Familia regretatei actriţe Natasha Richardson, care a murit în urmă cu o săptămână, a luat decizia să doneze organele acesteia unor pacienţi. Richardson, în vârstă de 45 de ani, a decedat la un spital din New York, pe data de 18 martie, după ce a căzut şi s-a lovit la cap în timp ce participa la un curs de schi pentru începători în staţiunea canadiană Mont Tremblant.
"Şi-a petrecut mult timp luptând împotriva maladiei SIDA. Cineva ca ea şi-ar dona în mod cert organele. Prin donarea organelor s-ar putea obţine ceva bun dintr-o astfel de tragedie", a declarat o sursă.
Actriţa a fost înmormântată duminică, în oraşul Millbrook din statul New York.

Părerea ta
Spune-ţi părereaUn gest umanitar pe care ar trebui sa-l faca cat mai multa lume.
Sufera multa lume de diferite boli, iar organele de cumparat sunt scumpe.
Donarea sau cedarea lor pe sume simbolice, gen 1 euro, ar trebui sa fie ceva normal, mediatizat pentru aducerea la cunostinta oamenilor mai mult.
Eu as face acest lucru, chiar as stipula in testament acest lucru, ca la moartea mea, din orice cauze as dona toate organele, iar cele care nu pot fi pastrate in vreun fel, sa fie incinerate odata cu partile ramase.
Sper sa nu fi fost prea dur si sa fi folosit cuvinte care ar produce sentimente neplacute unora, dar ganditi-va cu totii, si dati-va seama ca am dreptate.
Multumesc