Orchestra Titanic, în regia lui Felix Alexa, în premieră la TNB

de Cinemagia în 15 Ian 2018
Premiera oficială va avea loc în prezenţa autorului şi este programată pentru 16 şi 17 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Pictura a Teatrului Național București

Cea dintâi premieră a anului 2018 la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti este Orchestra Titanic, de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa şi scenografia Andradei Chiriac.

Cu acest spectacol, TNB continuă preocuparea pentru zona balcanică, un spaţiu atât de special şi atât de ofertant dramatic, iar regizorul, fin observator al acestui spaţiu ne invită, într-o companie excepţională - distribuţia care îi dă viaţă scenică, la o poveste aflată la graniţa dintre real şi oniric, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Claudiu Bleonţ, Mihai Constantin, Mihai Călin, Richard Bovnoczki şi Tania Popa vă dau întâlnire cu o piesă care s-a bucurat de 30 de montări în toată lumea. Orchestra Titanic este o comedie filosofică și absurdă despre dorința de evadare în iluzie. Felix Alexa creează un univers de un realism magic, potențat și de decorul Andradei Chiriac.

„În Orchestra Titanic, patru personaje aflate într-o gară părăsită și distrusă, o imagine a singurătății și ratării fiecăruia dintre ei, repetă la nesfârșit un posibil scenariu al salvării din această existență lipsită de sens. Ei, de fapt, repetă propria piesă scurtă, cu final previzibil, intrând într-o iluzie pe care și-o alimentează jucând „teatru". Un „teatru" văzut ca o salvare posibilă din monotonia unei vieți ratate, un „teatru" ce le poate da, fie și pentru scurt timp, iluzia salvării. Ironia lui Boicev devine însă și mai puternică odată cu apariția lui Harry, un magician ce le aduce perspectiva salvării printr-o iluzie și mai mare decât teatrul, o iluzie supremă, ce reprezintă trecerea lor în altă dimensiune, în care totul devine posibil. Spectacolul meu vorbește despre teatru și viață, despre cum ne putem salva, măcar parțial, dintr-o existență frustrantă și anostă, sperând la o altă dimensiune creată prin iluzie. O iluzie pe care ne-o creăm fiecare în intimitate, ca alternativă salvatoare. Și ce altceva reprezintă teatrul, dacă nu o iluzie ce poate deveni uneori mai reală și mai intensă decât realitatea însăși?", spune Felix Alexa.

Hristo Boicev, cel mai cunoscut şi mai jucat dramaturg bulgar, era declarat dramaturgul anului 1989, cu 40 de montări pe tot teritoriul Bulgariei, iar astăzi este autorul jucat în 40 de ţări de pe cinci continente, multipremiat în ţara sa şi peste hotare. Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără Colonelul Pasăre (pentru o distribuție feminină, titlul este Colonelul și păsările sale), Orchestra Titanic, Spitalul comunal (pusă în scenă, în România, de Felix Alexa, la Teatrul Metropolis), monodrama Fenomen, Subteran, Acel lucru, Invazia etc. A dramatizat romanele Zorba grecul de Nikos Kazantzakis și Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald. 

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells