The Sessions
The Sessions (cu titlul iniţial The Surrogate) este inspirat dintr-un articol publicat de către Mark O'Brien despre experienţele sale cu Cheryl Greene "On Seeing a Sex Surrogate" (Despre întâlnirile cu un surogat sexual), apărute în revista The Sun în 1990. Mark O'Brien a fost un poet paralizat de la gât în jos din cauza poliomielitei, care a angajat o "terapeută" (denumită "sex surrogate - surogat sexual"), ca să îl ajute să îşi piardă virginitatea. O'Brien a decedat în 1999 la vârsta de 49 de ani.
Terapie specială este o producţie americană independentă din 2012, cu scenariul şi regia semnate de către Ben Lewin. John Hawkes şi Helen Hunt joacă rolurile lui O'Brien şi respectiv al "ajutoarei" sale, Cheryl Cohen-Greene. Filmul a avut premiera la Festivalul Sundance din 2012, acolo unde a câştigat Premiul Publicului (Audience Award), precum şi Premiul special al juriului pentru ansamblul distribuţiei.
Fox Searchlight Pictures a achiziţionat drepturile de distribuire ale filmului, iar Helen Hunt a fost nominalizată la Oscarul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar anul acesta. În România filmul este programat în luna februarie.
Viaţa lui O'Brien a mai fost surprinsă în 1996 în documentarul Breathing Lessons: The Life and Work of Mark O'Brien, în regia Jessicăi Yu, care a câştigat un Oscar pentru Cel mai bun scurt documentar. O'Brien a mai scris despre sine însuşi în cartea How I Became a Human Being: A Disabled Man's Quest for Independence - deşi e de menţionat că nici The Sessions şi nici documentarul Breathing Lessons nu sunt inspirate din carte.
Părerea ta
Spune-ţi părereaOricat de bine ar fi realizat tehnic sau oricat de realist ar fi redat acest eveniment, oricat de spectaculoasa ar fi actiunea, un lucru putem identifica foarte clar: o noua incercare stravezie, aproape infantila, de a acredita (cu zaharelul) un eveniment propagandistic controversat, jenant de circumspect si extrem de probabil chiar... fictiv. Asa invatam istoria, dupa modelul pastilelor de chinina invelite in ciocolata.
Fac pariu ca tot va lua un premiu. Dar macar sper sa fie unul minor (sunet, imagine, costume, decoruri etc.)...