Oscar 2014: iată lista scurtă a filmelor străine

de Gloria Sauciuc în 21 Dec 2013
România, reprezentată de Poziţia copilului, nu a intrat în cursa celor nouă

Aseară a fost dată publicităţii lista scurtă a filmelor străine pentru Oscar 2014, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunţate cele cinci producţii nominalizate. România, reprezentată de Poziţia copilului, nu a intrat în cursa celor nouă. Iată ce scria producătoarea filmului, Ada Solomon, la scurt timp de la anunţarea rezultatelor, pe contul ei de Facebook: „Pentru noi şi pentru Poziţia copilului cursa pentru Oscaruri s-a încheiat. Avem în faţă alte provocări, aşa că trebuie să mergem mai departe. Urăm succes concurenţilor de pe lista scurtă a celor nouă filme, pe care se află câteva titluri cu adevărat bune, unele surprinzătoare şi altele pe care încă nu le-am văzut, aşa că nu pot comenta pe marginea lor. Sunt mulţumită că Europa de Est e reprezentată prin două filme: Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi, din Bosnia, un film cu un buget aproape inexistent, lucru care îl face şi mai lăudabil, felicitări pentru Amra Baksic Camo, şi filmul maghiar The Notebook. Sunt de asemenea mulţumită că Europa este per ansamblu bine reprezentată (şase filme din nouă). Mă bucur că din selecţie face parte un documentar excelent, The Missing Picture”.

Cinemagia vă prezintă, în continuare, cele nouă filme cu şanse la o nominalizare în ianuarie 2014.

The Broken Circle Breakdown (Belgia), regizor Felix van Groeningen

Filmul este inspirat din piesa de teatru cu acelaşi nume a lui Johan Heldenbergh şi Mieke Dobbels. „Mesajul lui The Broken Circle Breakdown reuşeşte, uneori, să scape publicului, însă una peste alta este o poveste de dragoste ameţitoare, atent construită, şi mai ales având o coloană sonoră fascinantă”, e concluzia asupra filmului pe Rottentomatoes.com.

Elise şi Didier se îndrăgostesc la prima vedere: ea are propriul studio de tatuaje, iar el cântă la banjo într-o formaţie de muzică bluegrass. Cei doi îndrăgostiţi au în comun entuziasmul vizavi de cultura americană, şi se aruncă - pe scenă şi în afara ei - cu capul înainte într-o iubire fulgerătoare. Totuşi, atunci când o tragedie se întâmplă pe neaşteptate, relaţia lor este pusă la încercare. Piesa este un portret emoţionant al unei iubiri de la începutul şi până la sfârşitul acesteia, cu un fundal muzical bluegrass - o melodramă, dar una de primă mână. Filmul a luat Premiul LUX al Parlamentului European.

An Episode in the Life of an Iron Picker/Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi (Bosnia - Herţegovina)

Filmul, despre care Hollywood Reporter spunea ca „este un amănunţit studiu de caz asupra sărăciei şi rasismului din Europa modernă, care combină forţa emoţională cu severitatea estetică” e regizat de Danis Tanovic. Filmul a primit la Berlin Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului şi Ursul de Argint pentru cel mai bun actor (Nazif Mujić), plus Premiul Juriului Ecumenic. „Este o reconstrucţie a unor evenimente reale, iar intenţia care stă în spatele lui este aceea de a arăta discriminarea cu care se confruntă minorităţile din Bosnia - Herţegovina, în special comunităţile de rromi. [...] Cred că este necesar ca povestea să fie văzută nu doar pentru a stârni discuţii despre societate şi tot felul de alienări şi discriminări, dar şi pentru a ridica întrebarea: Ce fel de oameni am devenit?”, preciza Tanović în nota regizorală a filmului.

O familie de rromi trăieşte departe de centrele urbane din Bosnia- Herţegovina. Tatăl, Nazif, adună metalul din maşinile scoase din uz şi îl vinde la fier vechi. Mama, Senada, face curat în casă, găteşte, coace şi are grijă de cele două fetiţe. Într-o zi ea simte o durere ascuţită în abdomen care o forțează să meargă la spital unde i se spune că s-a întâmplat ceva cu fătul din pântece, riscă să facă septicemie şi trebuie operată cât mai repede. Dar Senada nu are asigurare medicală...

Primul film al lui Danis Tanović – No Man’s Land (2001) a primit peste 40 de premii internaționale clasându-l printre cele mai premiate lungmetraje de debut. No Man’s Land a câștigat Oscarul și Globul de Aur pentru Cel mai bun film într-o limbă străină și Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Filmul a rulat anul acesta în cinematografele din România.

The Missing Picture (Cambodgia), regizor Rithy Panh

Deţinătorul Premiului Un Certain Regard la Cannes, a fost nominalizat în categoria „Cel mai bun documentar” de către Academia Europeană de Film.

„Timp de mulţi ani, am căutat o imagine pierdută: o fotografia făcută între 1975 şi 1979 de către Khmerii Roşii, în perioada în care aceştia conduceau Cambodgia... Imaginea în sine, cu siguranţă, nu poate constitui o dovadă pentru nişte crime în serie, însă chiar şi acum dă de gândit şi ne face să medităm, să nu uităm cele întâmplate. Am căutat-o zadarnic în arhive, între hârtii vechi, prin satele din Cambodgia. Însă acum ştiu: această imagine s-a pierdut. Nu o căutam de fapt: nu era oare obscenă şi insignifiantă? Aşa că am creat-o. Ceea ce vă ofer astăzi nu este nici imaginea, nici căutarea acestei imagini ci, mai degrabă, imaginea unei căutări. O căutare pe care cinematograful o face posibilă”, este motivaţia care a stat la baza filmului.

The Hunt (Danemarca), regizor Thomas Vinterberg

Cu un buget de aproximativ 2,7 milioane euro, The Hunt a fost turnat în Danemarca şi a rulat pe marile noastre ecrane. Mads Mikkelsen joacă rolul lui Lucas, un profesor manierat, silit să o ia de la capăt după un divorţ şi piederea locului de muncă. Însă, de îndată ce lucrurile au început să meargă spre bine, viaţa îi va fi distrusă din nou. O acuzaţie de molestare a unei fetiţe va genera o isterie colectivă în comunitate, şi - o dată cu propagarea minciunii - Lucas va trebui să îşi apere de unul singur viaţa şi demnitatea. Nu există vreo scenă de abuz, însă - chiar şi aşa - devine ţinta urii, este demonizat peste noapte, agresat şi abandonat de prieteni. Primeşte astfel o etichetă de care nu va scăpa niciodată. Laureat la Cannes cu Premiul Juriului Ecumenic și cu premiul pentru „Cel mai bun actor (Mads Mikkelsen).

Potrivit publicației americane The Hollywood Reporter, JagtenThe Hunt este „cel mai bun film al lui Thomas Vinterberg de la Festen încoace – o fascinantă dramă psihologică construită în jurul interpretării de excepție a lui Madds Mikkelsen; actorul impresionează aici cu portretul unui om bun, prins într-o situație pe care nu o poate controla”.

The Grandmaster (Hong Kong), regizor Wong Kar-wai

The Grandmaster spune povestea lui Ip Man, marele maestru de arte marţiale, un personaj care a trăit în China între 1893 şi 1972 sub numele de Yip Kai-man şi a fost antrenorul celebrului Bruce Lee. Promovat ca povestea lui Ip Man, marele maestru în artele marţiale care şi-a pus amprenta asupra unora dintre cei mai populari campioni şi actori chinezi din toate timpurile, printre ei şi Bruce Lee.  Dar Wong Kar-wai se concentrează tangenţial pe tehnicile de luptă şi schimbă ritmul obişnuit al scenelor de luptă, filmând într-un slow motion ce fluidizează totul, dând o senzaţie onirică. E aici şi o poveste de iubire, parcă mai pregnantă decât restul evenimentelor, poate şi din cauza sentimentelor de „tanjire” şi nostalgie care o însoţesc. Tony Leung şi Ziyi Zhang sunt protagoniştii acesteia.

Curgerea timpului are un ritm ce sfidează legile cunoscute, fiecare mişcare a maeştrilor pare că se va încheia cu o încremenire pentru a puncta ceva - o privire, sau o întâlnire violentă a corpurilor ce până atunci parcă dansau. Imaginea e preponderent patinată, precum a unei cărţi poştale vechi, ce-ţi trezeşte nostalgii.

Two Lives (Germania), regizor Georg Maas

Europa anilor 90. Zidul Berlinului tocmai a căzut. Katrine, crescută în Germania de Est, locuieşte în Norvegia de 20 de ani, dar a rămas un copil al războiului: s-a născut dintr-o mamă norvegiană şi un tată soldat german, venit în Norvegia în timpul ocupaţiei din timpul celui de-al doilea război mondial. Katrine are o viaţă fericită, alături de mama, soţul, fiica, şi nepoata ei. Însă, atunci când un avocat îi cere ei şi mamei sale să apară ca martori într-un proces împotriva statului norvegian în care ar apărea Katrine de partea celor născuţi în timpul războiului, ea se opune.

În cele din urmă, se dezvăluie o adevărată reţea de minciuni şi secrete, care îi va expune toate secretele femeii, iar cei dragi sunt obligaţi să ia o decizie: ce are mai multă importanţă, viaţa de familie sau faptul că această viaţă a fost clădită pe o minciună?

The Notebook (Ungaria), regizor Janos Szasz

Filmul regizorului maghiar Janos Szasz, câştigător al unui Glob de Cristal, este o adaptare a romanului scriitoarei maghiare Agota Kristof, despre doi gemeni în timpul celui de-al doilea război mondial. În rolurile secundare apar Ulrich Thomsen şi Ulrich Matthes. Doi fraţi gemeni, ambii de treisprezece ani, sunt nevoiţi să locuiască împreună cu o bunică, răutăcioasă, murdară şi ignorantă în timpul celui de-al doilea război mondial în Le Grand Cahier, adaptarea destul de liberă semnată de către regizorul maghia Janos Szasy a romanului omonim în limba franceză al scriitoarei Agota Kristof. Aproape perfect din punct de vedere tehnic, filmul îndulceşte multe asperităţi ale poveştii iniţiale, înlocuind punctul de vedere -labil- al copiilor din film cu o naraţiune la persoana a treia, spusă din voice-over de la distanţă.

Cele două personaje se reliefează ca fiind insensibile: cei doi fraţi identici îşi construiesc propriile lor reguli, fiind hotărâţi să experimenteze cruzimea: în felul acesta vor avea mai multe şanse să supravieţuiască războiului în mijlocul căruia se află.

La grande bellezza/The Great Beauty (Italia), regizor Paolo Sorrentino

Filmul prezintă povestea unui scriitor aflat în pragul bătrâneţii, Jep Gambardella (Toni Servillo), care rememorează tinereţea lui plină cândva de pasiuni, atunci când priveşte oraşul Roma ca un melanj de figuri politice, artişti, femei din înalta societate, intelectuali, chiar şi delincvenţi.

Omar (Palestina), regizor Hany Abu-Assad

Omar, de Hany Abu-Assad, este povestea a trei copii şi a unei tinere femei, ale căror destine sunt afectate negativ de lupta lor pentru libertate. Este primul film complet auto-finanţat al cinematografului palestinian. În Omar joacă Waleed Zuaiter, cunoscut publicului prin rolul din serialul câştigător de premiu Emmy din Homeland. Premiul Juriului sectiunii Un Certain Regard.

Exploreaza subiecte similare:

oscar 2014, The Broken Circle Breakdown, Epizoda u zivotu beraca zeljeza, L'image manquante, The Hunt, The Grandmaster, The Notebook, La grande bellezza, Omar

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 21 decembrie 2013 19:20
Mie mi-a placut mult The Hunt si The Grandmaster .
wildinthecountry pe 21 decembrie 2013 20:30
wtf?wadjda si gloria nu concureaza?
Musa.del.Arte pe 21 decembrie 2013 20:37
Sper sa castige The Hunt.
Miiku pe 21 decembrie 2013 21:21
The Hunt chiar mi-a placut.
radu3455 pe 22 decembrie 2013 11:00
the hunt a fost chiar bun,ar merita sa castige
cosmin742000 pe 23 decembrie 2013 16:34
As fi dezamagit daca m-ar intersa cat de putin oscarurile pentru lipsa filmului Wadjda , dar cum nu ma intereseaza deloc , nu sunt .Am vazut 3 din 9 filme The Hunt ,, The Broken Circle Breakdown ,si La grande bellezza, ultimul mi-a placut cel mai mult
DeadSea07 pe 24 decembrie 2013 15:32
The Hunt sper chiar sa castige
lili22 pe 28 decembrie 2013 19:04
Daca va cistiga pelicula maghiara iar vom fi rusinea Europei, ungurii avind deja un Oscar.
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 14:29
Nimeni nu stie cine se va impune, lupta fiind cu adevarat acerba. Eu nu am urmarit decat un film din lista, dar sper sa reusesc sa mai vad cateva pana la Gala Premiilor Oscar.
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 14:30
P.S.: vedeti ca la Notebook ati pus linkul gresit, acesta este catre filmul bun:

http://www.cinemagia.ro/filme/a-nagy-fuzet-581979/

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells