Oscar 2014: noi predicţii

de Ştefan Dobroiu în 27 Ian 2014
Premiile asociaţiilor de la Hollywood anunţă o ediţie... adormitoare

După ce Asociaţia regizorilor de la Hollywood i-a oferit lui Alfonso Cuarón trofeul pentru Cel mai bun regizor al anului 2013, lucrurile par a fi din ce în ce mai clare la această ediţie a premiilor Oscar. Noi deja am început să ne întrebăm dacă o să ne mai trezim la ora 4 în noaptea dintre 2 şi 3 martie pentru a urmări a 86-a gală a premiilor Oscar! Iată mai jos cum premiile asociaţiilor de la Hollywood au pavat drumul către o ediţie cât se poate de previzibilă a celor mai importante premii din industria filmului.

După cum se ştie, premiile Asociaţiei regizorilor (Directors Guild Awards) de la Hollywood sunt cel mai bun indicator în ceea ce priveşte câştigătorul acestei categorii de la premiile Oscar. În istoria de 65 de ani a premiilor DGA, câştigătorul trofeului cel mare a obţinut, la 58 de ediţii, şi Oscarul pentru Cel mai bun regizor. Mai mult, în 52 de cazuri, a obţinut şi trofeul pentru Cel mai bun film. Să însemne asta că Gravity va fi marele câştigător din 2014? Tot ce-i posibil. În acelaşi timp, se pare că ediţia va fi una care nu va favoriza un singur film, premiile importante fiind împărţite de mai multe producţii.

În ciuda faptului că anul acesta cursa pentru premiile Oscar a fost extrem de strânsă, cu mai mulţi favoriţi aliniindu-se în goana lor către cele mai râvnite trofee ale industriei, Gravity pare să se detaşeze în defavoarea lui 12 ani de sclavie şi American Hustle. În funcţie de ce anunţ se va face pe 2 martie (în SUA, şi 3 martie dimineaţa la noi), ne vom da seama dacă membrii Academiei favorizează o poveste clasică (12 Years a Slave) sau o privire aruncată în viitor şi explorarea unor tehnologii, performanţă realizată de Cuarón în Gravity.

Mai trebuie să precizăm şi Gravity este şi filmul cu cele mai mari încasări dintre producţiile nominalizate anul acesta la categoria Cel mai bun film, terminându-şi periplul prin cinematografele lumii cu un onorant total de 680 de milioane de dolari. Dacă Gravity câştigă cel mai râvnit Oscar al anului, va deveni producţia cu cele mai mari încasări câştigătoare a Oscarului pentru Cel mai bun film din ultimul deceniu (mai precis de la Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui), dacă se iau în considerare încasările americane.

În acest moment pare că lupta finală se dă între 12 Years a Slave şi Gravity, chiar dacă American Hustle/Ţeapă în stil american a obţinut trofeul suprem al Asociaţiei Actorilor de la Hollywood, ceea ce pare să sugereze că actorii, cea mai numeroasă breaslă din componenţa Academiei vor prefera filmul lui David O. Russell atunci când vor completa buletinele de vot.

În ceea ce priveşte celelalte categorii importante, aceleaşi premii ale actorilor sugerează că Matthew McConaughey va câştiga premiul pentru Cel mai bun actor principal pentru Dallas Buyers Club, în timp ce Cate Blanchett este preferată pentru Cea mai bună actriţă pentru Blue Jasmine.

Cine ai vrea să câştige la Oscar 2014?

Exploreaza subiecte similare:

Alfonso Cuarón, Matthew McConaughey, Cate Blanchett, Gravity, American Hustle, 12 Years a Slave, oscar 2014

Alte știri din cinema

Disney pregăteşte o nouă trilogie Star Wars

Simon Kinberg va crea o nouă serie de blockbustere în universul imaginat de George Lucas

Comedia biografică despre Marlon Brando are trailer!

Waltzing with Brando ni-l arată pe Billy Zane în rolul legendarului actor din Naşul

Joker 2, o victimă a aşteptărilor nejustificate?

