Orson Scott Card, niciun ban din încasările lui Ender’s Game

de Cristina Grigore în 2 Nov 2013
Pe lângă faptul că nu va mai beneficia financiar de pe urma filmului, autorul este pus la zid pentru opiniile sale împotriva homosexualităţii

Adaptarea romanului SF a lui Orson Scott Card s-a lansat ieri în cinematografele din Statele Unite, concomitent cu lansările din alte ţări ale lumii (inclusiv România) însoţit de aprecieri pozitive ale criticilor şi fanilor. Succesul filmului nu va fi însă şi în avantajul autorului cărţii Jocul lui Ender, despre care cei de la TheWrap.com au aflat că nu va primi niciun ban din încasările peliculei.

Card a vândut drepturile de producţie ale cărţii acum câţiva ani, ceea ce i-a adus anticipat un câştig, însă contractul nu specifica nimic legat de un procentaj din încasările adaptării cinematografice. Posibilele avantaje financiare ale autorului legate de comercializarea diverselor obiecte cu sigla filmului şi inspirate din acesta sunt însă acum ameninţate de susţinătorii legalizării căsătoriei între homosexuali, revoltaţi de opiniile anti-homosexuale ale scriitorului. Membrii site-ului GeekOut încearcă chiar să boicoteze filmul, din cauza convingerior acestuia. Ei au citat o declaraţie a autorului din 1990, în care acesta menţiona: „Legile împotriva homosexualităţii nu trebuie eliminate”.

Tot Card spunea însă: „Întâmplările din Jocul lui Ender au fost plasate la mai bine de un secol de zilele noastre şi au nimic de-a face cu unele disensiuni de natură politică semnalate, care nici nu erau o problemă în anul în care a fost scrisă cartea, în 1984”.

Exploreaza subiecte similare:

Ender's Game, Orson Scott Card

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 21 decembrie 2013 15:04
Cam ironica situatia, dar aceasta este viata....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells