Palatul Pionierilor, de Bobby Păunescu, din 4 decembrie în cinematografe

de Cinemagia în 30 Nov 2015
Filmul relevă prima experienţă sexuală – mai mult sau mai puţin reușită – a unor tineri din Romȃnia anilor ’90

Palatul Pionierilor, în regia lui Bobby Păunescu, se va lansa vineri în cinematografele noastre, după ce - la începutul acestui an - a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Sundance – cel mai mare festival de film independent din America. 

Filmul relevă prima experienţă sexuală – mai mult sau mai puţin reuṣită – a unor tineri din Romȃnia anilor ’90. Ȋn „Palatul Pionierilor” doi adolescenţi decid să nu dea greṣ ṣi aleg să consume momentul ȋntr-o casă de toleranţă sub ȋndrumarea ṣi protecţia lui Ion, un personaj interlop. Lucrurile par sub control pȃnă cȃnd un coleg de liceu invidios răspȃndeṣte zvonul că „doamnele” pe care le-au frecventat ar putea avea SIDA, fapt ce le ȋngrijorează pe prietenele lor care sunt determinate să-și facă analize.

Personajele principale, Veronel și Mihnea, fac față unei avalanșe de evenimente stârnite chiar de ei, cu ingeniozitatea ṣi inocența specifice vârstei. Filmul, tragic de altfel, ne dezvăluie un grup de liceeni care vor să se maturizeze într-o societate care pare mai tânără și mai frivolă decât ei înșiși, situație care generează multe momente comice.

Filmul regizat de Bobby Păunescu este realizat cu participarea absolvenților clasei de actorie MM Film Academy - Costin Cambir, Toto Dumitrescu, Maria Bata, Adina Stetcu, Olivia Niţă, Cristian Mălăele, Alice Halpert, Ștefan Boștină, Alice Peneacă, etc, alături de actori cunoscuţi – Doru Ana, Ioana Pavelescu, Florin Kevorkian, Mihai Dorobanțu, dar și invitați speciali –  producătorul Dragoș Săvulescu.

Filmul a beneficiat de o echipă de profesioniști în domeniu. Imaginea este a lui Viorel Sergovici, costumele au fost realizate de Tora Dumitrescu, scenografia filmului poartă semnătura lui Mihai Dorobanțu. Coloana sonoră include melodiile specifice Bucureștiului și totodată muzica special compusă de Noah Potter.

Companiile de producție implicate în proiect sunt Solar Indie Junction și Mandragora Movies, iar distribuitorul este Mandrake Productions.

Producători: Bobby Păunescu, Viorel Sergovici, Dragoș Săvulescu, Liu Tee Shu, Mihai Dorobanțu

Co-producători: Serena Menarini, Răzvan Păunescu, Gilda Conon

Producător asociat: Relu Muntean, Deian Cărmăzan

Mandragora Movies este compania înființată de Bobby Păunescu în 2005 și are în producție proiectele “The Glance of Music” o docudramă regizată de Giuseppe Tornatore (câștigator al premiului Oscar pentru „Nuovo Cinema Paradiso) despre viața compozitorului Ennio Morricone și “The Beatles” - Andrei Ujică (autorul filmelor “Videogramele unei Revoluții” -1992,  “Out of the Present” – 1999, “Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” – 2010)

           

 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 30 noiembrie 2015 13:06
de vazut

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells