Cele mai importante premii cinematografice şi-au anunţat nominalizaţii celei de-a 85-a ediţii, care va avea loc pe 24 februarie. Află din lista de mai jos filmele, regizorii, actorii şi tehnicienii cu şanse la o statuetă. Pentru România cel mai trist este faptul că cele două şanse ale noastre la o nominalizare au fost anulate: Cristian Mungiu nu a fost nominalizat la Cel mai bun film străin cu După dealuri, iar directorul de imagine Mihai Malaimare Jr. nu a fost nominalizat pentru excelenta sa contribuţie la The Master.
O uimire este şi lipsa oricărei nominalizări pentru The Dark Knight Rises, succesul de casă al lui Christopher Nolan. Cloud Atlas, una dintre cele mai complexe premiere ale anului trecut, a fost complet ignorat, excluderea sa de la categoria Cel mai bun machiaj fiind una dintre cele mai surprinzătoare gafe din istoria recentă a Oscarurilor.
Cel mai nominalizat film al ediţiei este Lincoln, amintit la nu mai puţin de 12 categorii. Viaţa lui Pi a primit 11 nominalizări, iar Silver Linings Playbook a primit opt nominalizări, la egalitate cu Mizerabilii. Argo are şapte şanse să câştige, iar Zero Dark Thirty şi Django dezlănţuit cinci.
Iată nominalizările: care crezi că va fi cel mai bun film?
Cel mai bun film
Amour
Argo
Beasts of the Southern Wild
Django dezlănţuit
Lincoln
Mizerabilii
Silver Linings Playbook
Viaţa lui Pi
Zero Dark Thirty
Cel mai bun regizor
Steven Spielberg (Lincoln)
David O. Russell (Silver Linings Playbook)
Ang Lee (Viaţa lui Pi)
Michael Haneke (Amour)
Benh Zeitlin (Beasts of the Southern Wild)
Cea mai bună actriţă în rol principal
Jennifer Lawrence (Silver Linings Playbook)
Jessica Chastain (Zero Dark Thirty)
Naomi Watts (Paradisul spulberat)
Quvenzhané Wallis (Beasts of the Southern Wild)
Emmanuelle Riva (Amour)
Cel mai bun actor în rol principal
Daniel Day-Lewis (Lincoln)
Hugh Jackman (Mizerabilii)
Bradley Cooper (Silver Linings Playbook)
Denzel Washington (Flight)
Joaquin Phoenix (The Master)
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Jacki Weaver (Silver Linings Playbook)
Helen Hunt (The Sessions)
Amy Adams (The Master)
Anne Hathaway (Mizerabilii)
Sally Field (Lincoln)
Cel mai bun actor în rol secundar
Christoph Waltz (Django dezlănţuit)
Philip Seymour Hoffman (The Master)
Robert De Niro (Silver Linings Playbook)
Alan Arkin (Argo)
Tommy Lee Jones (Lincoln)
Cel mai bun scenariu original
Flight
Zero Dark Thirty
Django Unchained
Amour
Moonrise Kingdom
Cel mai bun scenariu adaptat
Argo
Beasts of the Southern Wild
Viaţa lui Pi
Lincoln
Silver Linings Playbook
Cel mai bun film străin
Amour (Austria)
No (Chile)
War Witch (Canada)
En kongelig affære (Danemarca)
Kon-Tiki (Norvegia)
Cea mai bună animaţie
Brave
Frankenweenie
ParaNorman
The Pirates! Band of Misfits
Wreck-It Ralph
Cea mai bună imagine
Seamus McGarvey (Anna Karenina)
Robert Richardson (Django Unchained)
Claudio Miranda (Viaţa lui Pi)
Janusz Kaminski (Lincoln)
Roger Deakins (Skyfall)
Cele mai bune costume
Jacqueline Durran (Anna Karenina)
Paco Delgado (Les Misérables)
Joanna Johnston (Lincoln)
Eiko Ishioka (Mirror Mirror)
Colleen Atwood (Snow White and the Huntsman)
Cel mai bun documentar (lungmetraj)
5 Broken Cameras
The Gatekeepers
How to Survive a Plague
The Invisible War
Searching for Sugar Man
Cel mai bun documentar (scurtmetraj)
Inocente
Kings Point
Mondays at Racine
Open Heart
Redemption
Cel mai bun montaj
Argo
Life of Pi
Lincoln
Silver Linings Playbook
Zero Dark Thirty
Cel mai bun machiaj
Hitchcock
Hobbitul: O călătorie neaşteptată
Mizerabilii
Cea mai bună coloană sonoră
Dario Marianelli (Anna Karenina)
Alexandre Desplat (Argo)
Mychael Danna (Life of Pi)
John Williams (Lincoln)
Thomas Newman (Skyfall)
Cel mai bun cântec original
"Before My Time" (Chasing Ice)
"Everybody Needs A Best Friend" (Ted)
"Pi's Lullaby" (Viaţa lui Pi)
"Skyfall" (Skyfall)
"Suddenly" (Mizerabilii)
Cea mai bună scenografie
Anna Karenina
Hobbitul: O călătorie neaşteptată
Mizerabilii
Viaţa lui Pi
Lincoln
Cel mai bun scurtmetraj animat
Adam and Dog, regia Minkyu Lee
Fresh Guacamole, regia PES
Head Over Heels, regia Timothy Reckart şi Fodhla Cronin O'Reilly
The Simpsons: The Longest Daycare, regia David Silverman
Paperman, regia John Kahrs
Cel mai bun scurtmetraj
Asad, în regia Bryan Buckley, Mino Jarjoura
Buzkashi Boys, în regia Sam French, Ariel Nasr
Curfew, în regia Shawn Christensen
Death of a Shadow (Dood van een Schaduw), în regia Tom Van Avermaet, Ellen De Waele
Henry, Yan England
Cel mai bun montaj de sunet
Argo
Django dezlănţuit
Viaţa lui Pi
Skyfall
Zero Dark Thirty
Cel mai bun mixaj de sunet
Argo
Mizerabilii
Viaţa lui Pi
Lincoln
Skyfall
Cele mai bune efecte vizuale
Hobbitul: O călătorie neobişnuită
Viaţa lui Pi
The Avengers
Prometheus
Snow White şi Războinicul vânător
Părerea ta
Spune-ţi părerea-fericit pt. Haneke
-pacat de Marion Cotillard inlocuita de fetita aia si pt Dicaprio inlocuit de Alan Arkin
-FOARTE fericit pt Life of Pi
Lincoln e clar favorit la tot ce e important (picture, director, actor, screenplay), dar exista sanse pt Life of Pi si Silver Linings. Un an cu adevarat interesant dupa plictiseala maxima de anul trecut in care toate filmele faine nu au fost nominalizate(Drive, Shame etc) si The Artist (un film decent si doar atat) a luat tot.
Steven Spielberg cel mai bun regizor;
Jennifer Lawrence cea mai buna actrita;
Daniel Day-Lewis cel mai bun actor;
Cel mai bun film: Personal as fi ales Moonrise Kingdom in locul lui Amour.
Cel mai bun Regizor: Quentin Tarantino TREBUIA sa fie nominalizat. Parca si lipsa lui Tom Hooper e destul de ciudata.
Cel mai bun actor in rol secundar: Unde dracu e Leo DiCaprio?Se vede clar ca Academia il uraste de moarte. A dovedit-o in zeci de randuri.
Cel mai bun scenariu original: Looper a fost cel mai indraznet film al anului fara doar si poate iar asta se reflecta si in parerile criticilor de specialitate, fiind unul dintre cele mai bine cotate filme din 2012. A fost mult peste filme precum Inception ca executie si merita cu desavarsire o nominalizare. Din pacate mosii si bebele din Academie is scot la iveala perii albi si senilitatea.
Cel mai bun scenariu adaptat: N-am vazut Les Miserables intrucat abia maine isi face debutul in cinematografe dar din ce-am auzit ar fi avut destule sanse sa fie inclus in aceasta categorie.
Cea mai buna imagine: The Dark Knight Rises a fost filmat impecabil dar se pare ca balaria de Anna Karenina e peste in mintea unora.
Cea mai buna coloana sonora: Hans Zimmer a fost fantastic ca de obicei. Din nou Anna Karenina, probabil cel mai overrated film al editiei asteia ii ia fata lui Batman din nou.
Cel mai bun montaj de sunet: The Dark Knight Rises este din nou neindreptatit. Ar fi putut foarte usor sa fie inclus.
Cele mai bune efecte vizuale: Alba ca Zapada in locul lui The Dark Knight Rises???E absolut rusinos. Nu o fi vreo categorie asa de importanta dar ti se ridica parul in cap cand vezi o asemenea prostie.
Sa amintesc mai intai din cele pozitive: Amour si Beasts of the Southern Wild pt tripleta de nominalizari la categoria cel mai bun film, respectiv cel mai bun regizor: Michael Haneke si Benh Zeitlin, dar si cea mai buna actrita in rol principal: Emanuelle Riva (Amour) cea mai varstnica actrita nominalizata vreodata la Oscaruri la 85 de ani si fetita Quvenzhane Wallis care acum are 9 ani, dar avea 5 ani in momentul filmarilor pt pelicula Beasts of the Southern Wild devenind astfel cea mai tanara persoana nominalizata la Oscar. Alte surprize placute ar fi nominalizarea la animatie a lui The Pirates!, apoi nominalizarile lui A Royal Affair si Kon-Tiki la categoria film strain.
La categoria surprize ceva mai neplacute: pt multi probabil lipsa lui The Dark Knight Rises si a lui The Hobbit la categoria cel mai bun film. Credeti-ma exista alte 10 filme mai bune ca acestea 2 pe 2012 (Christopher Nolan a facut minuni acum 4 ani cu The Dark Knight (2008) - 4 premii Oscar, iar Peter Jackson a creat excelenta trilogie Stapanul Inelelor ce a culminat cu 11 premii Oscar pt Intoarcerea Regelui in 2004). Apoi lipsa lui Tarantino la categoria cel mai bun regizor si desigur lipsa lui Leonardo DiCaprio la categoria cel mai bun actor in rol secundar. Este de amintit lipsa lui Mihai Malaimare Jr. la categoria imagine pt The Master, omiterea lui Cloud Atlas la categoria efecte speciale si cel mai bun machiaj, dar si lipsa lui Intouchables (Franta) la categoria film strain (Dincolo de dealuri - filmul lui Cristian Mungiu nu a fost nominalizat).
Iata previziunile mele (desi mai este destul pana pe 24 feb 2013 si cu mentiunea ca nu am vazut inca Amour, Les Miserables, The Master si Silver Linings Playbook):
Cel mai bun film: Lincoln,
Cel mai bun regizor: Steven Spielberg (Lincoln),
Cel mai bun actor in rol principal: Daniel Day-Lewis (Lincoln) si ar fi al 3-lea Oscar pt el,
Cea mai buna actrita in rol principal: Emanuelle Riva (Amour),
Cel mai bun actor in rol secundar: Tommy Lee Jones (Lincoln),
Cea mai buna actrita in rol secundar: Anne Hathaway (Les Miserables),
Cel mai bun scenariu original: Quentin Tarantino (Django Unchained),
Cel mai bun scenariu adaptat: Tony Kushner (Lincoln),
Cel mai bun film strain: Amour,
Cea mai buna animatie: Frankenweenie,
Cea mai buna imagine: Janusz Kaminski (Lincoln),
Cel mai bun montaj: Michael Kahn (Lincoln),
Cea mai buna scenografie: Anna Karenina,
Cele mai bune costume: Paco Delgado (Les Miserables),
Cel mai bun machiaj: The Hobbit,
Cea mai buna coloana sonora: Michael Danna (Life of Pi),
Cea mai buna melodie: Suddenly (Les Miserables),
Cel mai bun mixaj de sunet: Skyfall,
Cel mai bun montaj de sunet: Skyfall,
Cele mai bune efecte vizuale: Life of Pi,
Cel mai bun documentar: The Gatekeepers.
Iata si topul meu cu cele mai bune filme din 2012 (fara cele 4 filme mentionate mai sus):
1) Lincoln; 2)Django Unchained; 3)Life of Pi; 4)Zero Dark Thirty; 5)Argo; 6)Skyfall; 7)Beasts of the Southern Wild.
Sa vedem, pana la acordarea Oscarurilor de pe 24 februarie, premiile Critics Choice Awards (10 ian), Globurile de Aur (13 ian) si premiile BAFTA (10 feb).
Eu le urmaresc ca pe un meci de fotbal
Asa , lipsesc multe: Looper cu siguranta , si Avengers si multe altele. Cinemagia , ar trebuii sa faceti un articol asemanator:
http://www.ign.com/articles/2013/01/10/who-did-oscar-snub-this-year
P.S. daca , castiga Zezo Dark Tirty pentru ca impresioneaza spiritul americanesc , eu nu ma mai uit la Oscaruri niciodata , Golden Globes sunt tari si serioase!
Din filmele nominalizate la categoria cel mai bun film l-am vazut doar pe "Life of Pi" al lui Ang Lee si mi-a placut foarte mult.
Cum poti sa nu nominalizezi un film cum e "Cloud Atlas", care e de departe o capodopera a cinematografiei din ultimii ani?
Cum poti sa il omiti pe Tarantino, care a facut un film de nora 10, unul din foarte putinele filme de calitate din 2012?
Cum sa omiti pe Di Caprio?
Cum sa omiti "The Intouchables"?
In rest,totul pare ok.Ii tin pumnii lui Anne Hathaway,in opinia mea isi merita Oscarul. :)