătoare am rămas cu o slăbiciune pentru mişcările acrobatice atât de neverosimile prezentate în astfel de filme, aşa că Tai Chi 0 ne-a făcut de la început cu ochiul.

Până la urmă ne-a intrigat şi cifra din titlu, dar nu ne-am apucat să cercetăm, gândindu-ne că vom descoperi la momentul potrivit: şi aşa am facut, de îndată ce a început aventura cinematografică a lui Stephen Fung: regizorul a gândit o serie de filme, dar nu a vrut să le numeroteze de la unu, aşa că a început de la zero! Decizia e grăitoare pentru Fung, a cărui abordare plină de umor face să puncteze povestea clasică chineză cu sunete din jocuri mecanice, anunţuri şi comentarii scrise pe ecran şi multe alte lucruri extrem de neaşteptate într-o astfel de producţie pentru marele ecran.

Pe scurt, ideea e că trebuie să ţi-o iei bine de tot înainte de a fi în stare să pe picioarele tale. Yang (Yuan Xiaochao) s-a născut cu un fel de excrescenţă deasupra frunţii, ceea ce pe de o parte îl expune batjocurilor celor din jur, dar în acelaşi timp, ca în legendele chinezeşti, îi pune în faţă un destin ieşit din comun. Yang, care are puterea de a copia fără greş mişcările exersate de maeştrii tai chi ani de zile, devine un luptător neîntrecut, doar că excrescenţa sa devine tot mai întunecată la culoare, iar doctorul îi prevesteşte că numai învăţăturile unui maestru dintr-un sat îndepărtat îl vor scăpa de la pericol: când excrescenţa devine neagră, eroul va muri.

Problema e că maestrul respectiv, pe numele său Chen (Tony Leung Ka Fai, cunoscut în lume nu pentru zecile sale de filme din China, ci mai degrabă pentru rolul principal masculin din Amantul lui Jean-Jacques Annaud), nu-şi dezvăluie înţelepciunea decât celor din satul său. Toate încercările lui Yang de a-i convinge pe cei din sat să-i spună unde e maestrul se lasă cu o bătaie soră cu moartea, iar lucrurile se complică şi mai mult când guvernatorul local insistă ca în regiune să se construiască o cale ferată care trece exact prin centrul satului.

Faptul că sătenii chiar au ce se lăuda în ceea ce priveşte tehnicile lor tai chi este evident din spectaculoasele lupte corp la corp în care sunt folosite o mulţime de obiecte, inclusiv calupuri de brânză tofu sau un mănunchi de coceni de porumb pentru a opri o rafală de gloanţe. Normal că nu e nimic verosimil, dar nici nu prea-ţi doreşti, atâta vreme cât secvenţele de acţiune sunt pline de energie şi arată bine.

Ce nu ne-a plăcut este efortul deranjant al lui Fung de a fi cool, ceea ce îl determină să-şi asezoneze filmul cu ciudate combinaţii între diverse stiluri de muzică, efecte speciale sonore şi influenţe din alte genuri de filme (am putea spune că Tai Chi 0 este un Wild Wild West cu asiatici). Ele nu arată decât că Fung nu este sigur pe puterile sale şi ajung să-i distragă atenţia spectatorului de la ce ar trebui să conteze în astfel de producţii: artele marţiale.