Mai mulţi cineaşti celebri apără filmul şi îl etichetează drept o capodoperă indiscutabilă

Teaser trailer pentru noul sezon Squid Game!

Greu încercatul concurent 456 reintră în cel mai letal joc din istoria televiziunii

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 27 ianuarie 2014 13:24
Cate Blanchett as vrea sa castige,iar la cel mai bun film 12 ani de sclavie.
Ovidiu239 pe 27 ianuarie 2014 14:00
Gravity nu merita in niciun caz sa castige, nici nu stiu daca merita nominalizat.
Bayard pe 27 ianuarie 2014 14:20
Nu-mi vine sa cred ca o sa castige Gravity... e bun, dar nu se compara cu 12 Years a Slave si as face pariu ca nici cu Dallas Buyers Club. Multe efecte speciale, o Sandra Bullock foarte buna.... dar cum sa dai Oscar pt asa ceva???
Costirik pe 27 ianuarie 2014 14:55
Ce mentalitate de idioti:)))) intr o perioada in care toata lumea se plange de avalansa de remake-uri, sequel uri si alte porcarii Gravity care e ca o gura de aer nu este considerat demn de Oscar sau cel putin in Romanica plina de cinefili, cele 680 de milioane si nota mare de pe imdb inseamna ca altii l au apreciat .La fel s a intamplat si cu The artist.
Bayard pe 27 ianuarie 2014 17:57
Vezi ca Ironman a avut cam 1,3 miliarde incasari, asta inseamna ca ar merita Oscarul???
cosmin742000 pe 29 ianuarie 2014 00:15
Nu exista comparatie intre un film ca The Artist si un simplu blockbuster cu muuulte greseli ca Gravity
danny987 pe 27 ianuarie 2014 15:25
de acord cu Costirik:)
CPU pe 27 ianuarie 2014 15:34
se cade intrabarea : cum definesti cel mai bun "film" ?
este filmul cu cea mai mare popularitate, cele mai mari incasari, cea mai buna poveste, imagine, cel mai bun sunet, cele mai bune interpretari, cele mai bune efecte speciale, etc ?
chiar sunt curios cum n critici pot stabili cel mai bun, in cazul de fata film.
defineste oscarul : propaganda sau premiu (omagiu) ? poate amandoua la un loc ?
oare cine il poate bate pe Gandalf (Ian McKellen) ?

cosmin742000 pe 29 ianuarie 2014 00:20
Te ajut eu NIMENI nu poate defini cvare e cel mai bun film , cel mult poate zice care e filmul care i-a placut LUI cel mai mult sau care i s-a parut LUI a fi cel mai bun.
mihaela_11 pe 27 ianuarie 2014 15:58
Numai daca ne gandim la toate filmele in care au jucat pina in prezent , si nu doar anul asta, si mi s-ar parea corect sa castige in sfarsit si Leonardo DiCaprio Oscarul , nu Matthew McConaughey .
Dar este posibil ca "Academia" sa nu uite si "contextul" adica filmul in care joaca , iar aici nu mi se pare ca e avantajat Leonardo comparand cele 2 filme , poate exista prejudecati ....

danny987 pe 27 ianuarie 2014 19:10
adevarat!..
radu3455 pe 27 ianuarie 2014 18:13
DiCaprio va castiga Oscarul pentru cel mai bun actor
wildinthecountry pe 27 ianuarie 2014 19:11
alta data...:)
alexandru_popescu_emilian pe 27 ianuarie 2014 22:41
Matthew McConaughey merita oscaru ...CLAR..
victor_neo75 pe 28 ianuarie 2014 16:25
Iata predictiile mele (e loc si de "surprize"):
- cel mai bun film: 12 Years a Slave,
- cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron ("Gravity") (treaba cu cine castiga la Director Guild Awards va castiga si la Oscaruri e oarecum valabila statistic, desi tocmai anul trecut castigator a fost Ben Affleck (Argo) desi a fost complet ignorat la Oscaruri (unde a castigat al 2-lea Oscar din cariera pt regie Ang Lee ("Life of Pi")),
- cel mai bun actor in rol principal: Matthew McCounaghey ("Dallas Buyers Club"),
- cea mai buna actrita in rol principal: Cate Blanchett ("Blue Jasmine"),
- cel mai bun actor in rol secundar: Jared Leto ("Dallas Buyers Club"),
- cea mai buna actrita in rol secundar: Lupita Nyong'o ("12 Years a Slave"),
- cel mai bun scenariu original: Spike Jonze ("Her"),
- cel mai bun scenariu adaptat: John Ridley ("12 Years a Slave"),
- cea mai buna animatie: Frozen,
- cel mai bun film strain: The Great Beauty ('La grande bellezza') (Italia),
- cea mai buna imagine: Emmanuel Lubezki ("Gravity"),
- cel mai bun montaj: Gravity,
- cea mai buna scenografie: 12 Years a Slave,
- cele mai bune costume: Catherine Martin ("The Great Gatsby"),
- cel mai bun machiaj si coafura: Jackass Presents: Bad Grandpa,
- cea mai buna coloana sonora: Steven Price ("Gravity"),
- cea mai buna melodie originala: Let Her Go cantata de Idina Menzel ("Frozen"),
- cel mai bun mixaj de sunet: Gravity,
- cel mai bun montaj de sunet: Gravity,
- cele mai bune efecte vizuale: din oficiu Gravity,
- cel mai bun documentar: The Act of Killing.

Dupa mine American Hustle nu merita nici macar un singur Oscar (se vorbeste mult si nu este prea interesant abordat subiectul "tepei").

Sa inceapa si concursul de predictii!

doc_andrei pe 28 ianuarie 2014 20:31
12 years a slave este povestea clasica a cat de mult si de rau au fost asupriti afroamericanii si cat de greu le-a fost lor.Ok.Bun.Dar nu e de Oscar.daca ar fi fost primul film cu sclavi asupriti as mai fi zis: e un deschizator de drumuri,e o capodopera...etc.Dar e acelasi film despre vina care o resimt acum americanii si cum incearca ei sa isi ceara scuze pentru cat au fost de rai.
Gravity in schimb...e altceva.E simplu,are putine personaje,te transpune in film,traiesti alaturi de eroina si trateaza in cea mai frumoasa maniera niste teme filosofice profunde.
Chiar daca e mai dur 12 years a slave nu m-a impresionat cu nimic.In schimb Gravity a reusit sa imi smulga niste lacrimi.
Personal mi-a placut the Wolf of Wall Street si cred ca di Caprio ar merita o statueta.Dar e greu.Asa ca hai Gravity!

victor_neo75 pe 29 ianuarie 2014 00:05
Presupun ca si Schindler's List (1993) regizat de Steven Spielberg (film cu 7 premii Oscar inclusiv cel mai bun film si regizor) nu te-a impresionat mai deloc. Tratamentul inuman si chinurile de neinchipuit asupra negrilor (in 12 Years a Slave) sau evreilor (in filmul lui Spielberg) cred ca impresioneaza pe majoritatea oamenilor. Nu sunt filme lejere (recunosc), dar necesare! Gravity are sublimul in maneca, dar nu este ancorat in realitate.
cosmin742000 pe 29 ianuarie 2014 00:23
Sa inteleg ca Gravity e vreun deschizator de drumuri sau ceva ?:))))))))))))))
cosmin742000 pe 29 ianuarie 2014 00:30
Dragi tovarasi , nu preget sa ma minunez cum in fiecare a se nasc polemici ca care (cacofonie intentionata ) film , si actori sa ia cotzcarul sau oscarul, Uneori mi se pare ca sunteti agenti publicitari (foarte slabi e drept ) pt filmele , actorii respectivi..As fi vrut , daca m-ar fi interesat macar cat negru sub unghie oscarurile o discutie la baioneta privind scenariile , dar ti-ai gasit , totul se rezuma la filme si la actori , semai baga cate unu cu un regizor din cand in cand, dar nu il mai contrazice nimeni. Intrebarea e de unde atata energie pt un scop atat de mic :))).Intrebarea e retorica.
alex_il_fenomeno pe 17 februarie 2014 17:51
Vom vedea la Gala. Nu mai avem mult de asteptat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells