Orizont, un western în Apuseni

Orizont este un film atipic pentru cinematografia românească. Ceea ce îl face atipic este genul și fundalul. Munții Apuseni și zona Ardealului sunt un fundal cultural particular pe care cinematografia română - intentionat sau nu - l-a evitat.

Filmele românești fie au evitat să contextualizeze (Marți după Crăciun, Un etaj mai jos, Aurora etc), fie au pus în evidență un context generic național: pe acela cosmopolit-balcanic al Bucureștilor (Filantropica etc), pe acela anonim și adesea pauper al spațiului provincial sau rural de capăt de Europa (multe filme din „Noul Val”), fie - mai rar - pe acela cu pretenții orientale al litoralului (Chira Chiralina). Orizont, în schimb, este plasat într-un context regional mai puțin reprezentativ pentru restul țării, într-un loc pe care cineva care știe România doar din filme nu l-ar putea recunoaște: în inima Ardealului, într-o zonă cu populație maghiară, în care până și limba română are un accent pronunțat, peisajul este atipic, iar locuitorii au particularități adesea vizibile de comportament (protagonistul, jucat de András Hatházi, reprezintă stereotipul cultural al ardeleanului - masiv, greoi, tăcut, cu mișcări lente și cu temperament și vorbă domoale). Este remarcabil că ambii actori principali, atât András Hatházi cât și Zsolt Bogdán, sunt membri ai unei minorități etnice. Fără să fie prezențe vizibile în cinematografie (pe  András îl știm din Morgen, al aceluiași regizor Marian Crișan), sunt actori cunoscuți pe plan regional și sunt, ambii, de etnie maghiară. 

Sursa de inspirație a filmului Orizont, nuvela Moara cu noroc a lui Ioan Slavici, este surprinzător de modernă prin tematică: cea a crimei organizate. Iar filmul Orizont e o ecranizare consecventă, „mutandis mutatis” a poveștii de acum un secol, păstrând cu mici modificări intriga, profilul personajelor și fundalul regional (plasat tot în Ardeal). Ceea ce deosebește nuvela de film este interesul celui de-al doilea pentru suspans și pentru acțiune, prima fiind interesată mai mult de psihologia și transformarea morală a eroului. Dacă Slavici prefera să dea lecții de morală și să sondeze psihicul uman, nefiind un autor de romane de acțiune, Orizont înlocuiește trăsurile și caii cu mașinile 4x4, păstrează replicile și episoadele din carte, și pune în valoare ceea ce îl interesează pe regizor și pe spectator: acțiunea și suspansul pe fundalul, uneori amenințător, al naturii din Munții Apuseni. Eroii lui Marian Crișan nu au timp de introspecție. Protagonistul din Orizont se vede că gândește, că pune ceva la cale, întocmai ca eroii lui Clint Eastwood din western-uri. Dar acțiunea contează, nu introspecția. 

Nuvela are un final tragic pentru toate personajele; în schimb, filmul e tranșant din punct de vedere moral (are o structură de thriller, nu de film psihologic, avem un erou care își rezolvă problemele prin violență. În nuvelă, dar și în filmul omonim din 1956, e urmărită mai ales evoluția psihologică a eroului sub influența malefică a antagonistului).

Filmul Orizont valorifică personajele din nuvelă, ce a fost croită parcă pentru un western de la Hollywood avant la lettre: un erou ezitant, un antagonist criminal și primejdios, dar carismatic. Fără să devieze prea mult de la original, Orizont este un thriller ca la carte care merge pe o rețetă verificată la Hollywood: o intrigă polițistă, un erou obișnuit în care publicul se poate regăsi, o blondă frumoasă (Rodica Lazăr), un han într-o zonă izolată unde bandele fac legea, cu villaini din rândurile mafiei, contra oameni ai legii, și mai ales o rezolvare a conflictului care implică violența.

Regizorul Marian Crișan surprinde aceeași atmosferă de frontieră din westernuri, numai că - de data aceasta - cowboy-ul își pune șorț de bucătar, își ia arma (care nu e un pistol), și pleacă să-și facă dreptate în acest insolit thriller-western autohton.